Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
"Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA va informeaza ca circulatia feroviara este între (...)
citeste totmiercuri, 29.06.2022
Consilierii locali şi-au actualizat în sfârşit declaraţiile de avere. În unele cazuri, agoniseala aleşilor a înregistrat modificări substanţiale, mai ales în ceea ce priveşte proprietăţile imobiliare, unde se vede în mod cert o activitate febrilă în a vinde sau cumpăra. De câţiva ani, unii consilieri au speculat avântul imobiliar şi au început chiar să construiască blocuri şi să facă zeci de tranzacţii cu terenuri sau apartamente. Publicarea declaraţiilor a adus şi o surpriză: viceprimarii au avut un salariu mai mare decât al primarului, iar unul dintre aceştia a trecut pragul de 100.000 lei în 2017. În acelaşi timp, un cunoscut consilier local PSD a încasat mai mulţi bani într-un an decât toţi ceilalţi 26 de consilieri la un loc. În ceea ce-i priveşte pe consilierii PNL, de remarcat, deşi nu sunt la putere, apetitul acestora în a încheia contracte cu instituţii de stat.
Aşa cum era de aşteptat, cele mai multe modificări au apărut în declaraţia de avere a consilierului PSD Gabriel Surdu, cel mai înstărit consilier local. Un calcul sumar arată că social-democratul a încasat de la firmele sale (restituiri credite şi dividende) o sumă mai mare decât toate veniturile nete încasate anul trecut de restul celor 26 de consilieri. Consilierul Gabriel Surdu cumpără şi vinde bunuri imobiliare pe bandă rulantă
În ultimul an, Gabriel Surdu a achiziţionat şase terenuri intravilane, două fiind în zona centrală a Iaşului, unul în Copou, două în Aroneanu şi altul în Bârnova. Surdu mai are în proprietate alte şapte terenuri. În total, cele 13 terenuri au o suprafaţă de peste 33.300 mp. Dar, în ultimul an, consilierul PSD nu a achiziţionat doar terenuri, ci a devenit proprietar şi asupra a două apartamente, a unei clădiri de birouri, a unei vile şi a unui spaţiu comercial. În acelaşi timp, social-democratul a vândut un teren şi o construcţie (321.877 lei), un spaţiu comercial (249.925 lei) şi a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare (50.000 euro) pentru un apartament din zona Gării. Economiile sale din bănci sunt de aproape un milion de lei, iar colecţia sa de ceasuri şi de bijuterii, dobândită până în anul 2008, are o valoare estimată de 210.000 euro. Cifrele din declaraţia de avere a lui Surdu nu se opresc aici: are de recuperat de la diverse firme (în unele fiind şi el implicat) o sumă de aproape 15 milioane lei. De exemplu, tot în ultimul an, unele dintre firme i-au restituit credite de peste 1,2 milioane lei, iar din dividende a încasat aproape 700.000 lei. Suma de peste 1,9 milioane lei este mai mare decât toate veniturile totale înregistrate, din diverse surse, de restul celor 26 de consilieri locali. Nu în ultimul rând, consilierul PSD s-a împrumutat (de la rude), în perioada 2017 - 2018 cu o sumă de peste 755.000 lei.
Vicele Harabagiu:cel mai mare salariu
Viceprimarul Gabriel Harabagiu a încasat anul trecut un venit net de 107.567 lei (circa 9.000 lei/lună). Comparativ, potrivit declaraţiei publicate în luna ianuarie de primarul Mihai Chirica, edilul-şef al Iaşului a avut un venit în 2017 de numai 84.611 lei. Inclusiv viceprimarul Radu Botez l-a întrecut pe primar, în contextul în care liderul ALDE Iaşi a încasat 90.143 lei anul trecut (circa 7.500 lei/lună). Explicaţia constă în faptul că viceprimarii au un supliment la salariu, fiind implicaţi în proiecte europene, proiecte în care potrivit legii primarul nu poate fi beneficiar. În cazul lui Harabagiu, singura modificare în declaraţia de avere vizează achiziţia, de către soţia sa, a unui autoturism. În schimb, viceprimarul Botez nu a adus modificări declaraţiei, în condiţiile în care el are de recuperat în continuare de la firma sa („CD Total“ SRL) un împrumut de circa 2,5 milioane lei. Radu Botez are şi o colecţie de tablouri, ce are o valoare estimată de 20.000 euro.
Vlad Nedelcu cumpără proprietăţi în Suceava
Modificări importante în avere au apărut şi la social-democratul Vlad Nedelcu. De circa doi ani, tânărul consilier Nedelcu a intrat în rândul afaceriştilor imobiliari: dacă în 2016 achiziţionase cinci terenuri, două case şi un spaţiu comercial, în perioada 2017-2018 bunurile imobiliare ale acestuia au crescut cu trei terenuri (unul în Suceava şi două în Iaşi), două locuinţe în Iaşi şi un spaţiu comercial în Suceava. În acelaşi timp, Nedelcu susţine că are colecţii de artă şi alte bunuri (cărţi, obiecte decor, albume etc.) evaluate la 177.000 euro. În ultimul an, Nedelcu a „scăpat“ şi de încă două apartamente dintr-un bloc pe care l-a construit în Valea Lupului, locuinţe pe care a încasat 352.660 lei şi, respectiv, 37.000 euro. Dar, acestea nu sunt singurele tranzacţii făcute în ultimul timp de Nedelcu. Consilierul PSD a mai vândut două terenuri în Rediu (8.500 euro) şi un autoturism BMW (4.000 euro). La fel ca în precedenta declaraţie, Nedelcu figurează cu trei împrumuturi acordate în nume personal, dar, în ultimul an, a recuperat o parte din ele: 80.000 euro de la mama sa şi 9.500 euro de la o persoană fizică. În schimb, consilierul PSD aproape a dublat împrumutul dat unei firme („Plastic Inject“ SRL) până la concurenţa sumei de 573.000 lei.
Florin Boca a „uitat“ de o casă în construcţie?
Consilierul PSD Florin Boca, la rândul lui afacerist imobiliar, continuă să aibă în proprietate patru terenuri, patru apartamente şi o vilă, toate dobândite în 2009. Anul trecut, a început construcţia unei vile în Copou, casă ce se apropie de faza „la roşu“, dar consilierul nu precizează acest lucru în declaraţie. De menţionat că alţi consilieri, ce au case în construcţie, menţionează acest lucru în declaraţie chiar dacă locuinţa nu este încă intabulată. În schimb, terenul pe care construieşte Boca este enumerat în lista bunurilor imobile din proprietate. Boca este „de facto“ şi proprietarul unui teren în zona centrală a Iaşului, în apropiere de Palas, dar suprafaţa nu figurează în declaraţie întrucât este deţinută de o firmă („Rafant Company“ SRL) ce aparţine sorei lui. În schimb, ca de obicei în ultimii ani, Boca a vândut un nou apartament (55.000 euro) în decembrie 2017. În prima parte a anului trecut, el a mai vândut alte două apartamente şi un teren, proprietăţi înstrăinate înainte de depunerea declaraţiei pe 2017. Consilierul PSD are economii de aproape 670.000 lei şi, susţine el, trebuie să recupereze un împrumut de peste 63.000 euro. La capitolul venituri, Boca declară doar indemnizaţia de consilier (9.983 lei). De menţionat că, la scurt timp după ce Boca a intrat în Consiliul Local, soţia sa a fost angajată în Primărie, iar, acum, aceasta este şefă de serviciu cu un venit anual de 66.179 lei (peste 5.500 lei/lună).
Unii liberali au apetit pentru afaceri cu statul
Modificări importante au intervenit şi în declaraţia de avere a liberalului Eduard Boz. El a achiziţionat, în 2017, alături de soţie, două terenuri intravilane în Miroslava în suprafaţă totală de aproape 1.000 mp, precum şi două apartamente în Iaşi. Boz are afaceri şi cu statul: în martie 2018 a încheiat un contract de asistenţă juridică cu Primăria din Moţca în valoare de 24.000 lei pentru o perioadă de un an. Un apartament a cumpărat în 2017 şi colegul liberal al lui Boz, Alexandru Coţofan. În cazul acestuia, apare un credit nou în 2017 în valoare de 174.700 lei, dar demn de precizat este că liberalul are de recuperat de la o firmă („Gemite Ro“ SRL) un împrumut de 500.000 lei. Un alt liberal ce are afaceri cu statul este Vlad Ghizdovăţ. În 2015, el a câştigat un concurs la UMF şi s-a angajat la universitate până în 2020, contractul având o valoare de 200.000 lei. În paralel, Ghizdovăţ deţine firma „Med Phys Solutions SRL-D“, iar în perioada iunie 2017 - mai 2015, a încheiat contracte de prestări servicii cu UMF, Institutul Regional de Oncologie şi Spitalul „Sf. Spiridon“ în valoare totală de aproape 71.000 lei. În declaraţia de interese, Ghizdovăţ a mai declarat alte două contracte de prestări servicii, în valoare de 5.000 lei, care au fost semnate de „Potenţial“ SRL cu Spitalul de Recuperare şi Spitalul „Sf. Spiridon“. Firma este deţinută de o persoană din familia sa şi figurează la aceeaşi adresă cu societatea consilierului (birouri vecine). Toate contractele menţionate au fost atribuite prin încredinţare directă. În cazul liberalului Lucian Jugrin, în declaraţie apare un teren nou, de 225 mp, achiziţionat anul acesta. Tot în 2018, Jugrin a încasat 10.000 euro în urma semnării unui antecontract de vânzare-cumpărare pentru un apartament din Tătăraşi, în timp ce, anul trecut, a vândut un teren în Aroneanu cu 7.000 euro şi un autoturism Audi cu 8.000 euro. În 2017, soţia sa a încheiat cu Consiliul Local Iaşi un contract de superficie pentru un teren, valoarea fiind de 300 euro/an, în condiţiile în care contractul a fost atribuit prin negociere.
Călin Scripcaru are cele mai mari venituri din salarii
Dintre consilierii ce nu sunt implicaţi în firme, social-democratul Călin Scripcaru a încasat anul trecut cel mai mare venit, respectiv peste 330.000 lei (venit mediu lunar: 27.500 lei). Medicul a avut mai multe surse de venit: Institutul de Medicină Legală, Universitatea „Al.I. Cuza“, UMF, Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava şi Consiliul Local. Şi profesorul universitar Paul Boişteanu este unul dintre consilierii cu cele mai mari venituri: el a încasat, în 2017, peste 200.000 lei (16.700 lei/lună, în medie), iar indemnizaţia de consilier local reprezintă doar 5% din această sumă, restul banilor fiind de la Universitatea Agronomică, acolo unde Boişteanu este decan, la Facultatea de Zootehnie. Economiile din bănci ale liderului de grup al consilierilor PSD se apropie de un sfert de milion lei, în timp ce colecţia sa de tablouri şi bijuterii este evaluată la 5.000 euro. O colecţie de bijuterii şi obiecte de artă are şi liberalul Ciprian Bostan, evaluarea fiind, de asemenea, de peste 5.000 euro. În aprilie 2018, Bostan a vândut un teren în Valea Ursului pentru suma de 50.000 euro. În schimb, social-democratul Traian Ciobotaru şi-a achiziţionat un autoturism Toyota Yaris, la fel şi colegii săi de partid Mihail Pintilei (Dacia Duster) şi Călin Scripcaru (Land Rover Discovery), în timp ce liberalul Tudor Dornean a încasat 4.000 euro din vânzarea unei maşini. La liberal apare şi un credit nou, în valoare de 25.000 euro, contractat în 2017. Deşi veniturile sale sunt minime, undeva la 20.000 lei anul trecut, Violeta Găburici (PMP) are o colecţie şi obiecte de artă, alături de bijuterii şi numismatică, evaluată de 200.000 euro. Totodată, consiliera trebuie să recupereze de la firma ei („Concept MSG Trade“) aproape două milioane de lei.
În cazul a nouă consilieri, modificările din declaraţia de avere au fost minime sau inexistente, acesta fiind şi motivul pentru care averile lor nu au făcut obiectul acestui articol. În schimb, veniturile lor anuale au fost luate în evidenţă doar pentru a calcula totalul sumelor încasate (din salarii, chirii şi pensii, fără venituri ale soţiei/soţului sau cele din alocaţii pentru copii) de către cei 27 de consilieri: peste 1,8 milioane în 2017, sumă ce este, aşa cum menţionam mai sus, mai mică decât banii încasaţi de la firme de către consilierul PSD Gabriel Surdu.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Şase ani cu executare pentru un lung şir de infracţiuni la Codul Rutier
VIDEO Misteriosul avion militar spațial X-37B al armatei americane, de care se teme Putin
FOTO Hotelierii dintre Eforii, disperați. Nudiștii le alungă clienții. Umblă pe la terase goi pușcă
Se circulă pe un singur fir pe ruta Iași-Pașcani după deraierea unui tren
Peste 30 de turbine eoliene vor fi instalate pe raza a două comune ieșene
Cât de cald a fost azi în România? Pizza congelată pe bordul unei mașini
Celebrul dosar cu șine tras pe linie moartă? Guvernanții pregătesc o lege
FOTO Găsiți bufnița în această imagine? Camuflaj natural perfect
”Salata rusească” din meniul restaurantului de la summitul NATO stârneşte controverse
Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
Ce spune purtătorul de cuvânt al lui Putin despre masculinitatea toxică a şefului său
„Este vremea să ducem războiul pe teritoriul Rusiei” – comentariu The Times
Putin pierde puterea simbolică la Moscova: e criticat de un magnat foarte apropiat
(FOTO) Iată propunerile firmelor internaţionale de arhitectură pentru Palas Campus 2
Cererea Elenei Udrea de suspendare a executării pedepsei, respinsă de Înalta Curte
Mesaje de ameninţare: „Luptătorii din Ucraina vor să arunce în aer un spital din Transilvania”
Investiţie străină de 125 de milioane de euro într-o nouă fabrică la Oradea
Slăbit de la 100 la 85 de kg. Medic: Problema este să se mențină scăderea pe termen lung
Grasu XXL, cercetat de Poliție după ce a amenințat un spectator la un concert în București
Deputaţii au aprobat majorarea cu un procent a contribuţiei la fondurile private de pensii
Camera Deputaţilor: Amenzi mai mari pentru lipsa rovinietei valabile
Ciucă, salvat de plagiat cu ajutorul unui judecător al grupării Fenechiu de la Iaşi?
Trafic îngreunat la Valea Lupului. Un TIR a împins o mașină 30 de metri FOTO
40,2 grade Celsius în Japonia, record de temperatură în iunie în ultimii 150 de ani
Raport interesant: Majoritatea refugiaţilor ucraineni din România au studii superioare
Radu Mihail, liderul senatorilor USR, îl ironizează pe Florin Cîţu: Adevărata echipă câştigătoare
Ciucă: Vom aproba astăzi suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni
Proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară a ajuns la stadiu de memoriu
Livadă din satul Brătuleni, comuna Strunga, cuprinsă de flăcări (VIDEO)
Irakul înregistează un prim mort de holeră. Ultima epidemie de amploare a avut loc în 2016
Incendiu la un bloc de patru etaje din Paris: cel puţin nouă răniţi, inclusiv doi grav
Tânăr din Argeş, reţinut în urma unei relaţii de concubinaj cu o adolescentă de 14 ani
Cinci maşini s-au izbit violent la Vânători din cauza unui şofer căruia i s-a făcut rău (VIDEO)
Un bărbat a fost reţinut după ce a furat 800 de lei de la o prostituată
Biden anunţă, la summitul NATO de la Mdrid, o consolidare a prezenţei mailitare americane în România
Ponturi pentru a avea o pensie decentă. Ce reguli trebuie să urmaţi
Ministerul lui Cseke Attila foloseşte ilegal trei autoturisme de la Cadastru
Boris Johnson crede că Putin n-ar fi declanşat războiul din Ucraina dacă era femeie
FOTO - Accident cumplit pe drumul morţii: trei persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite
Alina Gorghiu preia interimar funcţia de preşedinte al Senatului. Florin Cîţu a demisionat
Scene teribile în urma unui jaf armat la o bancă din Canada: doi oameni ucişi şi şase răniţi
Pilotul de rezervă Juri Vips a fost dat afară de Red Bull din cauza limbajului rasist
Dr. Alina Onofriescu: Pompa de insulină poate face mai ușoară viața celor cu diabet zaharat
Lucian DÎRDALAG7 reîncărcat |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Radu PĂRPĂUȚĂThe Show must go on! |
Alex VASILIUBill Evans - un romantic al avangardei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.