Aviz nefavorabil din partea Consiliului Economic pentru propunerea care îi permite lui Iohannis să candideze la parlamentare ca independent, pe liste de partid

vineri, 20 septembrie 2024, 17:19
2 MIN
 Aviz nefavorabil din partea Consiliului Economic pentru propunerea care îi permite lui Iohannis să candideze la parlamentare ca independent, pe liste de partid

Consiliul Economnic şi Social (CES) a dat aviz nefavorabil propunerii PNL care îi permite preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare ca independent, pe liste de partid.”

Independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid”, este unul dintre argumenteşe CES, care invocă şi ”nevoia de credibilitate şi stabilitate sporită” a legislaţiei electorale.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, aparţinând liderilor grupurilor PNL de la Camera Deputaţilor şi Senat – Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu – are un articol unic şi introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: ”Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.

”Motivul invocat pentru modificarea legislaţiei electorale îl reprezintă îngrădirea dreptului persoanei preşedintelui de a fi ales. În virtutea calităţii de preşedinte, îngrădirea dreptului este justificată pe toată perioada mandatului, acesta neputând ocupa nicio altă funcţie publică sau privată, şi deci fiindu-i permanent limitat dreptul la a fi ales. Înlăturarea acestei restrângeri pentru ultimele 3 luni ale mandatului este nejustificată şi implică faptul că sunt nesemnificative pentru atribuţiile şi cerinţele demnităţii de preşedinte, ceea ce este fals. Mai mult, independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid”. motivează CES avizul nefavorabil dat propunerii legislative.

Potrivit CES,  chiar dacă propunerea nu elimină sau restrânge drepturi în înţelesul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, având în vedere ”nevoia de credibilitate şi stabilitate sporită” a legislaţiei electorale, modificarea  Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente în ultimele şase luni înaintea desfăşurării alegerilor, ”pentru orice motiv”, rămâne ”indezirabilă şi reprezintă un precedent preferabil de evitat”.

Propunerea legislativă a primi avizul Consiliului Legislativ.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii