Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Băncile de pe Wall Street pregătesc planuri pentru ieşiriea Marii Britanii din UE

GALERIE
ue uk
  • ue uk
- +

Băncile de pe Wall Street pregătesc planuri de transferare a unor activităţi din Londra în Irlanda, în eventualitatea în care Marea Britanie s-ar retrage din Uniunea Europeană.

Persoane apropiate Bank of America, Citigroup şi Morgan Stanley au declarat Financial Times că Irlanda este considerată o locaţie favorabilă pentru unele dintre operaţiunile europene, dacă va fi nevoie să fie mutate din Marea Britanie. Una din surse a spus că se intenţionează deja transferarea unor activităţi în Irlanda.

Sursele au spus că în majoritatea cazurilor aceste planuri se află în faţă incipientă, dar au precizat că băncile americane au început să se pregătească pentru uniunea bancară din zona euro care riscă să izoleze Marea Britanie şi, în ultimă instanţă, pentru o posibilă ieşirea a Marii Britanii din UE.

"Mă gândesc să transfer o parte din activităţi în Irlanda. Cred că banca centrală irlandeză şi guvernul vor aprecia acest lucru. Nu este vorba atât despre Brexit (ieşirea Marii Britanii din UE - n.r.), cât despre optimizarea juridică", a declarat directorul diviziei britanice a unei bănci de pe Wall Street.

Majoritatea băncilor americane şi asiatice au optat să îşi stabilească centrul operaţiunilor europene în Marea Britanie, pentru desfăşurarea activităţilor în cele 28 de state membre ale UE.

Şefii de bănci americane consideră că este improbabil ca Marea Britanie să beneficieze de aceleaşi drepturi de liberă circulaţie în speţiul comunitar dacă va ieşi din UE.

Premierul David Cameron s-a angajat să organizeze un referendum privind renegocierea apartenenţei Marii Britanii la UE, dacă Partidul Conservator va câştiga alegerile generale din luna mai a anului viitor.

Directorii operaţiunilor europene ale băncilor din SUA sunt reticenţi să vorbească public despre acest subiect, de teamă să nu nemulţumească autorităţile britanice de reglementare.

Pe măsură ce Banca Centrală Europeană se pregăteşte să preia în acest an supravegherea marilor bănci din zona euro, există temeri în rândul directorilor băncilor americane că acest fapt va crea o distanţă între Marea Britanie şi restul sistemului financiar european.

Marea Britanie contestă deja la Curtea Europeană de Justiţie o decizie a BCE care prevede obligarea caselor de cliring să transfere tranzacţiile în euro de la Londra în zona euro.

Marea Britanie găzduieşte peste 250 de bănci străine, iar anul trecut a generat un surplus din servicii financiare în valoare de 71 de miliarde de dolari, iar circa o treime a provenit din relaţiile cu UE, potrivit organizaţiei TheCityUK.

Majoritatea analiştilor consideră că dacă Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană atunci Frankfurt sau Paris vor deveni alternative pentru băncile americane care caută să îşi transfere operaţiunile europene.

Atractivitatea Irlandei pentru băncile americane este dată de nivelul scăzut al impozitului pe profit, populaţia vorbitoare de limbă engleză, sistemul juridic de tip britanic şi apartenenţa la zona euro.

Mediafax
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri