anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Axa Iaşi-Suceava: Consiliul Judeţean reevaluează ofertele pentru lotul cu probleme

GALERIE
Iasi-Suceava
  • Iasi-Suceava
- +

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis cererea celor de la Eky Route, în defavoarea Daroconstruct.

Decizia de desemnare a firmei Daroconstruct SRL drept câştigătoare a reevaluării efectuate de Consiliul Judeţean pentru atribuirea contractului de lucrări pe Lotul 3 al Axei rutiere strategice Iaşi-Suceava a fost anulată de CNSC. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus reevaluarea propunerii financiare a asocierii Eky Route - Dimex 2000 Company în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei. Mai mult, autoritatea contractantă, respectiv Consiliul Judeţean, trebuie să plătească contestatoarei suma de 9.000 de lei, privind „plata cheltuielilor ocazionate de formularea prezentei contestaţii, onorariu avocaţial”.

Pe de altă parte, contestaţia depusă de Alpenside SRL a fost respinsă, nefiind constituită cauţiunea legal impusă. Au fost respinse şi cererile de intervenţie ale Daroconstruct SRL, liderul asocierii declarate câştigătoare cu două luni în urmă. Cel mai devreme la sfârşitul lunii în curs ar putea fi încheiată această nouă reevaluare - dacă decizia CNSC nu va fi atacată în instanţă.

Aceasta a fost a treia serie de contestaţii de la reluarea procedurii de atribuirii a Lotului 3 al Axei rutiere strategice Iaşi-Suceava. Durata prevăzută pentru modernizarea celor 40,6 km de drum judeţean între Belceşti şi limita judeţului Suceava este de 2 ani. Însă lucrările estimate la 96 de milioane de lei trebuie să fie gata până pe 31 decembrie 2023, condiţie impusă pentru obţinerea finanţării europene (73 de milioane de euro pentru toţi cei 168 km, de la Iaşi la Suceava).

Amintim că celelalte două loturi, atribuite la sfârşitul anului 2019 (Iaşi-Breazu-Horleşti-Movileni-Gropniţa, 29,6 km; respectiv Gropniţa-Focuri-Coarnele Caprei-Belceşti, 22 km), au fost câştigate de Alpenside, firmă intrată între timp în insolvenţă. Durata lucrărilor a fost prelungită cu şase luni, până pe 25 mai, respectiv 2 iunie, dar compania a mai cerut o păsuire de 4 luni, ceea ce va duce termenul de finalizare spre mijlocul toamnei.

Nici cele două loturi din judeţul Suceava nu stau mai bine. Firma care obţinuse contractele le-a reziliat unilateral cu doar trei luni înainte de împlinirea termenului de finalizare a lucrărilor. Acum, Consiliul Judeţean Suceava evaluează volumul lucrărilor rămase de făcut şi calitatea celor realizate înainte să lanseze o nouă licitaţie pentru atribuirea contractului complementar.

VEDEȚI ȘI:

Axa Iaşi-Suceava a “pocnit“ în alte două locuri: s-a interpus o mită de 40.000 de euro (VIDEO) - AICI

Contractul de 18 milioane de euro de la CJ încă nu are stăpân: situaţia devine tot mai problematică - AICI

Axa Iaşi-Suceava e ca şi funcţională: creează deja balamuc în trafic şi nemulţumiri ale localnicilor - AICI

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ochiul care nu mai vede (IV)

Cătălin ONOFREI

Ochiul care nu mai vede (IV)

Cum de-au căzut ţărăniştii atât de jos?

opinii

Educaţia colaterală

Briscan ZARA

Educaţia colaterală

Lăsaţi copiii să încerce singuri, lăsaţi-i să se dea cu capul de perete, să simtă durerea, învăţaţi-i să se aştepte la greşeli şi la lucruri imprevizibile şi să se adapteze, altfel nu vor ajunge adulţi deplini şi independenţi, iar lumea rea şi crudă prin natura ei îi va face nefericiţi.

Se mărită Adriana!

Cristina DANILOV

Se mărită Adriana!

După o perioadă în care evenimentele au fost restricţionate din cauza pandemiei de Covid-19, viaţa, iată, şi-a reluat cursul, cel puţin în cazul nunţilor. Primim deja invitaţii, ne preocupăm de ţinuta pe care o vom purta la petrecere, ne gândim la cadoul de casă nouă şi nu doar la acestea: ne gândim la miri, la drumul pe care îl vor urma împreună, mulţi retrăind chiar emoţia din ziua nunţii noastre. O nostalgie plăcută pe care am simţit-o şi eu atunci când colega mea de birou, Adriana, mi-a înmânat, radiind de fericire, invitaţia la nunta ei. Prilej bun de a spune, azi, câteva cuvinte despre căsătorie şi petrecerea prin care o facem cunoscută tuturor celor dragi din viaţa noastră.

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Nichita DANILOV

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Lumea lui Nicolae Stan se configurează rotindu-se melancolic în jurul pipei din lemn de cireş pe care o fumează agale stând în cerdacul casei parohiale tânărul preot al satului Crăsani, Radu Plămadă, pătruns până dincolo de adâncul sufletului său de ceea ce crede că ar fi menirea sa.

pulspulspuls

Iacătă-l şi pe sforarul politic în izmene!

Iacătă-l şi pe sforarul politic în izmene!

Vă mai amintiţi, stimaţi telespectatori şi fini observatori ai vieţii politice de Bahlui, ce mai conflict şi ce mai sudălmi răzbăteau până-n drum între conţilierul fost UNPR Manolache, om de-al gheneralului Oprea Izmană (apropo, iată ce pantaloni tip izmană are şi conţilierul de care vă spunem!) şi fostul şef de Cejău Popa? Ba chiar zice lumea că odată erau cât pe ce să-şi înfingă şi mâinile-n gât, nu alta.

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.