AVOCATUL POPORULUI: Cine poate invoca prescripţia extinctivă şi când

marți, 10 martie 2015, 09:49
3 MIN
 AVOCATUL POPORULUI: Cine poate invoca prescripţia extinctivă şi când

Am fost dat în judecată de către asociaţia de proprietari din care fac parte pentru un debit mai vechi de 4 ani, fapt pentru care vă rog să-mi comunicaţi dacă prescripţia poate fi invocată numai de mine şi până în ce moment al procesului? Unui creditor ipotecar îi este permis să o invoce?T.E. Iaşi

Subliniem faptul că prescripţia extinctivă nu operează de drept, ci doar la cererea persoanei interesate. Astfel, prescripţia nu constituie o sancţiune legală sau judiciară, ci una voluntară, aceasta putând fi invocată numai de cel interesat.

Art. 2512 alin.1 din Noul Codul Civil instituie faptul că prescripţia poate fi invocată numai de persoana în beneficiul căreia curge, adică de persoana împotriva căreia poate fi introdusă acţiunea (debitorul, terţul detentor al unui imobil ipotecat). Această dispoziţie trebuie coroborată şi cu prevederile art. 2514 NCC conform cărora în sfera persoanelor care pot invoca prescripţia intră şi: codebitorii unei obligaţii solidare sau indivizibile, fideiusorii, creditorii celui interesat, orice altă persoană interesată.

Prescripţia poate fi invocată fie personal de cel în folosul căruia curge, ori de persoanele interesate prevăzute de art. 2514 NCC, fie prin reprezentant. Ea poate fi invoactă chiar şi de către debitorul de rea-credinţă, deoarece prin prescripţie se sancţionează lipsa de acţiune, pasivitatea titularului, neglijenţa, delăsarea sa.

De asemenea, persoanele prevăzute de art. 2514 NCC pot invoca prescripţia, chiar dacă debitorul nu a invocat-o din propria neglijenţă sau chiar dacă acesta a renunţat la invocarea prescripţiei.

În situaţia în care debitorul nu invocă prescripţia, creditorul are la îndemână acţiunea oblică prin intermediul căreia să invoce prescripţia. O asemenea acţiune oblică poate îmbrăca forma cererii de intervenţie în interesul pârâtului, care poate fi formulată, chiar în faţa instanţei de recurs, aşa cum prevede art.63 alin 2 din NCPC, "intervenţia accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile extraordinare de atac”.

Prescripţia nu va putea fi invocată din oficiu de către instanţa de judecată, nici chiar atunci când invocarea sa ar fi în beneficiul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.

În ce priveşte momentul invocării prescripţiei, aceasta nu poate fi invocată oricând, ci numai într-un anumit termen. Asftel, conform art. 2513 NCC, ea poate fi invocată în primă instanţă, prin întâmpinare sau cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Astfel, termenul limită până la care partea interesată (debitorul) poate invoca prescripţia este primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

În situaţia invocării prescripţiei de creditori, excepţia se invocă pe calea acţiunii oblice formulate, adică pe calea cererii de intervenţie depuse până la închiderea dezbaterilor în faţa instanţei de fond. Cum citarea creditorului în calitate de intervenient intervine numai după formularea cererii de intervenţie, este îndeplinită cerinţa legii (art. 2513 NCC) de invocare a prescripţiei până cel târziu la primul termen de judecată la care creditorul este legal citat.

Neinvocarea prescripţiei înăuntrul termenului limită duce la decăderea părţii din dreptul de a mai invoca prescripţia, cu consecinţa analizării pretenţiilor îndreptate împotriva sa ca şi cum acţiunea s-ar fi promovat în termenul de prescripţie prevăzut de lege. 

Expert Paula Iekel – Biroul teritorial Iaşi, Instituţia Avocatul Poporului

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii