anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Băgaţi în arest după ce au făcut pe nebunii printr-un centru comercial din Iași, când li s-a spus să-şi pună masca

GALERIE
spray
  • spray
- +

Doi tineri care au făcut scandal într-un centru comercial au fost băgaţi în arest, după ce asupra lor au fost găsite un cuţit şi un spray lacrimogen

Cei doi fuseseră atenţionaţi că nu poartă măşti de protecţie.

„La data de 29 decembrie, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Iaşi s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că doi tineri au un comportament agresiv verbal faţă de angajaţii unui magazin dintr-un centru comercial din municipiul Iaşi, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică, pe motiv că ar fi fost atenţionaţi că nu poartă masca de protecţie. Aceştia au fost identificaţi ca fiind doi tineri, de 22, respectiv 27 de ani, ambii din municipiul Iaşi, iar în urma controlului corporal asupra tânărului de 27 de ani a fost găsit un cuţit şi un tub cu spray iritant-lacrimogen. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, iar în baza probatoriului administrat în cauză, cei doi tineri au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore. Totodată, cei doi tineri au fost sancţionaţi contraven­ţional pentru nepurtarea măştii de protecţie“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un mai prea îndepărtat (I)

Cătălin ONOFREI

Un mai prea îndepărtat (I)

Au trecut peste trei decenii de la primele alegeri „libere”!

opinii

Papua Noua Românie

Briscan ZARA

Papua Noua Românie

Furtul şi distrugerea lucrurilor care nu-ţi aparţin sunt obiceiuri respectate cu sfinţenie de toţi aici. Fiecare dintre aceste fapte va fi recompensată cu vârf şi îndesat în lumea de apoi, deci e bine să ai cât mai multe din astea în portofoliu.

Șefu-i șef și-n pielea goală?

Cristina DANILOV

Șefu-i șef și-n pielea goală?

Conceptul de „violenţă de gen”, considerată a fi iniţial o chestiune de familie ce nu trebuia să iasă pe uşi şi, deci, în care nu trebuie să se intervină din afară, denumeşte azi o problemă mai largă ce pare să se fi extins, dincolo de uşa casei, pe mai multe paliere din viaţa de zi cu zi a multor femei. Prezenţa acestui tip de violenţă în relaţii de cuplu sau profesionale scoate în evidenţă, din păcate, şi mai mult imaginea femeilor aflate în situaţie de subordonare faţă de bărbaţi şi presupune asumarea relaţiilor de putere inegale din punct de vedere istoric dintre cele două genuri, prin care bărbaţii sunt legitimaţi să-şi menţină status-quo-ul de dominaţie.

Artă şi război

Mihai DORIN

Artă şi război

Războiul a fost mereu o temă de reflecţie pentru istorici şi artişti, dar şi o temă de investigaţie declarat „obiectivă” de către istorici şi asumat subiectivă de către artişti. Nu e o competţie între cele două viziuni, ci o formă de complementaritate liberă. 

pulspulspuls

O mică îndoială strecurată în altar la Mitropolie de preoţii ieşeni mai deschişi spre lume. Problema lui Teo Fan Fan

O mică îndoială strecurată în altar la Mitropolie de preoţii ieşeni mai deschişi spre lume. Problema lui Teo Fan Fan

Pentru că tot este astăzi în calendarul ortodoxiei ziua Sfântului Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat, haideţi să împărtăşim cu ocazia asta şi cu domniile voastre, iubiţi drept-credincioşi, o chestiune de care ne minunăm şi ne tot roade de mai multă vreme pe noi, iar mai nou auzim că roade şi unele feţe bisericeşti de prim rang din toată arhiepiscopia, şi nu numai. 

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.