„Aveți puțintică răbdare: e Rodri!”

S-a scris atât despre „Balonul de Aur” 2023-2024 încât orice abordare devine din ce în ce mai superfluă cu marele risc de a repeta lucruri înfipte deja în conștiința iubitorului de fotbal. Rămâne întrebarea dacă ceremonia anuală de la Châtelet, la orgini un demers gazetăresc de succes, merită atâta tevatură, deși nu există și nici nu trebuie să existe un titlu suprem individual la fotbal, sport eminamente de echipă. Pentru iubitorul de fotbal simplu, campioană mondială este Argentina, campioană europeană este Spania, iar Real Madrid deține Liga Campionilor în curs. Atât. Dar, pentru cei pro- sau anti-Real, care bagă în talmeș-balmeșul (in)culturii fotbalistice, FIFA, UEFA sau oculta mondială, e bine de făcut câteva precizări cât se poate de succinte.

„Le Ballon d’Or” nu este un campionat mondial al artiștilor fotbalului, ci o anchetă jurnalistică, lansată de magazinul lunar „France Football” și bazată pe voturile gazetarilor. Lansat în 1956 pentru fotbaliștii europeni, extins în 1995 pentru toți jucătorii care evoluează pe Bătrânul Continent, a ajuns la scară mondială în 2007. Ceea ce contează sunt voturile a câte unui gazetar din fiecare țară europeană, iar din 2021, pentru a globaliza și opțiunea gazetărească, s-au admis voturile din națiunile clasate pe primele 100 locuri din clasamentul FIFA. În perioada 2010-2015, publicația franceză s-a asociat cu FIFA, organism care are și el ancheta proprie bazată pe voturile selecționerilor și ale căpitanilor de echipe naționale, sistem îmbogățit cu un televoting popular. După ieșirea amiabilă din parteneriatul cu forul mondial, „France Football” are de două ani o cooperare cu UEFA. În plus, din 2021, „Balonul” se acordă pe o perioadă de un sezon, și nu pe un an calendaristic, ca până atunci, chiar dacă marea strigare are loc pe toamnă târzie.

„Balonul de Aur” n-ar fi o sărbătoare franțuzească dacă nu ar fi stropită cu fast. Și un pic de suspans ar trebui, dacă n-am ști încă de multă vreme că laureatul este cunoscut dinainte. După nominalizările de-a valma făcute din timp, în ultimii ani se anunțau cu puțin timp înainte de ceremonie „cei trei finaliști”, sau „medaliați” sui generis, totalizarea voturilor fiind deja făcută. Însă numai cine nu voia, nu știa dinainte care este marele învingător. Anul acesta, la sugestia UEFA, publicația franceză a ținut să aducă un strop de suspans. Nu s-a mai anunțat niciun fel de finaliști, chiar dacă învingătorii aveau nevoie să știe dinainte. Chiar dacă cei neinițiați nu știau, peste tot se rostea numele noului „Balon” în persoana brazilianului Vinicius Junior de la Real Madrid. Așa de bine se știa încât domnul Vini și-a permis să-l atenționeze pe adversarul său de la Barcelona, Gavi că stă de vorbă cu Măria-Sa Balonul, în ciuda înfrângerii zdrobitoare din „El Clasico”. Asta pare-se că a călcat pe coada organizatorilor, care se străduiseră să pună picătura aia de suspans care lipsea.

A urmat scena calchiată parcă după „O scrisoare pierdută” a lui nea Iancu: Numele catindatului: „Viniii” (glasuri din mulțime). „Pardon, stimabililor, aveți puțintică răbdare: este Rodri”. Între timp după tradiția prin care tot ce se poate afla se află sigur, decizia în favoarea lui Rodri a ajuns și la urechile marelui boss de la Real, don Florentino Perez, care, contrar reputației și-a pierdut uzul rațiunii precum Rică Venturiano în fața numărului de la casă întors și a ordonat retragerea oricărui picior de „merengue” de pe scena trădării de la Paris. Pe Florentino Perez îl cunoaștem bine, încă din perioada galactică, atunci când și-a bucșit vestiarul cu supervedete, plătite împărătește în schimbul drepturilor de imagine. O perioadă în care, Real nu a luat nici pe departe numărul de trofee corespunzător. Între timp, don Florentino s-a dus și s-a întors, a învățat mai bine cu ce se mănâncă fotbalul, dar a rămas același în esență. Lui don Florentino nu-i place suspansul. Pentru el, totul este calculat, ordonat, știut dinainte. Nu e de mirare că lovitura Rodri a fost ceva neașteptat. Pentru că victoria unui „realist” ar fi însemnat un nou boom pentru Real. Nu contează dacă în loc de Vini ar fi fost Bellingham sau Dani Carvajal. „Merengue” să fie! Dar, blasfemie, salahorul ăla de la City? (Între altele, Dani este singurul candidat care are și trofeul Ligii cu Real și trofeul Euro cu Spania.) Se mai poate specula războiul dintre Florentino Perez și UEFA, privind proiectul acela al Superligii, inițiat de boss-ul de pe Bernabeu. Dar ar fi simple speculații.

În fine, întrebarea de final este dacă ar fi meritat Vinicius trofeul obținut de Rodri. În opinia personală, nu. Fiindcă în aprecierea jucătorilor, contează nu numai talentul, ci și modul în care gestionezi acest talent (din acest motiv, legendarul Dobrin nu poate fi peste Hagi). Iar în materie de fair-play (criteriul inclus expres de organizatori), infatuatul și antipaticul Vinicius este la pământ.

Nu în ultimul rând, merită reținut că de multă vreme un jucător care nu este super-mega-giga-terra-vedetă mondială câștigă trofeul. Mai ales în fața unuia care dansează samba în fața adversarului direct înainte de a-l dribla, pentru a-l umili. Unii îi numesc, disprețuitori, pe jucătorii de genul lui Rodri, „cărători de piane”, cei care prin corvoada lor îi fac pe dansatorii de buric de genul lui Vinicius să strălucească. Oare nu ar merita, măcar din când în când, să vină și vremea lor?

Publicitate și alte recomandări video