Azi aflăm dacă vom avea o iarnă grea sau ușoară. Este Sfântul Dumitru: tradiții și superstiții locale

sâmbătă, 26 octombrie 2024, 01:09
2 MIN
 Azi aflăm dacă vom avea o iarnă grea sau ușoară. Este Sfântul Dumitru: tradiții și superstiții locale

Astăzi, 26 octombrie, credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Această sărbătoare reprezintă cel mai important eveniment religios al toamnei din calendarul creștin ortodox.

Conform supersițiilor pastorale, ziua de Sf. Dumitru reprezintă și începutul iernii, și în funcție de cum e aceasta va fi și iarna: mai friguroasă sau mai călduroasă. Duminică, pe 27 octombrie, este celebrat și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou sau Dimitrie Basarabov, sfântul ocrotitor al Bucureştilor. Cu acest prilej, în fiecare an, în capitală, are loc un pelerinaj.

Printre bisericile din Iași care poartă hramul acestui mare sfânt, considerat a fi apărătorul oștirilor, se numără Biserica Sfântul Dumitru Misai de pe strada Eternitate, biserica Sfântul Dimitrie Balș de pe bulevardul Ștefan cel Mare, și biserica Militară Sfântul Dimitrie din Tătărași.

CITESTE SI: SFÂNTUL DUMITRU. Ziua în care ciobanii află cum va fi iarna

Sfântul Dimitrie (sau Dumitru), care era cunoscut ca Izvorâtorul de Mir, a trăit în perioada împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu și era fiul voievodului orașului Tesalonic. El a fost botezat în secret de către părinții săi, din teama teribilelor persecuții împotriva creștinilor. Sfântul Dumitru își primea educația de la părinții săi în camera secretă a palatului, descoperind tainele credinței, practicând milostenia către săraci și ajutându-i pe cei nevoiași.

Superstiții și tradiții de Sf. Dumitru

În popor, se spune că de Sfântul Dumitru oamenii nu au voie să folosească pieptănul, pentru că altfel, vor atrage necazuri și pericole. Totodată, în Suceava spre exemplu, tradiția spune că cine seamănă usturoiul după ziua de Sf. Dimitrie va avea anul viitor parte numai de pagubă. Apoi, cine are datorii trebuie să le plătească până la Sf. Dimitrie pentru a-i merge bine tot anul viitor, iar în această zi femeile trebuie să împartă copiilor covrigi, mere și nuci. În anumite zone ale țării, pentru sufletul celor morți, se împarte colivă. De ziua Sf. Dumitru, bătrânii mai spun că se taie coama ,,mânjilor”, pentru ca aceasta să crească lungă și mătăsoasă.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii