Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
O lună stranie, aruncată pe un cer limpede, de o adâncime nebănuită, dar şi luceafărul de dimineaţă le lungea trupurile aplecate şi mâinile întinse ce culegeau bancnotele şi le înghesuiau la sân. Tocmai atunci a început să bată toaca vechii biserici Preobrajenie, ce se afla peste drum de casa noastră. La sunetul ei, bărbaţii şi femeile au tresărit, trezindu-se parcă dintr-un somn ceţos ce le tulburase minţile.
Reforma monetară înfăptuită de guvernul Petru Groza în anul 1947 (nu am prins această perioadă, m-am născut ceva mai târziu, când, vremurile deveniseră ceva mai blânde, dar fratele meu mai mare, Anton s-a născut chiar în acel an, în timpul foametei crunte ce bântuia Moldova), s-a lăsat cu un dezastru. Atunci pătura de mijloc a societăţii, formată din negustori, târgoveţi, meseriaşi, dar şi ţărani ceva mai întăriţi, a fost deposedată de agoniseala ei de o viaţă, cufundându-se într-o sărăcie cruntă, din care nu a reuşit să mai iasă niciodată. Stabilizarea din 1947 a fost continuată apoi în anul 1952, dar cu mijloace ceva mai paşnice. Stabilizarea a fost un preambul al cruntei terori ce urma să vină odată cu colectivizarea în timpul regimului Dej, când au murit fiind schingiuiţi şi trimişi în închisori zeci sau poate chiar sute de mii de ţărani.
Legat însă de reforma monetară din 1947, un general din armata română, fost coleg de clasă cu regele Mihai, povesteşte cum un vecin de-al său, care strânsese circa 47 de milioane de lei ţinându-i la saltea, s-a dus la bancă să schimbe leii vechi pe cei noi. Din 47 de milioane s-a ales cu trei. Ajuns acasă, s-a închis în biroul lui şi s-a împuşcat. Se spune că atunci numărul sinuciderilor cauzate de stabilizare se apropia de nivelul morţilor de inaniţie provocate de foametea cruntă pe care România, în special Moldova, a cunoscut-o în acei ani.
Dar perioada aceasta a terorii exercitate sub diferite forme de oamenii regimului Groza şi apoi cei ai regimului Dej are şi anumite momente în care norii sumbri de pe cerul patriei se mai descreţesc, iar razele de lumină ce străbat prin ei, poartă, dincolo de tragedii, şi mici raze oaze de bucurii şi de trăiri hilare.
Oamenii din statul meu natal povesteau că bancnotele de 2 000, dar şi de 5 000 de lei din acea perioadă deveniseră la fel de uşoare ca puful de păpădie sau frunzele purtate de vânt, şi atunci, când te duceai cu căruţa la Rădăuţi sau la Siret, în momentul în care treceai de barieră, vedeai pe caldarâm risipite o mulţime de bancnote cu chipul Regelui Mihai şi al Reginei Maria, adunate în grămezi şi grămăjoare, în care picioarele cailor se înfundau până la glezne.
Dar nu numai la oraş, ci şi în sat, banii erau aruncaţi la gunoi sau chiar la gârlă. Mult timp pârâul Alb a fost tapetat pe marginea lui cu astfel de însemne regale. Broaştele şi peştii înotau ascunzându-se printre bancnote ca printre frunze lăţite de nufăr.
Toată această epopee a stabilizării s-a terminat ceva mai târziu, pe la mijlocul anilor cincizeci, când banii se mai aşezaseră. Rămăsese însă adânc întipărită în mintea sătenilor mirajul lor. Atunci un unchi de-al meu ceva mai îndepărtat, care câştigase foarte mulţi bani noi lucrând ca mic antreprenor pe şantier (făcea iazuri, cărând pământ cu căruţele), rămas holtei până la 42 de ani, de teama unei noi stabilizări a încărcat în căruţă toţi banii pe care-i avea strânşi în casă şi a plecat să-i îngroape undeva pe câmp. Îngrămădind banii în nişte lădiţe, din pricina mahmurelii de care era cuprins, a pus lădiţele una peste alta, uitând să le mai închidă. Pe drum, din pricina hodorogelii, lădiţele s-au înclinat într-o parte, iar bancnotele aflate înlăuntrul lor au început să se scurgă pe drum.
Auzind hărmălaia stârnită de căruţă şi de câini, oamenii se trezeau din somn uitându-se pe geam la straniul echipaj, vedeau cum în urma căruţei rămâneau nişte dâre sclipitoare. Nu le-a trebuit mult timp sătenilor ca să se lămurească despre ce-i vorba. Aşa s-a aflat că fiul cel mic al părintelui Fadei a plecat să îngroape bani într-un loc departe de ochii lumii. În curând, aflând unii de la alţii, aproape întreg satul a ieşit din case să culeagă banii risipiţi în praful uliţei.
O lună stranie, aruncată pe un cer limpede, de o adâncime nebănuită, dar şi luceafărul de dimineaţă le lungea trupurile aplecate şi mâinile întinse ce culegeau bancnotele şi le înghesuiau la sân. Tocmai atunci a început să bată toaca vechii biserici Preobrajenie, ce se afla peste drum de casa noastră. La sunetul ei, bărbaţii şi femeile au tresărit, trezindu-se parcă dintr-un somn ceţos ce le tulburase minţile.
Mulţi şi-au făcut cruce, scuipând în sân pentru a alunga forţele necurate ce puseseră stăpânire pe simţurile lor, dar nu au reuşit să pună stavilă lăcomiei ce-i îndemna să culeagă cât mai mulţi bani.
Ciocnindu-se unii de alţii, gata-gata să-şi spargă capetele din pricina năucelii de care erau cuprinşi, se întrebau în şoaptă: Oare sunt noi sau vechi?
Aflaţi parcă sub vraja lunii, sătenii ridicau banii vechi în faţa ochilor, şi în timp ce banii aceştia vechi se transformau în bani noi, ei şopteau îngroziţi: Iartă-ne, Doamne... Dacă păcătuim.
Şi atunci un glas, venit din înălţimi, le amplifica vorbele, risipindu-le pe uliţi.
Nu păcătuiţi, nu păcătuiţi. Aceşti bani sunt aruncaţi de Domnul drept răsplată pentru credinţa voastră...
Cum adică sunt aruncaţi de Domnul? se întrebau ei. Au căzut din căruţă.
Nu au căzut întâmplător, răsuna glasul conştiinţei lor. Ci au fost aruncaţi pe drum de mâna binefăcătoare a Domnului.
Nu de mâna, ci poate de mânia lui. Căci poate Domnul vrea să ne pedepsească...
Domnul nu-i pedepseşte decât pe cei care se îndoiesc de el. Iar voi, nu-i aşa, că nu vă îndoiţi? răsuna glasul.
Ne îndoim, Doamne, suntem păcătoşi cu toţii, cum să nu îndoim?!
Acolo unde nu e îndoială, nu e nici credinţă, le răspunse glasul, acompaniat sacadat de sunetul tocii. Şi nu uitaţi, banii sunt răsplata mea pentru credinţa, dar şi pentru suferinţa voastră...
Pentru suferinţă?
Da, pentru suferinţă, se unduia glasul rotindu-se ca un halou peste capetele lor acoperite de colbul drumului. A fost războiul, a fost şi foametea. A fost şi stabilizarea...
Da, aşa a fost, şopteau ei.
Vedeţi, le răspundea glasul. Aţi suferit şi poate veţi suferi încă şi mai mult. Da, veţi suferi şi mulţi dintre voi veţi pierde credinţa în mine. Vă veţi pierde şi îndoiala... Eu însă vă voi răsplăti, şi pentru credinţă, şi pentru lipsa de credinţă, şi pentru îndoială, şi pentru lipsa de îndoială... Nu vă temeţi, toţi veţi fi ai mei.
Dar nu cumva, Doamnei, vrei să ne cumperi sufletele? întrebară câţiva săteni cu teamă în glas.
Bodogănind în sinea lor, oamenii se târau pe urmele căruţei, îndesând banii culeşi în buzunare, în şorţuri şi în sân. Mergeau târându-se în coate ca sub vraja unui vis.
Şi-atunci, o femeia ridicându-şi ochii spre luna ce parcă se rotea pe cer, strigă: De unde să ştim, Doamne, că tu eşti Dumnezeul nostru şi nu diavolul-n persoană, care vrea să ne ducă în ispită? întrebă femeia, izbucnind într-un râs nestăpânit.
Sătenii o ascultară cu sufletul la gură, murmurând ca în somn: Da, de unde să ştim asta, Doamne?
Dar poate că sunt şi una, şi alta, răspunse glasul. Şi Diavolul, şi bunul Dumnezeu... Eu vă duc în ispită şi vă fac să păcătuiţi, şi tot eu vă răsplătesc şi vă aduc pe calea ce duce spre lumină?! Şi zicând asta, glasul se transformă şi el în râs.
Între timp, sunetele sacadate ale tocii se stinseră, apoi se auziră bătând clopotele. Oamenii îşi ridicară capetele din praf, făcându-şi cruce, şi întrebându-se: Ce a fost asta? Vorbim cu noi înşine, cu necuratul sau cu bunul Dumnezeu?
Şi în timp ce se întrebau, de la răscruce se auzi un ţipăt sfâşietor şi răpăit de tălpi pe uliţa devenită parcă şi ea la fel de îngustă ca şi strigătul. Şi în curând, prin faţa celor care îndrăzniseră să-şi rotească umbrele în direcţia de unde venea strigătul, trecu silueta unei femei îmbrăcate într-o cămaşă de noapte albă, ţinând în braţe un prunc înfăşurat în scutece din care ieşea fum.
Cu bunul Dumnezeu, se auzi de data aceasta glasul rostogolindu-se odată cu dangătul clopotelor peste satul bântuit de frică şi de somn. Vedeţi femeia aceasta? Asupra ei şi asupra pruncului său am aruncat pedeapsa pentru voi... Am vrut să vă pun la încercare.
De ce te îndoieşti de credinţa noastră, Doamne? întrebară atunci sătenii cu pleoapele îngreunate de somn. Un Dumnezeu bun nu-i împinge pe oameni în ispită.
Dar de ce credeţi că eu sunt Dumnezeul vostru bun? Poate sunt Anticristul.
Auzind aceasta, oamenii fură cuprinşi de panică, dând bir cu fugiţii şi zăvorându-se în casele lor.
...Bătrânii povestesc, amintindu-şi de acea faptă, că imediat după aceste vorbe, clopotele bisericilor din sat începură să bată din nou. Şi tot atunci acoperişurile caselor fură zguduite de un vânt nevăzut, iar gurile fântânilor scoaseră nişte urlete de fiară.
Şi tot atunci trecu înapoi căruţa cu lădiţele golite de bani, mânată de unchiul meu îndepărtat care biciuia fără milă caii. În urma ei alerga femeia desculţă ţinându-şi pruncul cu faţa cuprinsă de o flacără verzuie.
Femeia îşi blestema zilele pentru faptul că luându-se după ceilalţi ieşise să culeagă bani pe uliţă, lăsându-şi pruncul adormit pe cuptor şi tigaia încinsă pe foc. În timp ce ea culegea banii, pruncul ei, trezindu-se din somn, începu să ţipe, strigându-şi mama, care însă nu-l auzi. Iar el, tot zbătându-se în scutecele legate, alunecă pe plita încinsă, murind în chinuri goaznice.
Nichita Danilov este scriitor şi publicist
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Premierul libanez a confundat-o pe Giorgia Meloni cu asistenta ei. Filmul a devenit viral – VIDEO
Amenzi de 100.000 € dacă îți vinzi casa prea ieftin. Ce sumă trebuie să ceri pentru a nu fi anchetat
Cu câte sute de lei crește pensia la recalculare? Cum diferă sumele după județ? Anunț oficial
Profesor condamnat pentru agresarea sexuală a unei eleve. Daune de 35.000 de lei de achitat minorei
Apare un nou tip de concediu plătit în România. Cine va putea beneficia de el
Discriminarea persoanelor cu chelie devine infracțiune în Franța
Liviu Dragnea a mai înființat o firmă. Domeniul-cheie în care fostul lider PSD vrea să facă bani
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |