Baarack-oaia cu cea mai multă lână din lume: 35 de kilograme
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Baarack-oaia cu cea mai multă lână din lume: 35 de kilograme

GALERIE
oaie
  • oaie
- +

O oaie rătăcită care a fost descoperită într-o pădure din Australia, denumită Baarack de salvatorii ei, a furnizat o cantitate de lână de 35 de kilograme - aproape jumătate din greutatea unui cangur adult - atunci când a fost tunsă pentru prima oară după o pauză de mai mulţi ani, informează Reuters.

Oaia a fost găsită de un australian care a contactat un sanctuar pentru animale - Edgar's Mission Farm Sanctuary - din apropiere de Lancefield, o localitate din statul Victoria, situată la aproximativ 60 de kilometri nord de Melbourne, a precizat Kyle Behrend, un reprezentant al sanctuarului. "Se pare că Baarack a fost cândva o oaie deţinută de un proprietar", a spus el. "A avut în trecut marcaje la urechi, dar se pare că acestea au fost distruse de lâna deasă şi aspră care i-a crescut în jurul feţei", a adăugat Kyle Behrend.

"Oile trebuie să fie tunse cel puţin o dată pe an, altfel lâna lor continuă să crească tot mai mult, aşa cum s-a întâmplat în acest caz", a mai spus el. După ce oaia Baarack a fost tunsă, lâna ei a cântărit 35,4 kilograme. "Deşi copitele ei se aflau într-o stare foarte bună, întrucât a alergat pe stâncile şi pietrele din pădure, animalul avea o stare generală mai puţin bună. Era subponderal şi, din cauza lânii din jurul feţei, abia putea să vadă", a explicat acelaşi oficial australian.

În prezent, Baarack s-a alăturat altor oi salvate din situaţii dificile care trăiesc în sanctuarul Edgar's Mission. "Toată această poveste ne arată cât de incredibil de rezistente şi de curajoase sunt aceste animale, iar noi le iubim foarte mult", a mai spus Kyle Behrend. 

SURSA: Agerpres

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Apărarea şi rechizitoriul lui VV. De unde atâta pasiune?

Cosmin PAȘCA

Apărarea şi rechizitoriul lui VV. De unde atâta pasiune?

Rămâne de văzut dacă demiterea lui Voiculescu, întâmplător chiar după anunţata depolitizare a CAS-urilor, va aduce o binemeritată linişte în societate (că în „sistem” cu siguranţă va aduce). În toate cazurile, patima cu care opinia publică s-a raportat la mandatul lui VV, tangentă cu metafizica, ar merita nişte studii sociologice sănătoase.

Filmuletul zilei

opinii

K1 didactic

Codrin Liviu CUȚITARU

K1 didactic

„Ai căpătat contuziile la un meci!” „Oh, nu!” a răspuns Noe. „Nu sunt în faza meciurilor. Învăţ. Aveam însă de predat, la anul I B, portretul lui Ştefan cel Mare, făcut de Grigore Ureche. Am vrut să-i dau culoare marţială, chiar dacă nu lupt încă în ring. Am cerut un voluntar pentru rolul domnitorului. Am precizat că eu voi fi un boier inocent. S-a oferit Mişa Ovinuţ, băietanul creţ din Vaslui. M-a rupt, frate, nu altceva! A interpretat, cred, sintagma degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat extrem de literal.”

Datoria publică în contextul crizelor

Alin ANDRIEȘ

Datoria publică în contextul crizelor

Datoria publică a crescut considerabil în ultimele decenii în majoritatea economiilor şi această tendinţă a fost amplificată de actuala criză de sănătate.

La Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă

George ŢURCĂNAŞU

La Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă

Politicienii Bucureştiului ar trebui să ţină seama de faptul că în faţa lor se află acum o mulţime pentru care discursul reţinut şi pedant nu mai e o opţiune! Aceiaşi politicieni ai centrului ar mai trebui să ţină seama şi de faptul că viteza cu care se propagă ideile regionaliste şi se revizuiesc convingerile personale ale trăitorilor din regiune noastră accelerează. Cu alte cuvinte, dragi politicieni de la centru, regionalismul în Moldova nu (mai) e o fandoseală, aşa cum mulţi dintre voi aţi sperat să fie. Culmea e că şi voi aţi pus umărul la această accelerare, prin preluarea ideilor vehiculate de unii membri ai MDM, IpA8 sau MVA în campaniile electorale mai recente.

pulspulspuls

Traseu bătut în cuie de la Bucureşti pentru Paralexe

Traseu bătut în cuie de la Bucureşti pentru Paralexe

Pentru că, iată, de vreo două zile încoace tot auzim cum se fac şi se desfac scenarii care mai de care despre ce se va întâmpla la vârful filialei liberale de la Iaşi în perioada următoare, am zis că e cazul să vă spunem şi noi ce-am auzit pe ici pe colo. 

Caricatura zilei

Mutare

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.