Avocatul Poporului, manipulare de manual. Medici „dictatori” și aplauze în fața Ambasadei Rusiei
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Avocatul Poporului, manipulare de manual. Medici „dictatori” și aplauze în fața Ambasadei Rusiei

GALERIE
renate weber agerpres
  • renate weber agerpres
- +

Toate acțiunile Avocatului Poporului din ultima lună au fost susținute de publicația pro-rusă Sputnik. Deciziile și declarațiile Renatei Weber au fost făcute etapizat, iar medicii au fost transformați din eroi în „dictatori”.

Primul pas a fost sesizarea Curții Constituționale privind neconstituționalitatea instituirii carantinei și izolării prin ordin al ministrului Sănătății, pe data de 27 mai. La acea vreme, România gestiona bine evoluția epidemiei de COVID, iar numărul de infectări era în scădere.

„Este vorba de faptul că în loc să fie reglementări prin lege, lucrul acesta este transferat către ministrul Sănătății care, prin ordine de ministru, – că pe baza ordinelor lui iau ceilalți măsuri – poate să restrângă libertăți”, a susținut Renate Weber. Acesta a fost primul moment în care s-a vorbit despre libertatea de a-i putea infecta pe alții. Curtea Constituțională avea să confirme apoi sesizarea Avocatului Poporului. Urmarea: sute de pacienți infectați s-au externat la cerere. O parte dintre ei au infectat alți oameni, iar câțiva s-au întors la spital direct la Terapie Intesivă.

Al doilea pas a fost decizia Avocatului Poporului de a asimila spitalele cu centrele de detenție. La 10 iunie, unitățile medicale din România au primit o înștiințare care i-a revoltat pe medici.

Prin Mecanismul național de prevenire a torturii, instituția condusă de Renate Weber, în cadrul Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenție, a anunțat managerii mai multor spitale că unitățile sunt monitorizate.

Pentru ca totul să fie cât mai vizibil spitalele au fost somate să afișeze în locuri vizibile pliante pentru informarea pacienților, dar și a angajaților din care reiese că unitățile sunt monitorizate prin mecanismul național „anti-tortură”. 

La acea vreme, medicii nu erau încă „dictatori”, dar începeau să devină.

Citeşte mai mult pe newsweek.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Iaşul îşi merită echipa de fotbal

Cosmin PAȘCA

Iaşul îşi merită echipa de fotbal

Peste toate, lipsa unui proiect este asemănarea cea mai izbitoare dintre echipa din dealul Copoului şi cea din Podu Roş. Nu cunoaştem obiectivele Politehnicii peste cinci ani - o cerinţă banală pentru un club respectabil - la fel cum nu există o foaie de parcurs a Iaşului care să depăşească un singur ciclu electoral.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Impersonare

Codrin Liviu CUȚITARU

Impersonare

„M-a echipat ca pe beizadea (e drept că şi semănam puţin cu juniorul Ceauşeştilor). Mi-a aranjat părul şi mi-a oferit un costum asemănător cu ale Nicuşorului. Mi-a spus că trebuie doar să râd zgomotos, să înjur şi să beau whiskey la greu. Aşa am procedat, mai ales la masa festivă (care s-a organizat în restaurantul meu). Mă scuzaţi, am fost pupat în fund în ziua aia, de nu vă puteţi imagina!... Totul a mers strună până în clipa în care nu mai ştiu cine a cerut ca eu să o sun pe mama, pe tovarăşa Elena, pe loc, şi să solicit fonduri suplimentare în teritoriu.”

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (III)

George ŢURCĂNAŞU

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (III)

Replierea teritoriului politic moldovenesc a impus mutaţii substanţiale la nivelul morfologiei şi structurii sistemului de aşezări. Din perspectiva noastră, e importantă îndesirea reţelei de aşezări urbane şi reconfigurarea ariilor de influenţă a acestora. 

Insuportabila greutate a fiinţării

Bogdan ILIESCU

Insuportabila greutate a fiinţării

„The chicken is only an egg’s way for making another egg.” (Găina este doar modul prin care un ou face un alt ou) - Richard Dawkins

pulspulspuls

Iaca unde va ajunge senatoarea panaramă de Iaşi până la urmă!

Iaca unde va ajunge senatoarea panaramă de Iaşi până la urmă!

Una scurtă dar vioaie pe astăzi despre senatoarea panaramă aleasă de ieşeni, madam Şoşoacă, despre care mulţi cică se întreabă cam ce parcurs politic ar urma să aibă, acumă că şefii ei mai tineri, prin ordin de zi pe unitate primit de la cei cu stele în rezervă, au pus-o pe liber la partid. 

Caricatura zilei

Cum s-a petrecut accidentul

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.