Ceea ce s-a întâmplat luni la PNL, când două tabere s-au confruntat prin vot pentru a schimba oamenii partidului de pe circuitul legislativ al Camerei Deputaților, pare absolut de neînțeles. Practic, a fost o încercare de a-l scoate pe liderul partidului, Ilie Bolojan, din acest circuit de control al adoptării legilor. Care să fi fost scopul?
Este tot mai clar că măsurile luate în ultimele luni de guvern și de premierul Bolojan, oricât de bine primite sunt ele la Bruxelles sau în mediile românești ce înțeleg cât de cât cum stăm cu economia și finanțele, acestea nu au cum să bucure tot activul de partid al PNL câtă vreme i-a lăsat pe primari și pe șefii de la județ cu bani mai puțini în bugete.
Problema acestui activ de partid ar trebui să fie însă, în aceste vremuri de restriște bugetară, una mult mai serioasă decât bugetul mai mic în acest an. Un an care nu e nici electoral, și nici măcar preelectoral. Problema numărul unu a liberalilor este ce vor face la alegerile din 2028, un an electoral ce se anunță extrem de problematic, cu un AUR care tot crește fără niciun motiv aparent, alegeri la care PNL riscă să ajungă fără niciun lider credibil. Adică dezastru electoral garantat.
Ce s-a întâmplat luni la ședința conducerii liberale, când tabăra anti-Bolojan a solicitat vot pentru a schimba oamenii premierului din circuitul legislativ al Camerei Deputaților – liderul de grup și secretarul –, pe motiv că sunt „oamenii lui Bolojan”, arată că mulți din conducerea PNL au cu totul alte priorități decât salvarea partidului de la un eșec electoral comparabil cu cel al PNȚCD, acum 15 ani. Nu cred că mai trebuie argumentat că șansa PNL, efectiv unica, este ca, până în 2028, partidul să livreze ceva pentru electoratul de dreapta. Vedeți cum se poate face asta schimbând liderul, apoi premierul etc., proceduri care te îngroapă efectiv și ca timp, și ca imagine, când stai cu toporul intrării în incapacitate de plată deasupra capului?
Pe scurt, votul intern de luni, la care au votat deputații partidului, a fost precedat în ultimele zile de câteva atacuri bine țintite ale unor importanți și vocali liberali – Rareș Bogdan, Crin Antonescu, Hubert Thuma – la adresa lui Ilie Bolojan. Aproape că nu are importanță ce i s-a reproșat, dar e de remarcat că toate atacurile au venit din zona partidului apropiată de PSD. Este de altfel evident, pentru cine a urmărit PNL în ultimele luni, că aici e vorba de confruntarea a două tabere: una care joacă cu PSD/Grindeanu, parcă în coordonare (vezi atacurile similare ale Olguței de la Craiova), și din care, pe lângă cei trei liberali de mai sus, fac parte Alina Gorghiu, Lucian Bode și alții, și o tabără a apropiaților premierului, care par a miza mai mult pe susținerea președintelui Nicușor Dan și pe sprijinul USR.
Probabil că din interior nu se vede prea clar, dar stai și te întrebi ce-și imaginează liberalii care se văd la cârma partidului în actualele condiții politice fără o „locomotivă”. N-o fi Ilie Bolojan cea mai bună variantă, dar este clar că alta în partid nu există la acest moment. Iar Bolojan este deja acolo, în scaunul de premier. Klaus Iohannis a pus PNL la căruța PSD pentru liniștea lui timp de 10 ani. Practic a „vândut” partidul pentru a avea el mandate confortabile. Chiar cu riscul de a scufunda țara, după cum am văzut că nu a lipsit mult să se întâmple. Ei bine, pare că acum în PNL aripa care s-a simțit atât de confortabil la remorca PSD vrea din nou hățurile partidului. Ca să ce?
Nu e greu de presupus că aici e vorba de calcule mai pragmatice. Toți acești liberali care vor asta sunt în contradicție cu Bolojan. Dacă acesta va controla partidul mai bine, cum probabil că o va face curând, scaunele de șefi ai celor de mai sus sunt în pericol. Iar locurile pe liste la alegerile viitoare probabil că nu numai că-i va lăsa fără principalul instrument de putere, dar le vor fi tot mai inaccesibile. Așa că nu au nimic de pierdut dacă vor încerca debarcarea lui Bolojan. Da: și de la partid, și de la Guvern. Ce ar însemna asta pentru țară, în condițiile actuale? Cui îi mai pasă…
Firește, o problemă de politică internă a PNL, care până la urmă ar trebui să nu ne intereseze. Ne preocupă însă dintr-un motiv absolut legitim: pe mâinile cui ar putea încăpea țara după 2028?
Strategia care se tot vehiculează, un „USL 2.0 pentru 2028”, va fi în mod cert o catastrofă, nu un instrument ce ar opri ascensiunea suveraniștilor rusofili, cum își imaginează susținătorii USL 2.0. Explicația e foarte simplă: USL s-a format în 2011, înaintea alegerilor din 2012, când ambele partide, și PSD, și PNL, erau în opoziție, puterea fiind la PDL, și acel USL avea un adversar personificabil: Băsescu. PSD și PNL sunt acum la putere: ce USL să faci, împotriva cui?
Poate că e de râs, dar acum rolul unui așa-numit „USL” nu l-ar putea juca, ca și construct politic, decât AUR-SOS-POT. Adică Simion cu Șoșoacă.
Vom vedea dacă acești sforari politici de la PSD și PNL își vor băga sau nu la timp mințile în cap. Nu e vorba de posibila dispariție a unui partid important, că asta s-a mai întâmplat: e vorba de țară…
Publicitate și alte recomandări video