Băieții schingiuiți de la Miroslava – Tinereți distruse de ani grei de pușcărie după furtul a 70.000 de euro

duminică, 16 martie 2025, 02:15
5 MIN
 Băieții schingiuiți de la Miroslava – Tinereți distruse de ani grei de pușcărie după furtul a 70.000 de euro

Justiția și-a spus ultimul cuvânt în cazul sechestrării și torturării a doi ieșeni de către opt scelerați care îi bănuiau de comiterea unui furt. Un calvar de cinci ore a fost urmat de un proces de trei ani.

După un prim rând de condamnări dictate de Judecătorie, cei opt inculpați au cerut la unison achitarea, invocând fie că faptele de care erau acuzați pur și simplu nu existau, fie că nu fuseseră dovedite de anchetatori, fie că nu fuseseră comise cu gradul de vinovăție impus de lege. Un singur inculpat a reușit să-i convingă pe judecători că poate rămâne liber. Capii găștii au primit sentințe chiar mai severe.

Cei doi torturați au fost bănuiți de furtul banilor

Angajat la o spălătorie auto din satul Balciu, comuna Miroslava, V.S. a fost luat de la locul de muncă de doi cunoscuți ai acestuia, Cristian Molocea și Daniel Gavrilescu. Aceștia l-au dus cu o mașină la locuința lui Iulian Molocea, unde se aflau deja alți cinci bărbați. După scurt timp, a fost adus acolo, mai mult de nevoie decât de bunăvoie, și N.I. Acesta și V.S. erau bănuiți de membrii grupului că le-ar fi furat 70.000 de euro. Mânia celor opt s-a îndreptat mai ales asupra lui V.S. Faptul că acesta jucase în ultima vreme sume mari de bani la păcănele era o „dovadă” suficientă că el era hoțul.

V.S. a fost bătut cu pumnii și picioarele de șase dintre membrii grupului. Cu un patent, Gavrilescu l-a strâns de o ureche, apoi de degete, pentru a-l convinge să vorbească. I-a turnat țuică pe cap și l-a amenințat că îi dă foc. L-a ars cu țigara aprinsă pe față. V.S. a fost lovit și cu ciocanul, în zona capului și a labelor picioarelor. Gavrilescu i-a luat telefonul lui V.S. și i-a trimis mamei acestuia un mesaj ca din partea lui, întrebând-o câți bani i-au mai rămas. Femeia nu avea idee despre ce e vorba și l-a întrebat despre ce bani vorbește. Atunci, „fiul” i-a răspuns printr-un alt mesaj că glumește și a abandonat încercarea. La acte de agresiune, tortură și umilire a fost supus și N.I., dar fără rezultat. Mai mult decât urlete de durere și de jurăminte că nu au nimic de-a face cu furtul, agresorii nu au putut scoate de la cei doi schingiuiți.

Pedepse care îți fac părul măciucă

După cinci ore de chin, cei doi au fost eliberați, cerându-li-se ferm să nu vorbească cumva cu poliția. V.S. și N.I. au depus totuși plângeri după agresiune, ceea ce a dus la deschiderea unei anchete. În doar trei săptămâni, dosarul a fost înaintat de procurori instanței, cei opt fiind acuzați de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, influențarea declarațiilor, sustragerea de probe, precum și de lovire sau alte violențe. Victimele și-au retras ulterior plângerile, ceea ce i-a obligat pe judecători să renunțe la analiza acuzațiilor de lovire sau alte violențe. Alte acuzații s-au bazat pe elemente relativ mărunte. Sustragerea de probe însemna practic ascunderea de doi dintre participanți, Marcel Gavrilescu și Ioan Molocea, a ciocanelor folosite la torturarea lui V.S. Tâlhăria calificată consta în faptul că lui V.S. i se luaseră din buzunar un pachet de țigări și portofelul cu 30 de lei. A fost însă suficient pentru ca magistrații să dispună condamnări.

Trei dintre agresori, Daniel Gavrilescu, Iulian Molocea și Leonard Gangal, erau minori, împotriva lor dispunându-se doar măsura internării într-un centru educativ pe durata a trei ani. Alți trei, Emil Ionescu, Alexandru Rotaru și Claudiu Florea, au fost condamnați la câte trei ani de închisoare, iar Cristian Molocea la 3 ani și 8 luni de detenție. Pedeapsa cea mai severă a fost aplicată liderului găștii, Marcel Gavrilescu, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare.

Apărarea: Nu fusese vorba de lipsire de libertate, ci de conflict spontan

Sentința Judecătoriei a fost contestată de toți cei opt inculpați, dar și de către procurori. Pe linie, inculpații au cerut achitarea sau, dacă judecătorii chiar nu erau dispuși la aceasta, reducerea semnificativă a pedepselor. Apărătorii și-au îndeplinit datoria, agățându-se de orice element care putea fi interpretat în favoarea clienților lor. Doi dintre ei au cerut achitarea pentru că fuseseră trimiși în judecată ca fiind coautori ai faptelor, dar judecătorii apreciaseră că sunt complici morali. Prin urmare, avusese loc practic o schimbare a încadrării juridice a faptelor față de care nu se putuseră apăra. Marcel Gavrilescu a cerut achitarea pentru că fapta de care era acuzat nu exista. Nu fusese vorba de lipsire de libertate, ci de un „conflict spontan”. Daniel Gavrilescu a cerut achitarea pentru că nu se putea stabili precis momentul în care încetaseră actele de violență, pentru a se putea determina momentul în care începea infracțiunea de lipsire de libertate.

Argumentele apărătorilor nu au avut foarte mult succes în fața magistraților Curții de Apel. Doar Emil Ionescu, șoferul care îl dusese pe V.S. la locul supliciului, a obținut achitarea. Acesta fusese singurul său rol în întreaga afacere, iar declarațiile martorilor au arătat că departe de a participa activ la cele întâmplate, el încercase să-i domolească pe agresorii înfierbântați de alcool. Apărătorii au reușit și reducerea cu un an a termenelor de internare într-un centru educativ în cazul lui Daniel Gavrilescu, Iulian Molocea și Leonard Gangal, ca și scăderea cu patru luni a pedepsei primite de Alexandru Rotaru. În schimb, pedeapsa aplicată lui Ioan Molocea a crescut de la 3 ani și 8 luni, la 4 ani și 8 luni de închisoare. Cea a lui Marcel Gavrilescu a fost înăsprită încă și mai mult, urcând de la 7 ani și 6 luni la 10 ani și 2 luni de detenție. Decizia Curții de Apel este definitivă.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii