În timp ce negocieri intense au loc în spatele culiselor, fostul premier Silvio Berlusconi a fost cel mai agresiv în campania sa, mergând până la a se lăuda cu sulfuroasele sale petreceri "bunga bunga". Miliardarul de 85 de ani visează de mult la un mandat de şapte ani în fastuosul Palat Quirinal, chiar dacă observatorii se îndoiesc că el ar dispune de voturile necesare. De obicei este greu de prevăzut câştigătorul acestor alegeri cu buletine secrete, un mod de scrutin propice diverselor întorsături de situaţie, notează AFP.

Preşedintele, cu rol în esenţă onorific, exercită o putere considerabilă în caz de criză politică, fie că este vorba de a dizolva parlamentul, de a alege premierul sau de a refuza mandatele unor coaliţii fragile. Iar Italia are nevoie mai mult ca oricând de stabilitate: partidele ce fac parte din coaliţia pestriţă care îl susţine pe Draghi sunt deja pe poziţii de luptă în vederea alegerilor legislative de anul viitor şi haosul ar putea pune în pericol aplicarea planului italian de redresare post-COVID-19.

"Acestea sunt nişte alegeri-cheie şi foarte complicate, pentru că partidele politice sunt slabe, ele sunt într-o stare de fragmentare totală", explică Giovanni Orsina, director al Luiss School of Government de la Roma.

Votul, un seism

Potrivit cotidianului de referinţă Il Corriere della Sera, votul ar putea "lovi guvernul precum un seism", în timp ce Italia luptă împotriva unui nou val de COVID-19, care riscă să perturbe relansarea după recesiunea din 2020. Fost preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, 74 de ani, a dat de înţeles că el este interesat, însă alegerea lui ar lăsa vacant actualul său post de premier într-un moment foarte delicat.

Numit de către preşedintele aflat la sfârşit de mandat Sergio Mattarella, în februarie 2021, Draghi a reuşit să menţină unitatea unui guvern format din aproape toate partidele politice italiene, relansând totodată creşterea economică.

De asemenea, Draghi a supervizat reformele-cheie cerute în schimbul fondurilor prevăzute de planul de relansare al Uniunii Europene (UE), Roma fiind principalul beneficiar al acestora, cu circa 200 de miliarde de euro.

Investitorii internaţionali se tem că Italia, împovărată de datorii, va înregistra întârzieri în calendarul strâns al reformelor, în cazul în care Draghi va părăsi postul de premier.

An preelectoral

Majoritatea experţilor apreciază că Draghi ar fi cel mai bine plasat în calitate de preşedinte, pentru a asigura stabilitatea politică şi bune relaţii cu Bruxellesul, în special dacă dreapta şi extrema dreaptă vor câştiga alegerile prevăzute să aibă loc în 2023. Totodată, nu există certitudini că el va reuşi că continue reformele dacă va rămâne în actuala funcţie. De asemenea, el riscă oricum să-şi piardă postul în urma viitoarelor alegeri.

"Acesta este un an preelectoral. Chiar dacă Draghi rămâne premier, adevărul este că lui îi va fi greu să controleze situaţia politică", partidele politice suprasolicitând în vederea legislativelor, potrivit lui Orsina.

O eventuală soluţie ar consta în numirea ca premier a lui Renato Brunetta, 71 de ani, membru al guvernului actual şi al partidului lui Berlusconi, Forza Italia (dreapta), liderii principalelor partide din coaliţie ocupând până la alegeri posturile ministeriale cele mai importante.

Dacă Draghi rămâne premier, printre alte nume care circulă în presă pentru postul de preşedinte se numără, în afară de Silvio Berlusconi (85 de ani, dreapta), şi fostul şef al executivului Giuliano Amato (83 de ani, centrist), al comisarului european pentru Economie, Paolo Gentiloni (67 de ani, de stânga) şi fostului preşedinte al camerei deputaţilor, Pier Ferdinando Casini (66 de ani, centrist).

De asemenea, mulţi doresc ca o femeie să acceadă pentru prima dată la funcţia supremă: în acest caz, preşedinţia ar putea reveni ministrului justiţiei Marta Cartabia (58 de ani, centru-dreapta) sau predecesoarei sale Paola Severino (73 de ani, centru-dreapta), fără a o uita pe preşedinta Senatului, Elisabetta Casellati (66 de ani, dreapta).

Cum se votează

Preşedintele Italiei este ales pentru şapte ani prin sufragiu indirect de către o adunare a membrilor celor două camere ale Parlamentului (630 de deputaţi plus 320 de senatori contra 321 în mod normal, însă alegerea unui senator a fost anulată). La aceştia se adaugă 58 de delegaţi ai regiunilor. În total, 1.008 "mari electori".

În primele trei tururi, este necesară o majoritate de două treimi (672 de voturi). Începând cu al patrulea tur, este suficientă o majoritate absolută (505 voturi). Votul are loc cu buletine secrete la Palatul Montecitorio, sediul Camerei Deputaţilor.

Din cauza restricţiilor legate de criza sanitară, un singur tur de scrutin va fi organizat pe zi. Permisul sanitar este în prezent cerut pentru a accede în Parlament, ceea ce ar putea împiedica electorii testaţi pozitiv să-şi exprime votul.

Atribuţiile preşedintelui

Preşedintele, şef al statului şi garant al Constituţiei, numeşte premierul şi, la propunerea acestuia din urmă, miniştrii. În caz de criză politică, rolul său este crucial, pentru că el dispune de o anumită libertate în a alege premierul. Astfel s-a întâmplat, de exemplu, atunci când Giorgio Napolitano l-a desemnat pe Mario Monti în 2011 sau când Sergio Mattarella l-a numit pe Mario Draghi în 2021.

Preşedintele are puterea de a dizolva Parlamentul şi eventual de a retrimite legile în Parlament atunci când acestea îi sunt prezentate pentru promulgare. El prezidează şi Consiliul Superior al Magistraturii, numeşte o treime dintre membrii Curţii Constituţionale şi dispune de dreptul de graţiere.

Preşedintele trebuie să aibă cetăţenia italiană şi vârsta de cel puţin 50 de ani. Republica italiană a avut până acum 12 preşedinţi. Doar unul dintre ei, Giorgio Napolitano (2006-2015), a obţinut un al doilea mandat.

Palatul Quirinal, sediul Preşedinţiei

Sediul Preşedinţiei Republicii este Palatul Quirinal, fostă reşedinţă a papilor şi regilor Italiei (din 1870 până în 1946), care se înalţă pe vârful colinei cu acelaşi nume.

Construit începând din 1573, Quirinal, ornat cu numeroase opere de artă, este unul dintre cele mai importante palate romane: la origine reşedinţă de vară a papilor, el devine reşedinţa principală a acestora în calitate de suverani lumeşti, în opoziţie cu Vaticanul, sediul puterii lor spirituale: în total 30 de papi au locuit acolo, de la Grigore al XIII-lea până la Pius al IX-lea.

Când Italia se afla sub jugul trupelor napoleoniene, împăratul a ordonat efectuarea de lucrări pentru a face din Quirinal reşedinţa sa romană, însă nu a pus piciorul acolo vreodată.

După proclamarea Republicii, intervenită după referendumul ce a pus capăt monarhiei în 1946, acest somptuos palat de 110.500 metri pătraţi a devenit reşedinţa şefului statului. Dintre toate palatele prezidenţiale din lume, doar cel al preşedintelui turc, de la Ankara, este mai mare.