Calendarele de pe pereți se află ori la sfârșitul penultimei file (dacă sunt din alea, cu lunile anului) ori au ajuns subțiri ca ața – cazul celor din care se rupe câte o foaie pe zi și care conțin sfaturi pentru scos mirosul din încălțări, pentru potolit mâța care miaună noaptea, pentru pus murături ieftine și, în perioada asta, pentru împodobit casa și bradul, pentru primit musafirii într-un mod cât mai politicos, plus milioane de rețete culinare pentru mesele festive. La anul, primele foi de calendar din ianuarie vor conține mai mult ca sigur sfaturi pentru combaterea mahmurelii și pentru înlăturarea petelor de vin roșu sau ceară de pe covoare, mobilă etc. Mai sunt trei zile de toamnă și intrăm în Luna Cadourilor…
* Că tot veni vorba adineauri: petele astea sunt universale (de fapt, aproape), ele se întâlnesc la mai toți cei care sărbătoresc cu lumânări și vin, fie ei români, americani sau din Botswana (că or fi și pe-acolo). Și preparatele de Sărbători sunt universale, este greu să spui că avem ce n-au alții. Expresia „ca la noi, la nimenea” se referă la cu totul altceva. Mămăligă tradițională românească? Porumbul a ajuns pe meleagurile noastre de-abia în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino (1678 – 1688), iar variante de mămăligă au și alții, piftie (aspic) mai fac și alții, sarmalele vin de la turci, alături de chiftele (americanii le spun meatballs), ciorba de burtă e făcută în întreaga Europă și nu doar, murături se pun pe tot globul etc. Nu mai amintim faptul că mulți români petrec Sărbătorile cu paste, fructe de mare, șaorme, pizza, hamburgeri și alte preparate specifice. Chiar, oare cum e să tai caracatița de Ignat, apoi să o pârlești în paie, cu lampa de benzină? Cum i-o fi șoriciul? Față de porc e în avantaj, că are opt membre, nu doar patru buturele!

* Pe un site de știri era titlul „Veste proastă: bucatele se vor scumpi de Sărbători!”. Uau! O veste proastă, gen „Deși este de-abia ianuarie, iarna și-a reintrat în drepturi” sau „Drumarii, surprinși nepregătiți”: nu-i evident că în fiecare an se scumpesc bucatele tradiționale tocmai când se caută? Ce-ați fi vrut să scumpească înainte de Sărbători? Înghețata? Costumele de baie? Mielu’? E final de noiembrie, de toamnă: chiar și o ființă nu prea înzestrată pe partea logicii își dă seama că vine iarna, că intrăm în Luna Cadourilor, cum i se mai zicea. Dar până la începerea Festivalului „Porcul 2025”, să ne vedem de post. Avem un test pentru a afla cum vă descurcați în post și cum scoateți cămașa pe partea economică:
1) Care sunt cele patru posturi importante?
a) Postul Paștelui, al Crăciunului, al Sfintei Marii și al Sfinților Petru și Pavel / b) TVR, Digi TV, Netflix, ceva în genul ăsta / c) Președinte, premier, președinții celor două Camere.
2) La ce folosesc posturile?
a) Curăță sufletul și trupul / b) Informează și relaxează sau manipulează, dacă-s România TV ori Realitatea / c) Mie, personal, nu-mi folosesc la nimic.
3) Ce trebuie să facem în post?
a) Să nu păcătuim și să nu mâncăm de dulce / b) Să închidem televizorul / c) Să nu înjurăm clasa politică.
4) Ce bucate consumați în post?
a) Cartofi, varză, fasole, care n-au carne / b) Fetească, Pinot, Merlot, care n-au carne / c) Consum bucăți de lemn, să fac focul, pentru gătit.
5) Aveți probleme când mâncați fasole?
a) Nu mai multe, nici mai puține ca alții / b) Fiind gustoasă, mă ard la limbă / c) Eu n-am; doar cei din jurul meu!
6) Ce faceți cu fasolea ca să-i eliminați toxinele sau, cum li se mai spune, vitaminele B și N?
a) Vărs primele ape în care fierbe / b) Nimic: ăla e tot farmecul! / c) Vărs primele ape în care fierbe în oala cu borș de cartofi, că e păcat să se piardă.
7) Mulți mănâncă, în post, soia: ce părere aveți?
a) Sunt tineri, care n-au prins, ca noi, salam cu soia / b) Despre ce? / c) Am o părere bună: la noi soieritul e tradițional; și bunelul meu mergea primăvara cu soile la munte.

Publicitate și alte recomandări video