Banii intră mai devreme luna aceasta – Este vorba despre alocații, indemnizații și stimulentul de inserție

miercuri, 04 februarie 2026, 23:11
2 MIN
 Banii intră mai devreme luna aceasta – Este vorba despre alocații, indemnizații și stimulentul de inserție

Plățile pentru alocații și indemnizații vor ajunge mai devreme luna aceasta. Se întâmpla asta pentru că data obișnuită cade în weekend. Măsura este valabilă și la Iași, unde sunt în plată peste 210.000 de beneficii sociale din aceste categorii.

Alocația de stat, indemnizația de creștere a copilului și stimulentul de inserție vor fi achitate în avans în această lună, după ce data obișnuită de plată, 8 februarie, cade într-o zi de duminică. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a confirmat că sumele vor fi virate pe card vineri, 6 februarie, iar beneficiarii care au ales plata prin mandat poștal vor primi banii începând cu 10 februarie.

Alocația de stat este acordată tuturor copiilor care locuiesc în România, indiferent de cetățenie. Sunt eligibili copiii până la 18 ani, precum și tinerii care au depășit această vârstă, dar continuă studiile liceale sau profesionale. De acest drept beneficiază și copiii cetățenilor străini sau ai persoanelor fără cetățenie, dacă locuiesc împreună cu părinții în România. Suma minimă este de 292 de lei pe lună, cuantumul crescând în funcție de vârstă și de existența unui handicap.

Indemnizația de creștere a copilului este destinată părinților sau reprezentanților legali care intră în concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani, respectiv trei ani în cazul copiilor cu dizabilități. Valoarea acesteia se calculează în funcție de veniturile realizate anterior și reprezintă sprijinul financiar principal în perioada în care activitatea profesională este suspendată. Părinții care aleg să revină la muncă înainte de finalizarea concediului pot primi stimulentul de inserție, un ajutor lunar care încurajează întoarcerea pe piața muncii.

La nivel național, anul trecut, ANPIS a achitat lunar, în medie, 3,7 milioane de alocații de stat, indemnizații pentru creșterea copilului și stimulente de inserție. Tot anul trecut, dar la nivelul județului Iași, erau în plată 200.326 de alocații de stat, puțin peste 7.000 de indemnizații pentru creșterea copilului și aproape 3.400 de stimulente de inserție, potrivit datelor furnizate de AJPIS Iași.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii