
Avertisment teribil: Bursa americană se va prăbuși în 2025 și va urma o criză economică mai mare decât cea din 2008!

Cunoscutul economist american Harry Dent a declarat recent că SUA vor asista la anul la spargerea ”bulei tuturor buleleor”, prin urmare piața de capital va înregistra o prăbușire de proporții. Acest lucru va atrage după sine și o criza economică majoră, susține Dent, care argumentează cu exemplele din istorie: Niciodată economia nu s-a păstrat pe plus după o mare criză financiară.
Opinia lui Dent nu are o largă susținere pe Wall Strett, majoritatea economiștilor americani pariind pe o ”aterizare ușoară” a economiei SUA, după creșterea istorică a inflației ce a atras majorări pe măsură ale dobânzilor.
”Bula tuturor bulelor”
Piața de valori ar putea avea o corecție abruptă, ceea ce ar duce la o prăbușire a economiei chiar mai gravă decât ceea ce au văzut investitorii în timpul Marii Crize Financiare din 2008, avertizează Dent, preluat de Business Insider. Acțiunile arată ca și cum ar fi în ”bula tuturor bulelor”, ca urmare a politicii monetare și fiscale prea laxe, ce au umflat prețurile activelor în ultimul deceniu. Când această bula se va sparge, Dent estimează că S&P 500, principalul indice al bursei americane, ar putea pierde până la 86% din valoare, în timp ce Nasdaq Composite ar putea pierde până la 92%. Acțiunile ”erou”, precum producătorul de cipuri Nvidia, ar putea scădea cu până la 98%, susține el, ceea ce implică o prăbușire a pieței de mai multe trilioane. „Această bulă trebuie să explodeze. Dă semne că a ajuns la vârf”, a spus Dent într-un interviu recent.
„Criză mai mare decât cea din 2008”
Dent a declarat că bula s-a format în ultimii 14 ani, o perioadă mult mai îndelungată decât majoritatea bulelor din istorie, care durează de obicei cinci sau șase ani înainte de a se sparge. Acest lucru a fost cauzat parțial pentru că piețele au fost inundate de stimulente financiare, de la recesiunea din 2008. Piețele au beneficiat de stimulente de aproximativ 27 de trilioane de dolari de la criza financiară, a estimat Dent, pe baza deficitelor bugetare acumulate și a numerarului tipărit de atunci. Ratele dobânzilor, între timp, au rămas ultra-scăzute în cea mai mare parte a ultimului deceniu, ceea ce a contribuit la umflarea prețurilor activelor.”Trebuie să vă așteptați la un accident mai mare decât am avut în 2008 și 2009”, a avertizat Harry Dent, completând: ”Aceasta este într-adevăr a doua versiune a bulei tehnologice”, cu referire la bula dot-com din anii 2000. Citește mai mult pe ziare.com.
Publicitate și alte recomandări video