Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Aveți idee ce este doula? Femeile însărcinate apelează la ea. Găsiți și în Iași!

GALERIE
insarcinata
  • insarcinata
- +

Doula nu este recunoscută ca ocupație în nomenclatorul de meserii, dar este recunoscută și cerută de tot mai multe femei însărcinate, inclusiv din Iași. Există cursuri de formare pentru persoanele care aleg să le ofere sprijin viitoarelor mame pe parcursul sarcinii și imediat după naștere. La aceste cursuri au participat și vor mai participa persoane din toată țara. Astfel, femeile din orice județ pot găsi în proximitate o doula.

Cum lucrezi cu o doula la naștere?

Prima întâlnire are loc cu câteva săptămâni înainte de naștere, iar doula rămâne disponibilă pentru a răspunde oricăror întrebări la orice oră din zi sau din noapte până când începe travaliul.

Cum lucrezi cu o doula postpartum?

Doula rămâne disponibilă atât cât considerați necesar.

Ce face o doula la naștere? Oferă mai multe tipuri de suport:

Doula se ocupă de starea emoțională și fizică a viitoarei mame, îl integrează pe tată, îi însoțește pe părinți la spital.

Ce face o doula post-partum? Oferă mai multe tipuri de suport:

Doula o sprijină în special pe mamă, dar se ocupă de armonizarea relațiilor între toți membrii familiei și vine cu sfaturi despre creșterea nou-născutului, despre alăptare, ajutând chiar la treburile casnice.

ATENȚIE! Ce nu face o doula:

Doula nu are competențe medicale. Nu va încerca să influențeze deciziile mamei în privința derulării sarcinii, a travaliului și a nașterii și nu poate substitui personalul medical specializat.

Femei din zona Iașului care au ales să fie doula:

"Sunt Cristina. Am "navigat" de cand ma stiu printre oameni. Facultatea mi-a dat numeroase ocazii sa aduc bucurie, pentru ca am vorbit in unul dintre cele mai comune limbaje: cel al MUZICII. Da, cand am facut Conservatorul, nu ma gandeam ca intr-o zi voi putea face si altceva in afara de muzica. Si totusi, am trecut pe rand prin mai multe schimbari (de fiecare data cu bucurie) parca simtind ca inca nu mi-am gasit cu adevarat locul. Trainer si head-manager in multinationale, operational-manager in marketing on-line si iata-ma acum...DOULA POSTPARTUM si consilier in alaptare, viitor Consultant IBCLC. Prilejul mi l-a oferit a doua minune din viata noastra, care a venit cu un scop precis: acela de a vindeca ce am suferit in urma cu 13 ani, cand am devenit prima oara mama. Am fost hotarata sa fac lucrurile diferit, astfel incat drumul pe care l-am parcurs pentru a ma informa, m-a adus aici. Am inteles ca o femeie, o data devenita mama, nu mai poate fi niciodata la fel, pentru ca bebelusii sunt minuni pe masura provocarilor. Am constientizat ajutorul si...m-am pus pe treaba. Doresc sa aduc liniste, siguranta si sa fiu prelungire de brate in momentele grele, urechea loiala care asculta si vocea blanda care sa medieze si sa incurajeze acolo unde este nevoie. (Si Doamne, cata nevoie este!) Sa stii ca sunt aici. Pun in slujba mamelor tot ce sunt si ce stiu, ca o recunostinta pentru atat de multe binecuvantari din viata mea! Ofer suport, ascultare si intelegere pentru nopti nedormite, pentru lacrimi neplanse si intrebari neraspunse, ca sa intregesc bucuria din aceasta perioada (frumoasa...dar poate atat de grea...!). TINE MINTE: nu esti singura", a scris Cristina Petcu pe doula.ro.

"Mă numesc Ioana. Imi place tot ce e natural si frumos. Sunt pasionata de sapunarit, uleiuri esentiale, vindecare prin terapii alternative, masaj, dezvoltare personala, produse si alimente sanatoase.  A fi doula este o experienta naturala pentru mine, care include toate valorile si credintele mele. Face parte din menirea mea, din bucuria de a darui… Dragele mele mamici, va multumesc pentru bucuria si privilegiul de a fi impreună in cele mai unice momente ale voastre!", a scris Ioana Zănceanu pe doula.ro.

"Povestea “Doula” a inceput spre finalul sarcinii mele. Apropierea nasterii, marea nebuloasa ce urma sa aiba loc, m-a determinat sa ma informez mult si sa imi doresc ca acest eveniment sa fie aproape de sufletul meu, sa se desfasoare in tihna, in pace, in cuibul pe care l-am pregatit cat de bine am putut. Fiind de profesie psiholog si psihoterapeut, am inteles cat de important este ca aducerea pe lume a bebelusului sa fie un moment marcat de plenitudine, lipsit de frici inutile si daunatoare. Am cautat astfel o moasa care sa asiste nasterea fetitei mele si mi-am dorit mult sa am si o doula alaturi. Dar doula n-a fost de gasit. Nasterea a decurs bine, divinitatea a fost cu noi, dar am trait in travaliu multe momente in care as fi vrut sa fie cineva langa mine care sa inteleaga ce simt, atat fizic cat si sufleteste. Stiu ca ar fi ajutat mult aceasta sustinere. Astfel incat, nu la mult timp dupa venirea fetitei, s-a ivit prilejul sa devin doula prin cursul de formare cu Nora Niculescu, sa umplu golul din momentul insemnat al vietii mele. Nu am stat mult pe ganduri. A fost ceva ce parca m-a intregit, parca a alinat clipele de “singuratate” din propriul travaliu. Ideea de a le fi mamicilor si taticilor alaturi in clipele aducerii pe lume a copilasilor e parte din “must do-urile” mele. Aceasta pentru ca nasterea reprezinta inceputul, atat pentru copil, cat si pentru cei ce devin parinti ai lui. Iar inceputul va avea mult de spus asupra viitorului echilibrat, armonios. Pentru o femeie e un moment ce nu se uita, un moment care isi pune amprenta asupra modului in care se percepe ca femeie, ca mama. De ce sa nu fie trait ca ceva glorios? A urmat apoi formarea mea ca educator prenatal. Astfel incat pot oferi ajutor mamicilor si viitoarelor mamici si in cee ace priveste sarcina, pregatirea pentru nastere (naturala si medicalizata), alaptare, ingrijirea sugarului, alimentatia sanatoasa a gravidei, a mamei care alapteaza, diversificarea alimentatiei sugarului.  Asadar, dragi (viitori) parinti, cu certitudine ne vom intalni cand va fi nevoie!", a scris Alina-Elisabeta Silvestru pe doula.ro.

"Eu sunt Irina, iar acest nume reprezinta aspiratia cea mai profunda a fiintei mele - pacea. Caut armonia si echilibrul in orice. Ma tulbura atunci cand lucrurile stau altfel... Dintotdeauna m-am implicat. In proiecte socio-educative, am facut voluntariat, am incercat sa-i ajut pe altii. Am incercat sa ma ajut pe mine. Am cautat... Am cautat si am fost gasita. De doi îngeri. Fiii mei, calauzele mele. Fiul meu cel mare mi-a aratat care-mi este misiunea: "Esti profesoara de buna-educare". Fiul meu cel mic m-a invatat ca nu exista pace fara libertate... Am continuat sa caut libertatea. Libertatea mea de femeie. Și am gasit-o. Mi-a fost daruita de femeile pe care le însotesc. Acolo, în momentul sacru al nasterii, am reusit sa simt libertatea suprema. Libertatea de a simti, libertatea de a fi… Sunt profund recunoscatoare pentru acest dar si vi-l inapoiez voua, creatoarelor de viata", a scris Irina Cohal pe doula.ro.

Amănunte aflați de pe doula.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri