De Business

Punem punctul pe știi

Bancă mobilă BCR ajunge, în premieră, în județul Iași, comuna Belcești. Comunitatea va beneficia mai ușor de servicii financiare și tehnologie (P)

luni, 19 mai 2025, 18:06
4 MIN
 Bancă mobilă BCR ajunge, în premieră, în județul Iași, comuna Belcești. Comunitatea va beneficia mai ușor de servicii financiare și tehnologie (P)
  • Banca mobilă BCR staționează în centrul localității Belcești, în perioada 23 29 mai 2025
  • Conceptul de unitate mobilă, care circulă într-un camion modular, a fost dezvoltat pentru a simplifica accesul comunităților locale din România la servicii financiare și tehnologie
  • În prezent, BCR are în circulație două unități mobile

 

Iași, 19 mai 2025  Prima bancă mobilă din România, o inițiativă comună a Băncii Comerciale Române (BCR), în parteneriat cu Vodafone, OMNIASIG Vienna Insurance Group, BCR Asigurări de Viață VIG, a ajuns luni, 19 mai, în comuna Belcești, din județul Iași.

În unitatea mobilă, vor fi organizate și cursuri de educație financiară pentru copii, dar și o serie de sesiuni dedicate agricultorilor din zonă. Aceștia vor putea afla cum să acceseze finanțări pentru dezvoltarea propriilor afaceri, pentru producție și echipamente agricole, dar și care sunt fondurile europene disponibile, precum și politicile agricole la nivel național și european.

Camionul modular va staționa până vineri, 23 mai a.c., în centrul localității, și va oferi locuitorilor acces la servicii și produse financiare, servicii de protecție și asigurări generale și de viață, acces la tehnologie, dar și la cursuri de educație financiară și antreprenorială.

Punctul de lucru mobil BCR va fi deschis de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-16:00.

Camionul modular este deservit de câte doi experți, unul financiar-bancar și unul specializat în telecomunicații și tehnologie. La biroul bancar din cadrul unității mobile se pot achiziționa digital, prin George, dar și cu asistență din partea experților BCR, toate operațiunile de daily banking, atât pentru persoane fizice, cât și companii:

  • Deschideri de cont curent și carduri de debit;
  • Deschideri de depozite și conturi de economii;
  • Carduri de credit și descoperit de cont;
  • Acces la digital banking (George);
  • Credite de consum, precum și refinanțări și restructurări;
  • Credite ipotecare
  • Toate tipurile de asigurări asigurări: venituri, de șomaj și de incapacitate de muncă; asigurări de protecție a bunurilor personale, asigurări de locuință, PAD și facultativă; asigurări de călătorie;
  • Pensii
  • Asistență pentru gama extinsă de servicii bancare, inclusiv pentru finanțare în mediul rural prin BCR Social Finance și leasing prin BCR Leasing.

De asemenea, camionul modular este dotat cu un echipament multifuncțional, conectat online, care poate oferi următoarele operațiuni:

  • Eliberare lei sau euro, în numerar;
  • Depunere de numerar atât pentru persoane fizice, cât și juridice;
  • Schimb valutar;
  • Plata numerar a facturilor curente către furnizori;
  • Reîncarcare cartele Vodafone;
  • Eliberare mini extras;
  • Interogare sold;
  • Schimbare PIN.

 

Programul BCR de incluziune financiară a comunităților locale și-a început traseul prin România în octombrie 2022, cu misiunea de a ajunge în cât mai multe localități din țară.

În prezent, BCR operează două unități mobile, care au parcurs împreună aproximativ 12.000 de kilometri și au vizitat 28 de comunități: Băleni (Dâmbovița), Drajna (Prahova), Glodeanu Sărat (Buzău), Brezoi (Vâlcea), Săliște (Sibiu), Tălmaciu (Sibiu), Băile Felix (Bihor), Ilva Mică (Bistrița-Năsăud), Marginea (Suceava), Vânători (Neamț), Săbăoani (Neamț), Matca (Galați), Stâlpeni (Argeș), Buziaș (Timiș), Poienile de Sub Munte (Maramureș), Crasna (Sălaj), Pâncota (Arad), Tășnad (Satu Mare), Vorona (Botoșani), Cobadin (Constanța), Vama Buzăului (Brașov), Valea Doftanei (Prahova), Mihăilești (Giurgiu), Baia de Aramă (Mehedinți), Valea Doftanei (Prahova), Chirnogi (Călărași), Sărmășag (Sălaj), Oituz (Bacău).

**

***

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 20 centre de afaceri și 18 birouri mobile dedicate companiilor și 299 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 69% sunt unități unde operațiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). Clienții BCR dispun de o rețea națională extinsă de ATM-uri și mașini multifuncționale (2.000 de echipamente) și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați biroul de presă la adresa: comunicare@bcr.ro

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

 

Pentru mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de BCR, vă rugăm să ne contactați la:

www.bcr.ro

contact.center@bcr.ro

*2227, apelabil gratuit din toate reţelele naţionale

 

­

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii