
Seria violentelor din cluburile botosanene a cunoscut sambata noapte cel mai sangeros episod din ultimii ani. Dupa ce in urma cu doar o saptamana administratorul si oamenii de paza de la un club au fost batuti de o gasca de tineri, iar in primavara un cetatean german a murit in spital dupa ce a fost batut in fata unui club din oras, in weekend o lupta intre doua grupuri de tineri s-a sfarsit intr-o baie de sange. Un bodyguard s-a ales cu jugulara taiata, un minor a fost injunghiat in abdomen, iar un altul a suferit traumatisme craniene.
Scandalul, izbucnit in clubul City Central Club, intre doua grupuri de tineri si s-a transformat rapid intr-o bataie generala. Primele cercetari au stabilit ca sambata seara, in jurul orei 23.00, Claudiu P. de 17 ani a mers in club impreuna cu Olimpus T., Catalin Alexandru S., Adrian S., Alexandru M., Alin P., Emil Ionut C., Radu M. si Ilie C., toti din Botosani, pentru a-si sarbatori ziua de nastere.
In jurul orei 02.00, intre sarbatorit si un alt tanar de varsta lui, Andrei Florin H., a izbucnit un scandal. Prietenii acestuia din urma, Andreea Daniela H., Ioana Catalina H., Marius M., Catalin C. si Astor Jan L., toti din Botosani, au intervenit si ei, ajungandu-se la o bataie intre 15 tineri. La un moment dat, Ionut N. de 21 de ani, angajat al clubului, a incercat sa-i desparta, insa a fost lovit in gat cu un ciob de sticla. Sarbatoritul a fost lovit in cap, iar un alt prieten al acestuia a fost injunghiat in abdomen tot cu o sticla. „Din ceea ce am inteles, conflictul a avut loc chiar la intrarea clubului. El a fost prins in mijlocul evenimentelor fara sa aiba o participare directa. Erau chiar la intrarea clubului, nu erau in raza de actiune a bodyguarzilor", a declarat patronul clubului, Razvan Balta, care sustine ca inregistrarile video au fost puse la dispozitia Politiei.
Ajuns la Unitatea de Primiri Urgente (UPU) cu un taxi, angajatul Fun City a fost stabilizat si apoi transportat cu o ambulanta pe Aeroportul Salcea, de unde a fost preluat de avionul SMURD si transportat la Bucuresti, la Spitalul Floreasca. „Pacientul a sosit in soc hemoragic, prezentand o plaga taiata profunda, latero-cervicala stanga, cu interesare de jugulara si sterno-cleido-mastoidian", a precizat Monica Delia Adascalitei, medic de garda in UPU.
Si ceilalti raniti au ajuns la spital, fiind internati.
CASETA:
Ancheta de amploare inceputa de politisti
Pentru calmarea spiritelor a fost nevoie de interventia mascatilor, care ulterior s-au deplasat la UPU, unde peste 50 de persoane, apropiati, rude si prieteni ai celor raniti au venit sa caute raspunsuri. Cu greu politistii si rudele au reusit sa-l calmeze pe tatal tanarului taiat la gat, care ameninta ca isi va face singur dreptate. „Luati masuri pana nu iau masuri eu. Eu il omor! Ochi pentru ochi!", a spus acesta in momentul in care politistii l-au scos din spital pe presupusul agresor.
„Nu am stabilit exact daca a fost vorba de unul sau mai multi agresori. Au fost audiate peste 17 persoane si strangem probe pentru a stabili exact vinovatul sau vinovatii", a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie, Daniela Gheorghiescu.
Totodata, in functie de pozitia procesuala a victimelor si de numarul de zile de ingrijiri medicale ce vor fi necesare acestora pentru vindecarea leziunilor suferite, se va proceda si la incadrarea juridica a faptelor.
Ieri seara, Marius M. de 24 de ani, considerat principalul suspect in cazul injunghierii celor doi a fost retinut pentru vatamare corporala, in timp ce Andrei Florin H. de 17 ani si Adrian S. au fost retinuti pentru ultraj contra bunelor moravuri, urmand sa fie prezentati judecatorilor cu propunere de arestare preventiva. Claudiu P. de 17 ani, Alin P. de 19 ani si Alexandru M. de 17 ani sunt cercetati sub aspectul savarsirii infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice.
Sursa: MONITORUL de BOTOSANI
Publicitate și alte recomandări video