“Dreptul Uniunii nu se opune unor dispoziţii naţionale referitoare la răspunderea statului pentru erorile judiciare şi la acţiunea în regres formulată de stat împotriva judecătorului vizat în caz de rea-credinţă sau de gravă neglijenţă a acestuia, cu condiţia ca aceste proceduri să ofere suficiente garanţii”, se arată într-un comunicat de presă al CJUE care detaliază concluziile avocatului general.

“În vederea ameliorării independenţei şi eficienţei sistemului judiciar şi în cadrul negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, România a adoptat legile generic denumite “ale justiţiei”“, reaminteşte CJUE.

Prin Decizia 2006/928/CE, Comisia a instituit un Mecanism de Cooperare şi Verificare (MCV), “în cadrul căruia aceasta raportează periodic progresul realizat de România în ceea ce priveşte independenţa şi buna funcţionare a sistemului judiciar. Între luna septembrie a anului 2018 şi luna martie a anului 2019, Guvernul României a adoptat cinci ordonanţe de urgenţă care au modificat legile justiţiei şi au adăugat noi dispoziţii la acestea. Unele dintre aceste modificări au fost evaluate negativ în rapoartele MCV din 2018 şi din 2019”, se mai menţionează în comunicat.

CJUE precizează că, în acest context, mai multe instanţe judecătoreşti din România i-au adresat întrebări prin care i-au solicitat să stabilească caracterul, valoarea juridică şi efectele MCV şi ale rapoartelor periodice adoptate în temeiul acestuia. De asemenea, se solicită Curţii să stabilească dacă recomandările cuprinse în rapoartele Comisiei sunt obligatorii pentru autorităţile române.

În plus, adaugă CJUE, “sunt vizate trei aspecte instituţionale ale acestei reforme: numirea interimară a şefului Inspecţiei Judiciare, înfiinţarea în cadrul Ministerului Public a unei secţii specifice însărcinate cu investigarea infracţiunilor din justiţie, precum şi modificarea dispoziţiilor privind răspunderea materială a judecătorilor. Se solicită Curţii să stabilească compatibilitatea acestora cu principiile statului de drept, protecţiei jurisdicţionale efective şi independenţei justiţiei, prevăzute într-o serie de dispoziţii de drept al Uniunii”.

În concluziile prezentate miercuri, “avocatul general Michal Bobek propune Curţii, în primul rând, să declare că Decizia de stabilire a unui Mecanism de Cooperare şi Verificare constituie un act adoptat de o instituţie a Uniunii, a fost adoptată în mod valabil în temeiul Tratatului de aderare şi este obligatorie din punct de vedere juridic pentru România”. “Rapoartele periodice adoptate de Comisie în temeiul acesteia nu sunt însă obligatorii din punct de vedere juridic, dar trebuie luate în considerare în mod corespunzător de acest stat membru”, adaugă avocatul general.

“După ce a clarificat criteriile şi natura examinării care decurg din dispoziţiile aplicabile ale dreptului Uniunii, avocatul general Michal Bobek propune Curţii, în al doilea rând, să declare că dreptul Uniunii se opune unor dispoziţii naţionale prin care guvernul adoptă, prin derogare de la normele juridice aplicabile în mod normal, un sistem pentru numirea interimară în posturile de conducere ale organului însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare în cadrul puterii judecătoreşti al cărui efect practic este reintegrarea în funcţie a unei persoane al cărei mandat a expirat deja”, se precizează în comunicat.

“Avocatul general Bobek propune Curţii, în al treilea rând, să declare că dreptul Uniunii se opune înfiinţării unei secţii de parchet specifice cu competenţă exclusivă pentru infracţiunile săvârşite de magistraţi dacă înfiinţarea unei astfel de secţii nu este justificată de motive reale şi suficient de importante şi dacă ea nu este însoţită de garanţii suficiente pentru a înlătura orice risc de influenţă politică asupra funcţionării şi compunerii sale”, adaugă comunicatul.

În al patrulea rând, avocatul general propune Curţii “să declare că dreptul Uniunii nu se opune nici unor dispoziţii naţionale privind răspunderea statului pentru erorile judiciare, nici existenţei posibilităţii statului de a formula în mod subsecvent o acţiune în regres pentru răspundere civilă împotriva judecătorului vizat în caz de rea-credinţă sau gravă neglijenţă a acestuia. Procedurile menţionate trebuie să ofere însă garanţii suficiente pentru a evita ca magistraţii să fie supuşi unor presiuni directe sau indirecte susceptibile să afecteze deciziile lor. Revine instanţei naţionale sarcina de a aprecia dacă aceste condiţii sunt îndeplinite”.

Concluziile avocatului general - se precizează în finalul comunicatului - nu sunt obligatorii pentru Curtea de Justiţie: “Misiunea avocaţilor generali este de a propune Curţii, în deplină independenţă, o soluţie juridică în cauza care le este atribuită. Judecătorii Curţii urmează să delibereze în această cauză. Hotărârea va fi pronunţată la o dată ulterioară”. AGERPRES