La Întreprinderea de Șpan și Rebuturi „Abnegația” era vânzoleală și ședință, iar prin ușa grea, capitonată, secretara Pușa nu auzea nimic; doar uneori mai suna telefonul, semn să mai aducă un rând de cafele. Din toată întreprinderea mai rămăseseră câteva ziduri și o bucată de acoperiș, care îi adăpostea de ploaie pe toți cei care participau la ședință exact în timp ce niște foști salariați tocmai tăiau cu faiul plăcuța din tablă cu numele întreprinderii și o aruncau într-o remorcă, peste bucățile din gard și cușca paznicului…
* La ședință s-a decis, printre altele, dizolvarea brigăzii artistice, care avusese mari succese în anii ’80, dar care nu mai activa, oficial, de la Revoluție (doi dintre acordeoniști, foști ucenici, acum vajnici pensionari, încă mai cântă la nunți pentru un ban în plus). „Ne-au mai rămas doar lăzile pline cu costume și molii, de la scenetele și piesele de teatru de pe vremuri; vedem noi ce facem cu ele!” încheie directorul. După ședință secretara Pușa a intrat cu o hârtie în mână, o cerere de sponsorizare din partea unei instituții medicale din localitate.
* La Spitalul de Psihiatrie „Viitor Luminos” din localitate era vânzoleală, cam cum fusese cu o zi în urmă la întreprinderea „Abnegația” – asta, după ce o basculantă a răsturnat în curtea instituției niște lăzi mari, pline cu costume, din care au ieșit și nori de molii mirosind de la o poștă (de la Oficiul Poștal din cartier, mai exact) a naftalină. Conducerea stabilimentului nu a prevăzut ce urmări va avea cererea trimisă întreprinderilor din oraș – mai exact, o rugăminte de a-i ajuta cu ceva, în prag de sezon rece, pe bolnavii aflați în situații mai delicate, mai fără clanță, să le zicem așa…
* În Salonul II era vânzoleală mai mare decât fusese în ajun în întreg spitalul și cu două zile în urmă la Întreprinderea de Șpan și Rebuturi. Pacientul care se crede Ștefan cel Mare de vreo 30 de ani (de când, stricându-se la burtă în drum spre serviciu, a luat liftul ca să ajungă mai repede la baie, dar liftul plin cu colege s-a blocat între etaje patru ore) a primit, din nefericire, costumul lui Baiazid (folosit prin 1987 în sceneta „Cererea a III-a”, care înfiera birocrația și bețele în roate puse de către o tovarășă de la ghișeu tuturor oamenilor muncii care solicitau să li se repare acoperișul), iar mantia lui Mihai Viteazul (din montajul literar-artistic „Cu toții ne unim / Planul depășim!”) a ajuns la Einstein…
* Acesta din urmă, inventator al roții, focului, pâinii și al câtorva mii de perpetuum mobile electrice sau cu benzină, ar fi vrut mai degrabă salopeta de muncitor luptător ilegalist, dar pacientul Eminescu a fost mai iute și a smuls-o din mâinile lui Decebal (viteazul rege dac alegându-se doar cu o cască de miner din dansul tematic „Țării, tot mai mult cărbune!”). Împărțirea n-a convenit înaltelor personaje și personalități din salonul II, care s-au încăierat; din fericire, infirmierii au intervenit la timp cu furtunuri, cearșafuri ude și niște cămăși mai noi, cu mânecile lungi, care se leagă la spate.
* În altă parte a spitalului, pacientul cu personalitate multiplă convins că e Romeo și Julieta a primit o rochie de la corurile patriotice, fiind extrem de fericiți. La fel de fericit ca Romeo și Julieta a fost și Jack Spintecătorul (măcelar ajuns la balamuc după ce i s-a părut că un purcel pe care-l tocmai îl tranșa îl privise cu ochi omenești și-l întrebase în șoaptă „De ce? Ce ți-am făcut eu, stimate tovarășe?”), care a luat uniforma lui Cuza Vodă cu tot cu sabie (rămasă de la sceneta satirică „Ocaua lui Cuza și gestionarii”, real succes al brigăzii, de prin 1988, care înfiera gestionarii necinstiți și lipsiți de elan). Cel mai mulțumit a fost pacientul (fost profesor de liceu adus în cămașă de forță după ce programa s-a schimbat pentru a zecea oară) care se crede Adam și Eva înainte de păcat: ajungând ultimul la împărțeala costumelor n-a primit nimic, ambii putând umbla în continuare goi-pușcă și fiind, din acest motiv, foarte bucuroși.
Toate nemulțumirile acumulate au degenerat în violențe după ora stingerii, când din adevărul istoric s-a ales praful, Ștefan cel Mare fiind aruncat de Napoleon, de Hamlet și de Eminescu din podul înalt al spitalului și rupându-și dinții exact ca Sinan Pașa, la Călugăreni…

Publicitate și alte recomandări video