Banii pentru semafoarele din Iași treceau pe la un fost ministru, lider PSD
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Banii pentru semafoarele din Iași treceau pe la un fost ministru, lider PSD

GALERIE
Nita Constantin
  • Nita Constantin
- +

Banii pentru semafoarele ieşenilor au ajuns la PSD? Constantin Niţă a fost pus ieri sub acuzare pentru trafic de influenţă după ce ar fi primit 300.000 de lei şi 30.000 de euro pentru a ajuta firma UTI să deruleze un contract. Surse juridice au precizat pentru „Ziarul de Iaşi“ că ar fi vorba de contractul privind amenajarea semafoarelor din Iaşi, Niţă primind bani pentru a-l determina pe Gheorghe Nichita să asigure decontarea fără probleme a contractului. Banii primiţi de Niţă ar fi ajuns la partid, spune DNA.

Unul dintre liderii cu greutate din PSD, fost vicepreşedinte şi lider al filialei Braşov, a fost chemat ieri la DNA acolo unde a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă. Constantin Niţă ar fi implicat în afacerea UTI de la Iaşi, el primind bani de la Tiberiu Urdăreanu în schimbul convingerii lui Gheorghe Nichita de a face deconturile necesare în cadrul contractului. Niţă ar fi folosit banii la partid, mai spune DNA, el solicitând în total 5% din valoarea contractului privind managementul traficului rutier.

Constantin Niţă este cercetat sub control judiciar pe cauţiune, el trebuind să achite suma de 150.000 de lei. Potrivit DNA, în 2013, pe când era Ministrul Energiei, Niţă i-ar fi cerut lui Tiberiu Urdăreanu 5% din valoarea contractului de management al traficului rutier de la Iaşi, urmând ca în schimb să intervină pe lângă Gheorghe Nichita şi să îl determine să semneze şi să deruleze corespunzător contractul cu UTI.

„Potrivit înţelegerii, urma ca suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) să îi fie remisă lui Niţă Constantin în două forme: parţial cash şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul lui Niţă Constantin“, au precizat procurorii DNA.

Prima tranşă de bani, de 30.000 de euro, ar fi fost primită de Niţă într-un restaurant libanez dintr-un hotel din Bucureşti, în iulie 2013. De asemenea, printr-un contract de consultanţă fictiv, Niţă ar mai fi primit 303.118 lei, bani achitaţi în tranşe în perioada mai 2013 - iunie 2014.

„Sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizaţiei judeţene de partid, la solicitarea lui Niţă Constantin“, au mai spus procurorii DNA

Dosarul privind proiectul managementului traficului a mai adus dosar penal şi primarului suspendat Gheorghe Nichita, aflat în prezent în arest la domiciliu. Tiberiu Urdăreanu şi omul de afaceri ieşean Gabriel Mardarasevici sunt de asemenea judecaţi în acest dosar, precum şi doi angajaţi ai celor doi afacerişti. Dosarul se află în prezent pe rolul Tribunalului Bucureşti. 

Constantin Niţă s-a născut în satul ieşean Ciohorăni, fiind dat spre adopţie de părinţii săi unor braşoveni. În acest oraş s-a impus în afaceri şi în politică, ajungând şef de filială. Niţă a anunţat în luna martie că se retrage din politică, invocând „probleme personale“.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce sprijină o bună parte din elita intelectuală şi mulţi „formatori de opinie” USR PLUS?

Alexandru LĂZESCU

De ce sprijină o bună parte din elita intelectuală şi mulţi „formatori de opinie” USR PLUS?

Poate că etichetele ideologice nu sunt astăzi considerate importante, dar ele ar putea deveni în viitor pe măsură ce curentul progresist în ascensiune va dori să promoveze politici radicale de transformare a societăţii.

Filmuletul zilei

opinii

Universalitatea artei lui Marcel Chirnoagă

Nichita DANILOV

Universalitatea artei lui Marcel Chirnoagă

… a fost atras nu de latura angelică, ci de latura demonică a lucrurilor, încercând să scoată la lumină o parte din întunericul ce sălăşluieşte-n om. Pe domnia sa nu l-au obsedat îngerii, ci demonii, creaturile diforme ce populează zi de zi, clipă de clipă, gândurile muritorilor, insuflându-le tot felul de patimi (pofte) şi vicii.

L-am ucis pe Paco!

Dana ȚABREA

L-am ucis pe Paco!

L-am ucis pe Paco! de Joaquim Bundó este cel mai recent spectacol de microteatru de la Avangardia, dintr-o serie de minispectacole de aproximativ douăzeci de minute, concepute la graniţa dintre film şi teatru, pentru oamenii în permanentă mişcare, fără prea mult timp liber, al căror timp costă bani şi care se relaxează puţin spre deloc, în secolul 21, secolul de dincolo de secolul vitezei. Ca estetică, este propusă comedia neagră şi se glisează spre incredibil, cu mijloacele actoriceşti ale credibilului, verosimilului.

Iohannis la Radio România Actualităţi

Michael ASTNER

Iohannis la Radio România Actualităţi

La ţară, cât stau în casă (şi stau tot mai mult, că, de, vremea, ziua tot mai scurtă...), merge radioul. Invariabil pe Radio România Actualităţi. Unde în câteva rânduri deja m-a surprins următoarea formulare: La cutare oră, preşedintele Klaus Iohannis va ţine o conferinţă de presă „pe care Radio România Actualităţi intenţionează s-o transmită”...

pulspulspuls

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Dacă tot am vorbim ieri aici de vasilici şi tiriplici, iaca ce ne-au indicat unii cetitori atenţi: una bucată poză faină scociorâtă prin cotloanele feisbuciste, de campanie, cu actualul şi viitorul deputat de Iaşi Vasile Cîtea, ex-boxer, aflat în piaţă la Bălţaţi, locul de baştină. 

Caricatura zilei

Planul Aproape Naţional de Redresare şi Rezilienţă (zic aproape fiindcă Iașul nu este inclus)

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.