Conform reglementărilor legale şi doctrine, prin irevocabilitatea actului juridic civil, indiferent dacă ar fi privită ca o consecinţă a principiului forţei obligatorii sau ca un principiu al efectelor actului juridic, înţelegem faptul că actului juridic bilateral sau plurilateral nu i se poate pune capăt prin voinţa numai a uneia dintre părţi, iar actului juridic unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă, în sens contrar, din partea autorului acestuia.

Irevocabilitatea decurge din principiul forţei obligatorii a actului juridic, fiind o consecinţă şi, în acelaşi timp, o garanţie a acestui principiu. Prin urmare, raţiunile care servesc ca justificare existenţei principiului forţei obligatorii sunt, în acelaşi timp, şi raţiuni pe care se întemeiază irevocabilitatea actului juridic.

O consacrare a acestui principiu, al irevocabilităţii, o regăsim în materia actelor bilaterale, în dispoziţiile art. 1270 alin. (2) NCC, conform cărora contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege.

Deşi în privinţa actului unilateral nu există un text asemănător, cu caracter de principiu, care să stipuleze regula irevocabilităţii, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 1325 NCC, potrivit cărora, dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale.

Examinând actul unilateral al renunţării la un drept din perspectiva caracterului său irevocabil, Înalta Curte apreciază că fundamentul acestui principiu rezidă, ca şi în ipoteza actului juridic bilateral, în necesitatea respectării drepturilor terţilor, precum şi a situaţiilor juridice create, cu scopul asigurării securităţii circuitului civil.

Irevocabilitatea actului juridic unilateral se impune cu atât mai mult cu cât terţii nu sunt protejaţi de principiul relativităţii efectelor contractului.

Prin excepţie de la această regulă, există situaţii în care se poate admite revocabilitatea actului juridic unilateral, aceasta fiind prohibită dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile ca manifestarea de voinţă să producă consecinţe juridice, existenţa acestora să fie legată de menţinerea voinţei iniţiale, iar consecinţele produse să determine crearea sau consolidarea unor drepturi ale terţilor.

Prin urmare, revocarea actului juridic unilateral este permisă dacă nu aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale terţilor de bună-credinţă. Astfel, constituie excepţii de la principiul irevocabilităţii următoarele: testamentul (art. 1034 C.Civ.); dispoziţia prin care se revocă un testament poate fi retractată în mod expres prin act autentic notarial sau prin testament (art. 1053 C.Civ.); legatul (art. 1068 C.Civ.); revocarea renunţării la moştenire, care poate avea loc dacă nu a expirat termenul pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală [un an de la data deschiderii moştenirii - art. 1103 alin. (1) C.Civ.] şi dacă, între timp, moştenirea nu a fost acceptată de alţi succesori ai defunctului [art. 1123 alin. (1) C.Civ.]; consimţământul părintelui firesc sau, după caz, al tutorelui la încuviinţarea adopţiei poate fi revocat în termen de 30 de zile de la exprimarea lui în condiţiile legii [art. 466 alin. (2) C.Civ.]; consimţământul de a recurge la reproducerea asistată medical cu terţ donator poate fi revocat oricând, în scris, inclusiv în faţa medicului chemat să asigure asistenţa pentru reproducerea cu terţ donator [art. 442 alin. (2) teza a ll-a C.Civ.]; oferta fără termen ori, după caz, acceptarea ofertei poate fi retrasă dacă retragerea ajunge la destinatar anterior ori concomitent cu oferta sau, după caz, cu acceptarea (art. 1199 C.Civ. coroborat cu art. 1191 C.Civ.); promisiunea publică de recompensă este susceptibilă de revocare [art. 1329 alin. (1) C.Civ.].

Consilier Carla Cozma - coordonator Biroul Teritorial Iaşi, Instituţia Avocatul Poporului