Azi, trupa “om la lună” lansează la Iaşi “Marele Gutui”

miercuri, 14 septembrie 2022, 22:59
1 MIN
 Azi, trupa “om la lună” lansează la Iaşi “Marele Gutui”

Trupa om la lună revine pe 15 septembrie la Iaşi şi lansează piesa „Marele Gutui”. Evenimentul are loc în Legend Pub, la ora 21:30. Preţul unui bilet este 70 de lei sau 80 de lei în ziua evenimentului şi poate fi achiziţionat de pe Eventbook.ro: https://bit.ly/oll15sep-Iasi.

Vara aceasta trupa a lansat cel de-al treilea album, a susţinut un turneu de promovare şi a fost prezentă la numeroase festivaluri.

„Marele Gutui ne-a fost imn vara aceasta şi ne-a legat şi mai tare unii de alţii. A fost strigătul nostru cu care am încheiat concertele şi pe care oamenii l-au dus cu ei mai departe şi este cântecul în care ne-am pus toată energia şi toată bucuria noilor descoperiri din ultimii ani”, spune Doru Puşcaşu, membru al trupei.

Om la lună a început în luna mai a anului 2018 ca proiect de “rough acoustic poetry” al lui Doru Puşcaşu. A fost un demers autentic de poezie cântată, în care chitara sau pianul completau versurile lui Doru. În toamna anului 2019, lui Doru i s-au alăturat Dragoş Strat, Cătălin Constantin şi Adrian Maraloiu.

La patru ani de la înfiinţare, “om la lună” a devenit una dintre cele mai populare şi iubite trupe de rock alternativ/indie rock din România, cu numeroase concerte sold out şi cu o comunitate de fani devotaţi în toată ţara.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii