De Business

Punem punctul pe știi

Bancile din Arad sint pregatite sa faca fata unor eventuale cereri mari de valura

joi, 29 ianuarie 1998, 00:00
1 MIN
 Bancile din Arad sint pregatite sa faca fata unor eventuale cereri mari de valura

Bancile comerciale aradene sint pregatite sa faca fata unor eventuale cereri mari de valuta, o data cu intrarea in vigoare la 1 februarie a noului Regulament valutar, a declarat corespondentului MEDIAFAX Maria Druia, directorul Sucursalei Arad a Bancii Nationale a României.
Conform noului Regulament valutar, fiecare cetatean poate cumpara valuta in valoare nelimitata pe baza buletinului sau pasaportului. Directorul Sucursalei BNR Arad considera ca acest lucru este foarte important, dar cursul valutar nu va putea fi stabilit decit de catre fiecare banca sau casa de schimb in functie de politica proprie, de cerere si oferta. De asemenea, Maria Druia crede ca noul regulament va influenta "piata neagra", pentru ca populatia va apela la siguranta oferita de serviciile prestate de banci.
Directorul BCR-Sucursala Arad, Eugen Cristea, a declarat, la rindul sau, ca nu se va inregistra aglomeratie in banci sau case de schimb la cumpararea de valuta, datorita faptului ca populatia nu are bani, iar cei cu posibilitati materiale au cumparat valuta si inainte, cind era in vigoare plafonul de 500 dolari pe an, pe baza mai multor pasapoarte.
La casele de schimb valutar din Arad, de la inceputul anului, dolarul a oscilat intre 8.200 si 8.800 lei la vinzare si cumparare, iar marca intre 4.500 si 4.800 lei. Pe piata neagra, marca s-a platit cu 4.600 si s-a vindut cu 4.750 lei, iar dolarul a fost 8.100 la cumparare si 8.300 lei la vinzare.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii