Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Bagheta franţuzească, propusă pentru patrimoniul cultural imaterial UNESCO

GALERIE
bagheta frantuzeasca
  • bagheta frantuzeasca
- +

Franţa a confirmat vineri că a ales să prezinte candidatura baghetei de pâine pentru a fi înscrisă în patrimoniul cultural imaterial UNESCO. Decizia finală va fi luată înainte de toamna anului 2022, potrivit france24.com.

Este unul dintre simbolurile gastronomiei şi chiar ale identităţii franceze. Informaţia a fost anunţată de Ministerul Culturii care trebuie să depună dosarul de candidatură până la 31 martie.  Instituţia din Rue de Valois a confirmat pentru AFP o informaţie a Le Parisien care indica faptul că ministrul Culturii, Roselyne Bachelot, a făcut alegerea. 

"Dacă această candidatură naţională este încoronată cu succes la UNESCO, înscrierea acestui element va permite conştientizarea faptului că o practică alimentară care face parte din cotidian, împărtăşită de un număr foarte mare de oameni şi care este considerată ca un lucru subînţeles, reprezintă un patrimoniu în sine", a declarat ministrul Culturii în comunicat.

Cititi si: O româncă s-a mutat pe Costa de Azur şi organizează picnicuri pentru turiştii din sudul Franţei

Acest comunicat al Ministerului a amintit că numărul de brutării este "în scădere constantă, în special în comunele rurale". "În 1970, număram 55.000 de brutării artizanale (una pentru 790 de locuitori) faţă de 35.000 în prezent (una pentru 2.000 de locuitori), adesea în beneficiul vânzătorilor de baghete produse industrial". 

Bagheta, simbol al vieţii cotidiene franceze, imortalizată în filme şi în reclame, este o denumire apărută la începutul secolului XX la Paris.  Bagheta a fost preferată pentru a candida în lista UNESCO în faţa acoperişurilor de zinc din Paris şi a Biou d'Arbois, o sărbătoare din departamentul Jura, la origine medievală şi religioasă, dar care a fost transformată în sărbătoare republicană. 

Pâinea lungă, o baghetă este realizată din doar patru ingrediente (făină, apă, sare, drojdie sau aluat). Trebuie să ofere o crustă crocantă şi miez moale, fagure de miere.  Aproape o sută de dosare din lume obţin în fiecare an statutul de bun imaterial înscris în patrimoniul UNESCO. 

Candidatul trebuie fie înscris mai întâi în patrimoniul naţional, aşa cum se întâmplă cu câteva sute de cunoştinţe tradiţionale şi bunuri din Franţa. În a doua etapă, candidatul trebuie să fie considerat apt pentru a reprezenta Franţa la UNESCO, în urma unui aviz consultativ al Comitetului pentru Patrimoniul Etnologic şi Imaterial (CPEI).

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri