Baia Turcească și posibilitatea unei instituții – propunere de rezolvare a unui subiect important pentru Iaşi

Am tot scris în ultimii ani, în paginile acestui ziar, despre cât de importantă ar putea fi Baia Turcească pentru Iași. Nu atât din punct de vedere al unei clădiri de patrimoniu, amplasată central, reintrată în circuitul socio-cultural, cât din perspectiva creării unui prim centru public de iradiere a artei contemporane, fie că vorbim de arte vizuale (de la performance la pictură și de la instalații la new media), teatru, dans, muzică etc. Centrul Internațional de Artă Contemporană ar fi prima instituție publică din Iași axată exclusiv pe promovarea și diseminarea formelor artei zilelor noastre.

Aici e momentul să fac din nou o distincție clară între arta făcută de artiști care sunt contemporani cu noi și arta contemporană: artiștii în viață pot face și o artă inspirată dintr-un trecut mai îndepărtat (clasică sau tradițională) sau mai apropiat (modernă), ale căror forme și concepte (atunci când există) nu aduc nimic nou, ci doar reiau teme, abordări, stiluri deja bătătorite. Artiștii contemporani sunt de obicei interesați să exploreze idei și tehnici noi, să pună la îndoială propriile prejudecăți și convențiile existente și, mai ales, să comenteze prin arta lor despre lumea în care trăim, cu subiectele, tehnologia, instrumentele și provocările ei. A rămâne cantonat în arta (pre)modernă poate fi o activitate plăcută, un hobby sau un motiv de întâlnire cu amicii într-o cafenea. Din prisma relevanței, conectării cu ce se întâmplă în alte orașe din țară și din lume, doar arta inspirată de contemporaneitate are puterea de a atrage atenția specialiștilor (artiști, critici, curatori, manageri culturali, jurnaliști), instituțiilor care contează (muzee, galerii, bienale, festivaluri etc.) și publicului cunoscător.

Pe scena de artă ieșeană activează atât artiști dedicați exclusiv practicii contemporane, cât și artiști care cochetează cu ea, fără a reuși să devină relevanți. Pe lângă aceștia, sunt numeroși alții care refuză conștient o astfel de practică, mulțumindu-se cu o recunoaștere locală sau cel mult națională. Cum este posibil acest lucru? Răspunsul nu e atât de complicat.

În primul rând, publicul de artă contemporană deja educat și familiarizat cu trendurile globale este destul de redus. El trebuie dezvoltat și „hrănit”, expus constant la astfel de practici, pentru a căpăta reperele vizuale și cognitive cu care să navigheze printre provocările descifrării unei lucrări de artă contemporană. Rolul acesta ar trebui să revină mai ales unor instituții de stat, dar cu excepția UNAGE, prin galeria apARTe și câteva proiecte cu care iese în spațiul public, nu există o astfel de preocupare în Iași.

Arta contemporană este susținută și promovată de ONG-uri și galerii private, prin proiecte punctuale și evenimente precum Noaptea Albă a Galeriilor din Iași care, deși adună toate tipurile de expoziții oferite de spațiile ieșene – atât cele contemporane, cât și moderniste -, expune publicul unor discursuri diferite. Ultima ediție a însemnat și integrarea Băii Turcești în circuit, cu o expoziție internațională despre impactul inteligenței artificiale asupra societății, organizată de Asociația AltIași. Co-finanțată de AFCN, ICMA, Centrul Cultural German și Institutul Francez din Iași, dar fără vreun leu din partea Primăriei Iași, a adunat, cu sprijinul a peste 20 de tineri voluntari implicați în mediere, peste 2000 de vizitatori într-un singur week-end! Având în vedere ținta asumată de proiectul depus pentru restaurare de 7500 de vizitatori anual, se poate spune că expozițiile de artă contemporană atrag fără probleme publicul necesar integrării noului spațiu în comunitate.

În al doilea rând, cu ajutorul unei rețele care controlează o parte dintre instituțiile de artă (muzee locale, facultăți de artă, filiale UAP) și finanțatori locali (primării, consilii județene, direcții de cultură, sponsori privați inocenți în ceea ce privește cunoașterea fenomenului cultural contemporan), artiștii care nu au o practică contemporană reușesc de multe ori să beneficieze de fonduri și o expunere similară sau chiar superioară celorlalți. Chiar dacă nu au acces în marile muzee, galerii sau bienale, cota lor nu este afectată în ochii publicului larg, colecționarilor începători sau decidenților, care de obicei nu au capacitatea să discearnă între tipurile de discurs artistic. Se ajunge chiar ca artiștii ieșeni contemporani cu cele mai impresionante CV-uri să fie mai cunoscuți în afara Iașului și a țării decât pe plan local, printr-o distorsionare a percepției dată de tensiunile dintre tabăra conservator-tradiționalistă și cea progresistă, experimentalistă. Aceste tensiuni se regăsesc atât în UAP, cât și în universitate sau muzee, unde tradiționaliștii ocupă pozițiile de putere de unde impun, din ce în ce mai pregnant, un discurs care se îndepărtează de temele și practicile globale.

CIAC nu înseamnă o clădire, ci o instituție. Chiar dacă momentan ea nu este creată, preferându-se arondarea clădirii unei instituții deja existente, vor trebui găsite resurse pentru a implementa acțiunile asumate de planul prin care a fost primită finanțarea. Acest plan a fost conceput de cei din jurul Bienalei Periferic, grupați în jurul lui Matei Bejenaru, care au creat cea mai importantă bienală de artă postdecembristă din România. Vizita fostului ministrul Vlad Alexandrescu din 2016 a convins autoritățile locale să demareze procedurile pentru obținerea fondurilor necesare restaurării, iar câțiva reprezentanți ai unor ONG-uri locale s-au implicat activ în scrierea aplicației câștigătoare. Acum, aceiași oameni sunt denigrați public în ședință de consiliu local de primarul Chirica, incapabil să treacă peste preconcepțiile și frica viscerală legată de manifestările artei contemporane (în cazul de față, niște desene făcute de Dan Perjovschi, cel mai cunoscut artist român în viață, cu care acum 4 ani s-a pozat la inaugurarea tramvaiului Libertății). Varianta cu Ateneul administrator, pe lângă aspectele financiare, este menită să controleze și restricționeze accesul la Baia Turcească pentru artiștii și asociațiile culturale ale căror discursuri, publice sau artistice, deranjează.

Care este soluția?

Beneficiind de o clădire de peste 2000 de mp, plus o curte unde s-a amenajat un mic amfiteatru în aer liber, Baia Turcească este potrivită ca dimensiune pentru a găzdui un astfel de centru într-o oraș cu populația Iașului. Sunt mai multe modele de instituții similare în orașe europene, dar numesc doar la două dintre ele pentru a puncta ce poate fi adaptat specificului local: Centre de Cultura Contemporània de Barcelona (CCCB) și CCA (Centrul pentru Artă Contemporană) din Glasgow.

Mai întâi aș pleca de la poziționarea pe care CCCB a țintit-o în rândul comunității locale, organizând expoziții, dezbateri, festivaluri și concerte, cursuri, conferințe și alte activități, prin care încurajează creația prin utilizarea noilor tehnologii și limbaje, și duce producții proprii în alte centre artistice, naționale și internaționale. Scopul este de a genera dezbateri, gândire și reflecție pe tema orașului și a spațiului public, precum și alte aspecte care definesc actualitatea. Abordarea problemelor are ca scop stabilirea unei legături între lumea academică, procesele creative și cetățeni în general. Înlocuiți CCCB cu CIAC și vedeți cât de bine s-ar potrivi o astfel de abordare la Iași!

Directorul CIAC și advisory board-ul tutelar (din care poate să facă parte, ca secretar, și un reprezentant al Primăriei) ar trebui alese în urma unui concurs internațional. Chiar dacă va trebui înființată și finanțată de Primăria Iași, care are deja 4 instituții de cultură în subordine, nu trebuie să existe nicio subordonare politică. Iar amestecarea unor expoziții serioase, curatoriate de specialiști în arta contemporană, girate de un board cu reputație impecabilă, cu producții discutabile calitativ, ar însemna decredibilizarea internațională și națională a instituției, unde n-ar mai accepta să expună niciun artist contemporan valoros, validat nu de rețele de prietenie și interese financiare, ci de scena artistică de top (muzee contemporane de elită, bienale și festivaluri relevante etc.)

Soluția rezolvării tensiunilor dintre cele două tabere (tradiționaliști vs. progresiști) poate fi găsită la Centrul pentru Artă Contemporană din Glasgow. Acolo, clădirea nu este tot una cu instituția, care găzduiește și un alt spațiu de expoziții, cu identitate distinctă și program separat de cel al centrului. Aceasta ar putea fi o varianta și pentru Baia Turcească: găzduirea atât a CIAC, cât și a unui spațiu pentru expozițiile UAP Iași, de obicei eclectice, inegale ca valoare și racordare la discursul contemporan. CIAC trebuie să fie deschis către actorii de pe scena locală, care să aibă șansa să dezvolte proiecte de anvergură, proprii sau în colaborare, după aprobarea acestora de către board. Programul (un mix de expoziții temporare, spectacole și alte evenimente colaterale, care să atragă și fidelizeze publicul) trebuie stabilit cu minimum un an înainte, pentru a asigura predictibilitate și participarea/ cooperarea unor instituții/ artiști importanți, a căror disponibilitate către propuneri venite din scurt tinde spre zero.

Cu o schema proprie de personal, care să includă atât specialiști în artă, cât și în mediere, tehnicieni și personal administrativ, CIAC are nevoie și de un buget de producție și cercetare care să îi permită organizarea a minimum 2-3 expoziții proprii de mari dimensiuni pe an, disponibile pentru vizitare măcar câte 3 luni – permițând astfel o promovare serioasă la nivel regional și național (vezi Muzeul Național de Artă Contemporană, care are 2 deschideri majore – toamna și primăvara). Universitatea Națională de Arte George Enescu, care poate furniza conținut artistic, nu are bugetate sumele necesare unei astfel de instituții (pe care le estimez între 750 de mii – 1 milion de euro anual).

În concluzie, a menține Centrul Internațional de Artă Contemporană în subordinea Ateneului din Tătărași, o instituție cu miză și viziune provinciale, cu o calitate discutabilă și, în cel mai bun caz, inegală a producțiilor, este echivalent cu un eșec al proiectului încă înainte de a i se da o șansă reală. Expertiza Ateneului în domeniul artelor vizuale, limitată la amplasarea de busturi (unele fără autorizație, precum cel al lui O. Goga, așezat „temporar” de câțiva ani în Copou), refacerea de morminte, aglomerarea fără discernământ și iluminare adecvată a unor tablouri pe hol, kitsch-ul perpetuu din fața instituției și organizarea dezastroasă a Lunii sculptorilor români la începutul acestui an, limitează din start orice tentativă de colaborare cu vreo instituție sau artist internațional serios. Conducătorul Ateneului, consilier județean PNL, autor a numeroase inițiative controversate, nu are nicio credibilitate în arta contemporană. Nici măcar în Iași, unde profesorii specializați în artă contemporană, creatori ai bienalei Periferic și care s-au și poziționat public împotriva acestei erori colosale, nu vor accepta să fie implicați într-un asemenea compromis.

Așa cum a fost trecută în subordinea Ateneului, la fel de bine clădirea poate fi redată instituției cu numele CIAC, ce trebuie înființată cât mai curând. Pentru că publicul care vrea să fie conectat la ce se întâmplă la nivel global, clasa creativă care ne dorim să se formeze, să vină și să rămână în Iași pentru a dezvolta orașul, are nevoie ca de aer de o astfel de instituție.

Publicitate și alte recomandări video