vineri, 23.04.2021
Taxele de participare la cursurile organizate de către Şcoala Populară de Arte „Titel Popovici” vor rămâne neschimbate, dacă aleşii judeţeni vor vota azi proiectul de hotărâre iniţiat în acest sens.
Astfel, pentru 2021, taxa de şcolarizare va fi tot 700 de lei, iar cele de înscriere, respectiv de eliberare a diplomei, 50 de lei. De asemenea, rămân în vigoare scutirile aplicate până acum: pentru foştii şi actualii salariaţi ai şcolii, ai CJ, precum şi copiii acestora. De anul viitor, o nouă specializare se va adăuga celor 15 existente - „muzică de divertisment”. De săptămâna trecută, Vlad Baba este noul manager al Şcolii Populare de Artă. El va ocupa această funcţie cu titlu interimar, la fel ca şi predecesorul său.
Noul director ne-a spus că primul lucru pe care l-a făcut a fost să repornească instalaţia de încălzire, pentru că în încăperile de pe cele două ale căminului pe care îl ocupă acum clasele profesorii îşi ţin orele, uneori cu câte un cursant, doi, atunci când sistemul online nu este suficient. Acum, sunt înscrişi 470 de cursanţi, cu vârste între 3 şi 80 de ani, a adăugat el. Numit la propunerea PMP, Vlad Baba este absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, cu studii masterale în artele spectacolului şi cu o experienţă de peste nouă ani în management cultural-artistic în mediul privat.
Cuvinte cheie: + taxe, participare, scoala, arte
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Bugetul Iașului, în aer. Chirica pierde bătălia din CL. USR - abţinere, PSD - afară
Ofiţer ieşean de Poliţie „fentat“ cu 51.000 de dolari .Timp de 3 ani și-a riscat viața
COVID-19, depistat în salivă: ce spun cercetătorii? Testare mai puțin traumatizantă?
Blocul de la „Familial“ lipit de celelalte imobile, în pericol de demolare. Hotărârea judecătorilor
Autostrăzile Moldovei, scoase de la finanţare prin PNRR? Obiecții ale Comisiei Europene
Cine doarme astăzi va fi somnoros tot anul. Ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Gheorghe
Unde va fi depozitul logistic regional al reţelei Kaufland. Două supermarketuri în plan
Viitorul Spital de Boli Respiratorii din Bucium: prima licitaţie lansată de CJ
Copil în stare gravă după ce s-a electrocutat pe un tren de marfă în Poitiers
Preoţi amendaţi după slujba ţinută de protopop cu 120 de participanţi
Silk District – Apartamentele din Faza II a proiectului, lansate la vânzare
Oare va ajunge scaunul de la ales la 100 de mii de coco au ba?
Primăria nu are proiecte de anvergură, consilierii se încaieră pe margine
Discuție exploratorie cu reprezentanții Ambasadei Regatului Țărilor de Jos
Norocul nu ține la infinit când confunzi fotbalul cu handbalul
De ce nu a votat USR bugetul? „Chirica a venit cu o propunere absolut sfidătoare”
Doliu la Facultatea de Istorie din Iași. A murit un alt profesor remarcabil
Restricțiile din București vor fi menținute în perioada următoare
Apocalipsa după Chirica. „Iașul intră în era întunericului” (UPDATE)
Bugetul municipiului Iași a fost respins. Avize negative, opt ore de dezbateri
"Oficii de programare" pentru vaccinare în primării, fără înscrierea în platformă
Ciolacu vrea intrarea în grevă parlamentară dacă PNRR nu va fi prezentat în Parlament
Proiecte de succes ale României. Cum au schimbat fondurile europene comunitățile din țară
România trimite în Ucraina combinezoane, măşti de protecţie şi viziere
Mandat de arestare pentru jandarmul implicat în evacuarea bărbatului care a murit în Piteşti
Încă o Facultate de Medicină în zona Moldovei, la Suceava! Decizia, aprobată
Sătenii din Osoi, convinși de medicul sirian să se vaccineze anti-COVID
Anchetă despre „mafia detaşărilor”, cu Costel Alexe printre „naşi”
(FOTO) Voluntarii Antibiotice au sărbătorit “Ziua Pământului” plantând oxigen în comunitate
VIDEO: Ion Rădoi, lider de sindicat la Metrou, ameninţă cu o nouă întrerupere a lucrului
Pilotul catapultat din MIG-ul prăbuşit în judeţul Mureş a fost operat
Jucătoarea de tenis Carla Suarez Navarro s-a vindecat de cancer
Klaus Iohannis: Să nu credem din greşeală că 1 iunie este data de relaxare totală
Germania vrea să cumpere 30 de milioane de doze de vaccin rusesc anticovid Sputnik V
Ce spune Iohannis despre faptul că CE vrea să dea în judecată AstraZeneca
Preşedintele Joe Biden s-ar pregăti să recunoască genocidul armean
Temperaturi-record în anul 2020 în Europa, în special în Siberia
Posesia de marijuana a fost legalizată în statul american Virginia
Perez spune că proiectul Superligii europene nu a căzut. “Proiectul este în «standby»”
Analiştii CFA România au încredere în revenirea economiei în acest an
Sportivii au votat interzicerea gesturilor de protest la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Ce spune Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătăţii, despre paturile de la ATI
Efectele lipsei socializării fizice asupra elevilor din învățământul primar
UEFA va discuta vineri posibile sancţiuni pentru cele 12 cluburi care au iniţiat Superliga
Larisa Iordache, probleme de sănătate după ce a obţinut calificarea la JO
Examen politic pentru Chirica: trece sau nu azi bugetul prin Consiliul Local?
A apărut sindromul psihic „Covid“ la elevii din Iași. Plâns din senin, frică și depresie
Alexandru CĂLINESCUNew York şi Bucureşti în oglinzi paralele |
Neculai SEGHEDINVuia (III) |
Nicolae CREŢUCompetiţia mare |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.