Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

AVOCATUL POPORULUI: Vicierea consimțământului testatorului, posibilitatea de contestare a testamentului

GALERIE
ciocan judecator
  • ciocan judecator
- +

“După decesul mamei, tatăl meu a cunoscut o doamnă care avea o altă orientare religioasă decât cea ortodoxă, cu care a conviețuit timp de 2 ani. După decesul tatălui de anul acesta, eu și fratele meu am aflat, cu uimire, că există un testament întocmit în favoarea acestei doamne pentru un teren și o casă pe care a ridicat-o tata în afara orașului. Fac precizarea că pentru ridicarea acelei construcții atât eu, cât și fratele meu i-am trimis bani, noi fiind plecați din țară o perioadă de timp. În aceste condiții intenționăm să contestăm în instanță acest testament, considerând că tata a fost mințit și influențat în mod clar pe considerente religioase pentru a întocmi acest testament și vă rugăm să ne comunicați, în baza dreptului constituțional la informație, care sunt prevederile legale în materie.“ G. T. - Iași, jud. Iași

În conformitate cu prevederile art. 1038  Cod Civil: „(1) Testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ și consimțământul său nu a fost viciat. (2) Dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele dolosive nu au fost săvârșite de beneficiarul dispozițiilor testamentare și nici nu au fost cunoscute de către acesta.

Dolul nu se presupune, ci trebuie dovedit de către cel care îl invocă. Fiind un fapt juridic, dolul poate fi probat prin orice mijloc de probă. 

Așadar, consimțământul testatorului poate fi viciat prin eroare, dol sau violență. Consimțământul este viciat când este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violență. De asemenea, consimțământul este viciat în caz de leziune. (art. 1206 Cod Civil).

Legiuitorul în contextul prevederilor art. 1214 alin. 1 Cod Civil a instituit că  “consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie”.

În literatura de specialitate s-a apreciat că dolul reprezintă acel viciu de consimțământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, pentru a o determina să încheie un anumit act juridic.

În materie testamentară, dolul se manifestă sub formă de captaţie sau sugestie.

Așadar, captația constă în folosirea de manopere dolosive, în scopul de a înşela buna-credinţă a testatorului, pentru a-l determina să facă o liberalitate, fără de care nu ar fi făcut-o, iar sugestia este folosirea unor mijloace nepermise, în scopul de a sădi în mintea testatorului ideea de a face o liberalitate, pe care nu ar fi făcut-o din proprie inițiativă.

Prin urmare dolul presupune următoatrele:

- utilizarea de manopere, de mijloace viclene, frauduloase, mai directe și mai brutale în cazul captației (spre exemplu, îndepărtarea testatorului de rude și prieteni, interceptarea corespondenței, abuzul de influență și autoritate etc.) și indirecte mai ascunse în cazul sugestiei (spre exemplu șiretenii, afirmații mincinoase la adresa anumitor moștenitori legali, specularea anumitor sentimente sau concepții, inclusiv religioase, ale testatorului etc.). Dacă nu s-au utilizat mijloace frauduloase nu putem spune că suntem în prezența dolului (de exemplu în cazul în care este vorba de simpla simulare a grijii și afecțiunii ori prestarea interesată a unor servicii și îngrijiri);

- intenția de a induce în eroare cu rea-credință pe testator să dispună în sensul în care nu ar fi făcut-o din proprie inițiativă;

- manoperele frauduloase folosite să fi avut un rol determinant, având drept rezultat alterarea voinței testatorului;

Facem mențiunea că datorită conținutului eterogen, complex al testamentului, este posibil ca viciul de consimțământ să altereze numai una sau câteva din dispozițiile testamentare, celelalte rămânând valide, spre deosebire de lipsa de capacitate a testatorului, care invalidează testamentului în întregime.

Sancțiunea viciilor de consimțământ ale testatorului este nulitatea relativă a testamentului sau numai a dispoziției testamentare afectată de vicii.

Termenul de prescripție al unei acțiunii în anulare este de 3 ani și începe să curgă de la data deschiderii succesiunii.

Expert Paula Iekel - Biroul teritorial Iaşi, Instituţia Avocatul Poporului

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri