Banca Transilvania este la o un pas de preluarea Bancpost. Negocierile se vor termina în octombrie
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Banca Transilvania este la o un pas de preluarea Bancpost. Negocierile se vor termina în octombrie

GALERIE
Bancpost
  • Bancpost
- +

Banca Transilvania (simbol bursier TLV), a doua instituţie de credit după active de pe piaţa românească, a anunţat vineri că negocierile privind preluarea Bancpost vor continua, finalizarea discuţiilor fiind estimată pentru sfârşitul lunii octombrie, după parcurgerea etapelor necesare şi după obţinerea aprobărilor.

”Banca Transilvania informează investitorii că negocierile privind achiziţia Bancpost continuă. Detalii privind rezultatul negocierilor vor fi comunicate după parcurgerea etapelor necesare şi obţinerea aprobărilor”, arată Banca Transilvania, într-un comunicat transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Oficialii băncii spun totodată că finalizarea negocierilor este estimată la finalul lunii octombrie. Banca Transilvania are o capitalizare de 9,76 miliarde lei.

Banca Transilvania (simbol bursier TLV), a doua instituţie de credit după active de pe piaţa românească, a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 496,06 milioane lei (circa 109 milioane euro), în creştere cu 8,2% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, în ciuda scăderii veniturilor operaţionale. Activele băncii au ajuns la jumătatea acestui an la 53,24 miliarde lei (11,7 miliarde euro), în creştere cu 2,8% faţă de nivelul înregistrat în decembrie 2016.  

Anul trecut, Banca Transilvania a depăşit în premieră BRD şi a urcat pe poziţia a doua în clasamentul băncilor româneşti după valoarea activelor, în urma BCR, care a rămas liderul pieţei. La jumătatea anului, distanţa dintre Banca Transilvania şi BRD a crescut, în condiţiile în care BRD a afişat active de 51,54 miliarde lei (11,3 miliarde euro) la finalul lunii iunie. Veniturile din dobânzi ale Băncii Transilvania au scăzut în primul semestru cu 1,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, la 989,3 milioane lei, în timp ce veniturile din comisioane au urcat în acelaşi interval cu 12,7%, la 273,9 milioane lei. 

Banca avea, la finalul lunii iunie, un portofoliu de credite acordate clienţilor de 28,74 miliarde lei, în creştere cu 5,6% faţă de decembrie 2016. Creditele neperformante erau la nivelul de 8,1% la finalul lunii iunie.  În 2016, banca a înregistrat un profit net de 1,23 milioane lei (273,3 milioane euro), în scădere cu 49% faţă de anul precedent, în condiţiile în care în 2015 înregistrase un câştig din achiziţia Volksbank, de 1,65 miliarde lei, nerepetabil ulterior.  Banca Transilvania (TLV) are un acţionariat divers, care include investitori instituţionali şi oameni de afaceri din Cluj.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Iaşul îşi merită echipa de fotbal

Cosmin PAȘCA

Iaşul îşi merită echipa de fotbal

Peste toate, lipsa unui proiect este asemănarea cea mai izbitoare dintre echipa din dealul Copoului şi cea din Podu Roş. Nu cunoaştem obiectivele Politehnicii peste cinci ani - o cerinţă banală pentru un club respectabil - la fel cum nu există o foaie de parcurs a Iaşului care să depăşească un singur ciclu electoral.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Impersonare

Codrin Liviu CUȚITARU

Impersonare

„M-a echipat ca pe beizadea (e drept că şi semănam puţin cu juniorul Ceauşeştilor). Mi-a aranjat părul şi mi-a oferit un costum asemănător cu ale Nicuşorului. Mi-a spus că trebuie doar să râd zgomotos, să înjur şi să beau whiskey la greu. Aşa am procedat, mai ales la masa festivă (care s-a organizat în restaurantul meu). Mă scuzaţi, am fost pupat în fund în ziua aia, de nu vă puteţi imagina!... Totul a mers strună până în clipa în care nu mai ştiu cine a cerut ca eu să o sun pe mama, pe tovarăşa Elena, pe loc, şi să solicit fonduri suplimentare în teritoriu.”

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (III)

George ŢURCĂNAŞU

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (III)

Replierea teritoriului politic moldovenesc a impus mutaţii substanţiale la nivelul morfologiei şi structurii sistemului de aşezări. Din perspectiva noastră, e importantă îndesirea reţelei de aşezări urbane şi reconfigurarea ariilor de influenţă a acestora. 

Insuportabila greutate a fiinţării

Bogdan ILIESCU

Insuportabila greutate a fiinţării

„The chicken is only an egg’s way for making another egg.” (Găina este doar modul prin care un ou face un alt ou) - Richard Dawkins

pulspulspuls

Iaca unde va ajunge senatoarea panaramă de Iaşi până la urmă!

Iaca unde va ajunge senatoarea panaramă de Iaşi până la urmă!

Una scurtă dar vioaie pe astăzi despre senatoarea panaramă aleasă de ieşeni, madam Şoşoacă, despre care mulţi cică se întreabă cam ce parcurs politic ar urma să aibă, acumă că şefii ei mai tineri, prin ordin de zi pe unitate primit de la cei cu stele în rezervă, au pus-o pe liber la partid. 

Caricatura zilei

Cum s-a petrecut accidentul

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.