anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 30.10.2020

AVOCATUL POPORULUI: În ce constă promisiunea faptei altuia (convenția de porte-fort)

GALERIE
contract
  • contract
- +

“Dețin în coproprietate cu fratele meu un teren pe care doresc să îl vând, dar acesta este momentan plecat din țara și nu poate veni decât la sfârșitul anului. Actualul cumpărător este de acord să așteptăm, dar dorește să încheiem un act prealabil prin care eu să-mi asum obligația că îl voi convinge pe fratele meu să semneze finalizarea actului de vânzare-cumpărare. Există cadru legal pentru acestă situație? Ce formă ar trebui să îmbrace un astfel de act? Eu ce obligații efective voi avea dacă fratele meu își va schimba opțiunea până atunci și va refuza?” T.U. Iași, jud. Iași

Precizăm că promisiunea faptei altuia este un contract prin care o parte, numită promitent, se angajează față de cealaltă parte, numită creditorul promisiunii, să determine o terță persoană să încheie un contract cu creditorul sau să ratifice un contract încheiat între promitent și creditor. Angajamentul juridic poate privi încheierea de către terț a unui contract cu creditorul, ratificare sau aderarea la un contract la a cărui încheiere nu a participat, efectuarea unei anumite prestații către creditor. În Codul Civil anterior nu exista o reglementare generală a promisiunii faptei altuia, aceasta fiind opera doctrinei și practicii judecătorești. Actualul Cod Civil  a reglementat în mod expres promisiunea faptei altuia în art. 1283, stabilind că “Cel care se angajează la a determina un terţ să încheie sau să ratifice un act este ţinut să repare prejudiciul cauzat dacă terţul refuză să se oblige sau, atunci când s-a obligat şi ca fideiusor, dacă terţul nu execută prestaţia promisă. (2) Cu toate acestea, promitentul nu răspunde dacă asigură executarea obligaţiei terţului, fără a se produce vreun prejudiciu creditorului. (3) Intenţia promitentului de a se angaja personal nu se prezumă, ci trebuie să reiasă neîndoielnic din contract sau din împrejurările în care acesta a fost încheiat“.

Promisiunea faptei altuia poate îmbrăca două forme, și anume: o forma principală, care constă în încheierea unui contract ce are ca unic obiect prestația promitentului (debitor) de a-l convinge pe terț să încheie un contract cu creditorul sau să ratifice un contract în interesul acestuia, sau poate îmbrăca o formă accesorie, caz în care promisiunea faptei altuia se înfățisează ca o clauză a unui contract, debitorul obligându-se , printre altele, să obțină consimțământul unui terț la încheierea unui act juridic.

Promisiunea faptei altuia este o excepție aparentă de la principiul relativității efectelor contractului, pentru următoarele considerente:

- contractul având ca obiect promisiunea faptei altuia se încheie între debitorul promitent și creditorul promisiunii. Terța persoană este și rămâne străină de contract și, în consecință, efectele contractului se produc numai între promitent și creditorul promisiunii;

- promițând fapta altuia, promitentul își asumă personal o obligație, o îndatorire, respectiv de a face” o prestație prin care să îl determine pe terț să-și ia un angajament juridic față de creditor. În realitate, promisiunea faptei altuia are ca obiect propria faptă a debitorului;

- dacă terțul acceptă fapta promisă de promitent, el nu devine obligat prin contractul încheiat de către debitor cu creditorul. Prin urmare, el încheie personal un contract cu creditorul promisiunii ori ratifică, prin voința sa, contractul încheiat de promitent cu creditorul. Astfel, obligația terțului față de creditorul promisiunii izvorăște din propria  manifestare de voință, care îl face să devină parte contractantă.

Indiferent dacă promisiunea faptei altuia îmbracă forma principală sau forma accesorie, vor trebui să fie respectate condițiile generale de validitate ale oricărui contract, condiții prevăzute de art. 1179 Cod Civil. În ce privește forma, în cazul în care suntem în prezența variantei principale a promisiunii faptei altuia, aceasta nu trebuie să respecte o anumită formă cerută expres de lege pentru actul pe care terțul urmează să-l încheie sau să-l ratifice. În schimb, dacă promisiunea se înfățisează în varianta accesorie și contractul în care este prevăzută trebuie încheiat într-o anumită formă, de exemplu formă autentică, atunci și promisiunea va trebui să respecte condițiile de formă cerute pentru validitatea contractului.

Articolul 1283 alin 3. Cod Civil prevede și o condiții specială și anume că promisiunea faptei altuia nu se prezumă, ci trebuie să reiasă neîndoielnic din contract ori din împrejurările în care acesta a fost încheiat.

Promisiune faptei altuia produce efecte numai între persoanele care au încheiat contractul. În realitate debitorul care promite fapta altei persoane își asumă personal obligația de a depune toate diligențele pentru a-l determina pe terț să-și asume angajamentul față de creditor. Dacă debitorul ar promite fapta altuia, promisiunea lui ar fi lipsită de valoare juridică, deoarece nimeni nu se poate obliga decât prin voința proprie.

Prin urmare, din contractul încheiat între debitorul promitent și creditorul promisiunii nu se nasc obligații pentru terț, acesta fiind liber să accepte sau nu executarea obligației promise de către debitor. Codul Civil prevede faptul că cel care își asumă angajamentul trebuie să repare prejudiciul cauzat beneficiarului promisiunii astfel:

1. în cazul în care terțul refuză să se oblige sau

2. atunci când s-a obligat și ca fideiusor, dacă terțul nu execută prestația promisă.

Promitentul nu va răspunde dacă se angajează să asigure executarea obligației terțului, fără producerea vreunui prejudiciu pentru creditor. Astfel cum precizează alin. 3 al art. 1283 Cod Civil, intenția promitentului de a se angaja personal nu se prezumă și trebuie să reiasă fără îndoială din contract sau din împrejurările în care acesta a fost încheiat.

Expert Paula Iekel - Biroul teritorial Iaşi, Instituţia Avocatul Poporului

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Anunţul şoc a lui Bolojan şi postarea la ceas de seară a primarului Chirica

Dan CONSTANTIN

Anunţul şoc a lui Bolojan şi postarea la ceas de seară a primarului Chirica

Era mai potrivit să ne explice de ce sunt angajate atât de multe rude în cadrul Primăriei Iaşi sau de ce are nevoie de tot aparatul de propagandă, demn de Kim Ir-sen sau Kim Jong-un, ca să îşi întreţină imaginea.

Filmuletul zilei

opinii

O lume „curată”

Alexandru CĂLINESCU

O lume „curată”

Nu e, cred, lipsit de interes să ne imaginăm cum ar putea arăta lumea de mâine şi, în ce mă priveşte, să avansez câteva propuneri - sper - constructive.

Termic, hibrid, electric (1)

Neculai SEGHEDIN

Termic, hibrid, electric (1)

Tehnologia nu iartă, iar progresele tehnico-ştiinţifice fac astfel încât să se aplice teoria distrugerii creatoare a lui Joseph Alois Schumpeter, conform căreia sistemele tehnice utilizate anterior cad în uitare. 

Dominantă şi armonice

Nicolae CREŢU

Dominantă şi armonice

În artele de sinteză complexă, un imperativ care li se impune autenticilor creatori ţine de ponderea diferenţiată a componentelor - „dimensiuni”, convergent şi complementar active în conlucrarea lor, edificatoare a unui întreg, dominat mai din adânc de unitatea lui interioară, la care nu ar accede fără armonizarea lor. 

pulspulspuls

Cum a ajuns băiatul lu’ tata la sapă de lemn politic: varianta serviciilor

Cum a ajuns băiatul lu’ tata la sapă de lemn politic: varianta serviciilor

Pentru că încă mai persistă unele neclarităţi în ce priveşte eliminarea,cu mare scandal sau cu batista pe ţambal, a unora sau altora de pe listele de candidaturi de la Iaşi, sau, dimpotrivă, plasarea unor nume surpriză pe acolo, am zis că, dacă tot aceste liste s-au depus şi de-acuma nu mai ai ce le face nici să stai în limbă, haideţi să vă mai spunem două-trei vorbe despre şmenurile din spatele alcătuirii tabelelor. 

Caricatura zilei

Indieni vânători de nemascați

Editia PDF

Bancul zilei

COVID ne-a învatat sa ne spalam pe mâini. Sper sa apara un virus care sa ne învete sa ne spalam si pe picioare. (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.