Averea cumulată a miliardarilor de pe Wall Street a crescut cu 40% în timpul pandemiei
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Averea cumulată a miliardarilor de pe Wall Street a crescut cu 40% în timpul pandemiei

GALERIE
bezos_gates_zuckerberg_79903000
  • bezos_gates_zuckerberg_79903000
- +

Cei mai importanţi 12 multimiliardari de pe Wall Street, printre care fondatorii companiilor Amazon, Microsoft şi Facebook – Jeff Bezos, Bill Gates şi respectiv Mark Zuckerberg -, au atins pentru prima dată în istorie o avere însumată de 13 cifre, altfel spus peste o mie de miliarde de dolari, averile lor cumulate crescând de altfel cu circa 40% de la începerea pandemiei de coronavirus, informează miercuri EFE, preluată de Agerpres.

Potrivit unei anchete realizate de Institute for Policy Studies (IPS), un think-tank progresist cu sediul la Washington, în data de 13 august, 12 cei mai bogaţi magnaţi de pe Wall Street au cumulat o avere totală de 1001 miliarde de dolari.

“Este vorba pur şi simplu de prea multă putere economică şi politică în mâinile a 12 persoane şi reprezintă un record îngrijorător în istoria concentrării bogăţiei şi puterii în Statele Unite. Din punctul de vedere al unei societăţi democratice, reprezintă un grup de 12 oligarhi sau o duzină de despoţi”, a apreciat grupul de reflecţie, într-o notă care însoţea rezultatele anchetei.

Mai exact, Bezos se situează pe primul loc cu o avere de 189,4 miliarde de dolari, pe locul doi clasându-se Gates, cu 114 miliarde, pe trei este Zuckerberg, cu 95,5 miliarde de dolari. Clasamentul este completat de fondatorul Berkshire Hathaway, Warren Buffet, cu o avere de 80 de miliarde, fondatorul Tesla, Elon Musk, cu 73 miliarde, fostul director executiv al Microsoft, Steve Ballmer, cu 71 miliarde, fondatorul Oracle, Larry Ellison, cu 67,4 miliarde, şi de creatorii Google, Larry Page şi Sergey Brin, cu 67,4 miliarde şi respectiv 65,6 miliarde. La coada clasamentului se situează principalii acţionari ai Walmart, Alice, Jim şi Rob Walton, având fiecare o avere de puţin peste 62 de miliarde de dolari.

Din 18 martie, data aproximativă a începerii pandemiei de coronavirus în Statele Unite ale Americii, aceşti multimiliardari au văzut cum averea lor combinată a crescut cu peste 283 de miliarde de dolari.

Dintre cei 12, cel care şi-a sporit cel mai mult averea a fost Elon Musk, a cărui companie a avut o ascensiune fulminantă pe Wall Street în ultimul an, mai ales după prăbuşirea bursei în martie-aprilie. De la începutul anului şi până în prezent, Tesla şi-a sporit valoarea cu 351%. De atunci, potrivit calculelor IPS, averea lui Musk a crescut de la 24,6 miliarde de dolari, la 18 martie, la 73 miliarde de dolari la 13 august, ceea ce reprezintă o creştere de 197%. Musk este urmat de Bezos şi de Zuckerberg. Singurul dintre cei 12 aflaţi pe listă care nu a reuşit să-şi sporească averea este Warren Buffett, care are cu 2 miliarde de dolari mai puţin, comparativ cu luna martie a anului trecut.

În opinia IPS, filantropia pe care o practică mulţi dintre aceşti multimiliardari “nu reprezintă un răspuns”, deoarece s-a transformat “într-o altă extensie a puterii şi a intereselor private”. Institutul dă drept exemplu iniţiativa ‘Giving Pledge’, promovată de Buffet şi Gates şi care constă în a-şi dona jumătate din avere înainte de moarte. Totuşi, de la începerea iniţiativei, acum 10 ani, bogăţia combinată a participanţilor, printre care se numără şi Zuckerberg, Ellison şi Musk, s-a dublat.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Despre importanţa îndoielii în ştiinţă şi falimentul calităţii în educaţie

Alexandru LĂZESCU

Despre importanţa îndoielii în ştiinţă şi falimentul calităţii în educaţie

Îndoiala şi spiritul critic nu mai sunt la modă. Un curent dominant în mass media şi pe reţelele sociale cultivă intoleranţa faţă de punctele de vedere care se abat de la cele considerate acceptabile, „corecte”, adesea, în mod ironic, „în numele ştiinţei”.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Liviu Suhar

Nichita DANILOV

Liviu Suhar

Senzaţia pe care o încearcă spectatorul privindu-i tablourile e una stranie. Cufundate într-o tăcere ce trece dincolo de cotidian, proiectându-şi umbra lăuntrică în spaţiul ancestral, obiectele par să comunice între ele într-un limbaj mut, prin intermediul ultrasunetelor transpuse într-o partitură muzicală. Tăcerea lor e înşelătoare.

Raportul dintre public şi privat, din perspectivă feministă

Dana ȚABREA

Raportul dintre public şi privat, din perspectivă feministă

Aparent, dacă e să-l avem în vedere pe Richard Rorty, distincţia dintre sferele publică şi privată sunt separate în măsura în care problemele care cad sub incidenţa fiecăreia dintre ele sunt diferite şi, desigur, întrebările adresate sunt altele. Cu privire la individul uman, cineva ar putea fi deopotrivă liberal şi ironist, ceea ce conduce la posibilitatea ca cele două sfere să nu prezinte o opoziţie ireconciliabilă. Dimpotrivă. Cele două sfere converg. Să luăm ca exemplu familia: prin definiţie familia presupune spaţiul privat şi discreţia, cu toate acestea familia este reglementată prin reguli şi norme care ţin de sfera publică.

O întâlnire nici măcar de gradul 7 şi o mică incursiune onomatologică

Michael ASTNER

O întâlnire nici măcar de gradul 7 şi o mică incursiune onomatologică

Acum trei ani, la început de martie - eram în drum spre Bucureşti (cu trenul) - m-am trezit cu un mesaj de la o persoană necunoscută, dar cu acelaşi nume de familie. Am avut o conversaţie ciudăţică pe messenger cu femeia în cauză, apoi am uitat de discuţie. 

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De 8 martie

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.