Aveţi bilete rezervate la Blue Air? S-au făcut iar ajustări

miercuri, 11 mai 2022, 18:41
1 MIN
 Aveţi bilete rezervate la Blue Air? S-au făcut iar ajustări

Dacă v-aţi făcut deja rezervări pentru zboruri în sezonul estival, va trebui să verificaţi bine, din timp, dacă mai există cursa respectivă. Blue Air a amânat deschiderea unor destinaţii de la Iaşi tocmai în septembrie, iar alte curse au fost ajustate. 

Astfel, rezervări pentru Roma (Fiumicino) se pot face începând cu 30 octombrie, pentru Torino, din 20 septembrie, iar la Mykonos, din 25 iunie (bisăptămânal). Spre München puteţi zbura doar din Bucureşti. Campania de vară a Blue Air – care operează acum de la Iaşi doar zboruri spre Bucureşti – a suferit mai multe amânări.

Ultima fixase reluarea zborurilor începând cu sfârşitul lunii mai. Acum, site-ul Blue Air permite rezervări doar cu escală. BoardingPass informează că zboruri precum cele spre Paris şi Dusseldorf vor fi reluate abia în a doua parte a lunii iulie.

În schimb, rămân pe tabloul de zbor al Aeroportului Iaşi zborurile zilnice directe spre Londra (Luton) programate începând cu 29 mai. Motivul pentru toate aceste noi amânări este întârzierea cu care Blue Air primeşte noile avioane achiziţionate de la Boeing. Până acum, au venit doar 5 din cele 8 aeronave contractate, astfel că baza de la Iaşi va primi al doilea avion abia peste două luni.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii