De Business

Punem punctul pe știi

Avocatul Marius Brănici explică de ce au scăzut valorile unor pensii la recalculare

marți, 03 septembrie 2024, 03:07
9 MIN
 Avocatul Marius Brănici explică de ce au scăzut valorile unor pensii la recalculare

În ultimele zile opinia publică este tulburată de noile modificări legislative în materia sistemului de pensii, fiind raportate reduceri drastice ale veniturilor pentru categorii extinse de pensionari. Mărul discordiei în această situație este noua lege a pensiilor, Legea nr. 360/2023, care urmează să intre în vigoare începând cu 1 septembrie 2024, cu excepția unui număr redus de dispoziții legale care au intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024, conform art. 167 din acest act normativ.

Legea în cauză a fost adoptată anul trecut, însă discuțiile în acest sens au devenit omniprezente de dată recentă, din motiv că persoanele care au vocație de a primi pensia pentru limită de vârstă, în special, au aflat rezultatul recalculării efectuate în baza noilor dispoziții legale.

Recalcularea pensiilor și principiul stabilității asigurării

Astfel, deși în ultimii ani s-au făcut o serie de promisiuni în legătură cu ridicarea nivelului de viață prin creșterea cuantumului pensiilor, modificările legislației în acest sens nu par a fi corelate cu cele expuse în spațiul public. Unii membri ai guvernului au numit noua lege a pensiilor – o reformă istorică.1

În nota de fundamentare la noua lege a pensiilor, este indicat ca fiind obiectivul principal “Obiectivul general al reformei sistemului de pensii îl reprezintă corectarea inechităților din sistemul public de pensii, sustenabilitatea și predictibilitatea sistemului și respectarea principiului contributivității în raport cu beneficiarii drepturilor la pensie”. Cu toate acestea, analizând modificările operate, această “reformă” pare să adâncească inechitățile, nu să le estompeze.

Citiți aici integral Ziarul de Business nr. 22

Astfel, deși politicienii aflați la guvernare în ultimii ani au tot promis că nu se pune problema creșterii vârstei de pensionare, ci doar a reducerii inechităților, noua lege a pensiilor îi contrazice.

Vârsta de pensionare în cazul bărbaților rămâne aceeași, anume 65 de ani. Cu toate acestea, noile dispoziții legale prevăd creșterea vârstei de pensionare în cazul femeilor până la 65 de ani, aceasta însă nu va fi aplicată imediat, ci va crește treptat până va ajunge la 65 de ani în anul 2035.

Prin aceasta se intenționează corelarea vârstei de pensionare cu componentele demografice, care indică că persoanele de sex feminin au o speranță de viață superioară celor de sex masculin. Astfel, din statisticile recente reiese că România este una dintre țările în care speranța de viață la femei este considerabil mai mare decât la bărbați, cu peste 7 ani2.

Noua lege într-adevăr prevede o serie de facilități pentru femei, anume mamele cu copii. Vârsta de pensionare pentru acestea urmează să scadă în funcție de numărul de copii, indiferent dacă acestea sunt mame bilologice sau adoptatoare, de la 6 luni pentru 1 copil la 3 ani și 6 luni pentru mamele cu 7 copii și mai mulți, conform art. 51 din Legea nr. 360/2023.

Aspectul forte al noii legi a pensiilor era indicat ca fiind însă recalcularea tuturor pensiilor din România, eveniment care este de noutate în istoria țării, în trecut erau recalculate doar anumite categorii de pensii, în mod punctual.

În acest sens a fost introdus un principiu fundamental inedit care influențează noul calcul al pensiilor, anume principiul stabilității asigurării la sistemul public de pensii, potrivit căruia pentru stagiul de cotizare contributiv realizat pentru o perioadă mai mare de 25 de ani se acordă un număr suplimentar de puncte, conform art. 2 lit. j) din Legea nr. 360/2023. Cu toate acestea, multe persoane în etate s-au trezit cu pensiile micșorate substanțial față de cele anterioare, neînțelegând cum este posibil așa ceva.

Una dintre categoriile de pensionari care a fost influențată în mod negativ de această presupusă reformă este cea a persoanelor care au muncit în condiții de muncă deosebite/speciale. Într-adevăr, se menține majorarea punctelor lunare pentru persoanele care au prestat astfel de activități:

-0,25 puncte pentru fiecare lună în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite, potrivit legii;

-0,50 puncte pentru fiecare lună în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale, potrivit legii.

De ce scad valorile unor pensii la recalculare

Luând în considerare însă că stagiul complet de cotizație în cazul acestor persoane este mai mic, aceștia sunt afectați în mod negativ de dispozițiile art. 85 alin. 1 din noua lege a pensiilor care prevede că “Numărul total de puncte realizat de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia și a numărului de puncte de stabilitate.”, iar alin. 3 din același articol prevede:

“Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel:

  1. a) 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
  2. b) 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
  3. c) un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani”

Astfel, conform noilor dispoziții beneficiază de o anumită mărire a pensiilor cei care au dat dovadă de stabilitate în muncă după 25 de ani de contributie. Or, persoanele care prestează astfel de activități în condiții deosebite/speciale au un stagiu de cotizație inferior și imposibilitate să presteze astfel de activități pentru aceeași perioadă ca persoanele care beneficiază de condiții normale în muncă.

Într-o situație defavorabilă se află și persoanele cu handicap vizual, Asociația Nevăzătorilor din România anunțând proteste de amploare pentru a-și proteja drepturile3. Nemulțumirea acestora este întemeiată, întrucât modificările legislative au afectat această categorie în mod drastic, la fel ca și persoanele care au muncit în condiții speciale/deosebite, motivul putând fi și neglijența legiuitorului la redactarea noii legi a pensiilor.

Formula de calcul a pensiilor stabilită de noua lege prevede că cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință. Punctajul persoanelor cu dizabilități de vedere și a persoanelor care au muncit în condiții speciale/deosebite este inferior din simplul motiv că perioada muncită de către aceștia este mult inferioară.

În vechea legislație, care era similară în legătură cu categoriile aflate într-o astfel de situație, Legea nr. 263/2010, aceasta totuși conținea o dispoziție care echilibra balanța, întrucât art. 95 alin. 2 prevedea că în cazul categoriilor indicate “la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare complete prevăzute la aceste articole.” care coroborat cu alin. 1 “Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 5” respecta principiul proporționalității.

Ce erori a comis legiuitorul

Tratând în mod comparativ formulele de calcul din cele 2 legi succesive, observăm care sunt erorile comise de către legiuitor:

-Legea nr. 360/2023 “Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință.”;

-Legea nr. 263/2010 “Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.”

Dacă în noua lege a pensiilor, punctajele anuale (obținute prin împărțirea punctajului total dintr-un an la 12 luni) se adună și apoi se înmulțesc cu Valoarea Punctului de Referință (81 lei în prezent), ceea ce este aproape destructiv pentru cei care sunt încadrați în categorii speciale și care au stagiul complet de cotizație redus, în Legea nr. 263/2010 se stabilea un punctaj mediu anual prin împărțirea tuturor punctajelor anuale la numărul de ani.

Astfel, pentru a calcula cuantumul pensiei în temeiul Legii nr. 263/2010 se utiliza următoarea formulă: Punctajul mediu anual x Valoarea Punctului de Pensie, unde:

Punctajul mediu anual = Punctajele anuale : numărul de ani contributivi

Punctajul anual = Punctajele (12 luni) : 12;

Conform noii legi a pensiilor nu se respectă însă proporționalitatea, întrucât formula de calcul a fost concepută diferit:

Pensie = Valoarea Punctului de Referință (VPR) x Numărul total de puncte, unde

Numărul total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate;

Puncte contributivitate = punctaje anuale însumate, punctajul anual fiind calculat ca Punctajele dintr-un an (12 luni):12

În atare circumstanțe, în vechea legislație stagiul complet redus se reflecta și în formula de calcul ca un stagiu complet, pe când în noua lege a pensiilor natura de stagiu complet nu are repercusiuni asupra modului de calcul, categoriile enumerate obținând pensii calculate diminuate uneori cu peste 50%, cum au arătat și reprezentanții nevăzătorilor din România în cadrul interacțiunilor pe care le-au avut cu mass-media “Doamna M. M.-G. din Focşani, pensionată după 12 ani de muncă, a realizat 10,695 puncte. Pensia actuală, de 2.174 lei, scade, conform noii legi, la 867 lei, adică mai puţin decât indemnizaţia socială pentru pensionari (1.281 lei).4

Cu toate acestea, este vital de precizat că formula de calcul stabilită prin noua lege a pensiilor nu va duce la diminuarea pensiei actuale a persoanelor a căror nouă pensie calculată este mai mică decât cea anterioară, conform art. 144 alin. 6 din noua lege a pensiilor “În cazul în care, în urma procesului de recalculare prevăzut la alin. (1), rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată sau cuvenit, se plătește pensia în cuantumul stabilit și aflat în plată anterior recalculării, până la data la care se va obține un cuantum al pensiei mai mare decât acesta ca urmare a majorării valorii punctului de referință.”.

Noua lege prevede și un mecanism de indexare a valorii pensiilor “Începând cu anul următor intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referință se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică.”

Pensiile în plată nu scad, dar creșterea prin indexare se amână

Cu toate acestea însă, majorările în cauză se vor aplica sumei noi calculate, astfel încât pentru persoanele a căror pensie este mai mică după noua formulă nu vor avea loc creșteri în următorii ani, fiind nevoie de un interval consistent de timp până când se va ajunge la valoarea actuală a pensiei. În ceea ce ține de obținerea unui cuantum superior în urma majorărilor în cauză, aceștia în mod logic vor trebui să aștepte și mai mult.

Categoriile care sunt defavorizate prin Legea nr. 360/2023 nu pierd aici și acum, ci pe termen mediu și lung, întrucât indexările și majorările se vor raporta la cuantumul calculat, în acest fel vor trece ani până când pensia calculată conform legii noi va ajunge la nivelul celei actuale. Aceste persoane trebuie să aștepte perioade considerabile până când pensia calculată conform noilor reglementări va ajunge la cea primită, iar pentru a încasa efectiv sume mai mari vor trebui să aștepte și mai mult.

Deși inițial s-a declarat că recalcularea pensiilor va avea rezultate pozitive pentru toți pensionarii, văzând caracterul deficitar al legii, chiar Președintele Casei Naționale de Pensii afirmă că nu acesta este scopul legii, de fapt5 și că vor fi recompensați cei care au dat dovadă de stabilitate în muncă (peste 25 ani), fără a lua în considerare faptul că sunt anumite categorii cărora felul muncii nu le permite o astfel de longevitate, din cauza condițiilor deosebite/speciale.

De curând a fost depus și un proiect de lege de către câțiva deputați semnatari privind modificarea legii pensiilor, urmărindu-se înlăturarea efectelor negative ale legii în raport de persoanele care au muncit în condiții speciale/deosebite de muncă și cei cu grad de invaliditate.6

Concluzionând, în pofida faptului că Legea nr. 360/2023 a fost declarată o veritabilă reformă în domeniul pensiilor, aceasta prezintă numeroase probleme și inadvertențe care pot afecta pe termen lung generații întregi de pensionari. Pentru a evita aceste efecte catastrofale, clasa politică ar trebui să găsească o cale de a transpune criticile formulate în spațiul public într-o lege de modificarea a dispozițiilor legale care urmează să intre în vigoare de la 1 septembrie a anului curent.

Avocat drd. Marius BRĂNICI

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii