vineri, 05.03.2021
Adevărat cinism judiciar în unul dintre cele mai mediatizate dosare de la Iaşi: funcţionarii mărunţi care au recunoscut vina riscă puşcăria şi rămasul pe drumuri, “şefii” sunt însă judecaţi în ritm de melc de peste 5 ani. Concret, DNA Iaşi cere judecătorilor ca fostele funcţionare de la CJ care au recunoscut faptele să fie băgate la puşcărie pe motiv că nu au plătit nici până acum prejudiciul din dosar, imputat doar lor integral pentru că procesul celorlalţi nu s-a terminat. Daniela Lupu, Oana Ţoptea şi Cosmina Râmbu, acum având salarii de circa 500 euro fiecare şi, în plus, persoane cu handicap în întreţinere, au de plătit în total ameţitoarea sumă de aproape 400.000 de lei. Alţi 10 inculpaţi sunt judecaţi în continuare pentru aceeaşi afacere şi, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ar trebui să contribuie şi ei la acoperirea prejudiciului. Femeile în cauză, deşi au avut intenţia de a ajuta actul de justiţie, recunoscându-şi vina minoră şi primind condamnări cu suspendare, riscă acum să ajungă după gratii, prin anularea suspendării cerută deja de DNA, dar şi să rămână fără bunuri, prin executări silite ajungând la 400.000 lei.
Daniela Lupu, Oana Ţoptea şi Cosmina Râmbu au fost condamnate într-unul dintre dosarele ce a vizat afacerea “Albumul” de la Consiliul Judeţean încă din 24 noiembrie 2016. Procesul lor s-a terminat în timp record deoarece au recunoscut faptele, pedepsele fiind între 2 ani şi 5 luni şi 2 ani şi 7 luni de închisoare cu suspendare. Tot atunci, instanţa a decis ca cele trei funcţionare să plătească tot prejudiciul din afacerea “Albumul”, mai exact 391.955,20 de lei. Invocând neplata prejudiciului, DNA a cerut în vară revocarea suspendării pedepsei în cazul celor trei funcţionare. Cu riscul de a ajunge la puşcărie, cele trei au mers din nou în faţa judecătorilor, unde au invocat situaţia familială dificilă pe care o au. Pentru toate trei, Tribunalul a respins cererea DNA, însă pentru Ţoptea şi Lupu, procurorii au formulat apel, urmând ca procesul lor să se reia în perioada următoare.
Curtea de Apel Iaşi va decide, definitiv, dacă cele două foste funcţionare vor intra sau nu la închisoare. Oana Ţoptea a invocat în instanţă că nu a avut posibilitatea financiară să plătească prejudiciul. Ea a arătat că are un copil mic care este bolnav şi că veniturile ei şi ale soţului sunt în jur de 1.000 de euro lunar. “Instanţa constată că intimata a fost în imposibilitate obiectivă de a-şi achita obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, neavând resursele financiare necesare, prin raportare atât la veniturile obţinute pe perioada termenului de supraveghere şi la cheltuielile familiei, cât şi la cuantumul deosebit de mare al obligaţiilor civile”, au stabilit judecătorii. O decizie similară a fost luată şi în cazul Danielei Lupu, care are şi apartamentul sub sechestru ca urmare a condamnării din 2016. Lupu lucrează la Direcţia de Asistenţă Socială şi are, alături de soţ, un venit similar cu al fostei sale colege de la CJ. De asemenea, ea a invocat în instanţă că o are în întreţinere pe sora sa, care este şi ea grav bolnavă.
Juridic e corect. Însă e drept?
Demersul DNA de a cere încarcerarea celor trei funcţionare - deşi întemeiat juridic - este, din punct de vedere moral, de-a dreptul cinic. Cele trei funcţionare au ajuns în situaţia de a plăti singure prejudiciul pentru o afacere presupus infracţională a “oamenilor mari” din Consiliul Judeţean Iaşi, funcţionari sau aleşi care nu au recunoscut fapta şi care sunt şi acum judecaţi în dosar. Trei dosare diferite a instrumentat DNA în acest caz cu prejudiciu total de 390.000 de lei. Într-unul este judecat fostul şef al CJ Cristian Adomniţei, dar şi persoane cu funcţii precum Teodora Jinga, Carmen Irimescu, Letiţia Popa şi firma Laser Co. Dosarul celor cinci tocmai s-a terminat, după un proces de cinci ani, sentinţa fiind stabilită pentru 6 noiembrie.
Un al doilea dosar îi are ca inculpaţi pe fostul vicepreşedinte al CJ Victor Chirilă, alături de Mihaela Raţă, Neculai Ilie, Luminiţa Căuş şi Paula Hordilă, şi se află în curs, la Tribunalul Iaşi. Fostul vicepreşedinte al CJ Alin Aivănoaei a primit şi el o condamnare cu amânarea pedepsei după ce a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi a primit un an de închisoare cu amânarea pedepsei. În cazul său, instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, menţinând însă un sechestru pe apartamentul familiei.
Acuzaţiile din dosarul “Albumul” fac referire la un contract derulat de CJ şi firma Laser Co, deţinută de Letiţia Popa. Procurorii au acuzat că instituţia publică a recepţionat doar pe hârtie mai multe materiale de promovare a judeţului, în toată afacerea fiind angrenate peste zece persoane, funcţionari sau aleşi.
Cuvinte cheie: + Consiliul Judetean, functionari, semnatura, dosar
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Skoda Auto va desfiinţa 2% din locurile de muncă administrative din Cehia
Încă o comună din Iași este în scenariul roșu. Sunt șase în total
Instanța discută vineri cererea DNA de a i se interzice Elenei Udrea să plece din țară
De ce-o fi dat bani Peni Hill patronului de la feisbuc? Şi cam cât?
EXCLUSIV: Blocul groazei din Copou a fost vândut pentru 530.000 de euro
Un tânăr a leşinat la volan şi a lovit două maşini în Nicolina. Zile de coşmar!
Un individ fără şcoală a dat un tun statului de 1,5 milioane de euro
Piaţa actelor false din Republica Moldova: de la 100 de euro la 1.500
Încă un tânăr cu dosar penal din cauză că a ieşit cu maşina prin oraş
Viaţa mitropolitului Iosif Naniescu, descusută într-un volum publicat la Editura UAIC
Beatrice Rancea află azi dacă va putea pleca sau nu din Iaşi
Bătăuşii care l-au atacat pe primarul din Roşcani rămân o lună în arest
Arabii care au fabricat spirtul ucigaş încearcă marea cu degetul
Un concurs la Primărie ce seamănă cu Afacerea Skoda! Pas înapoi după controlul ANFP
VIDEO: Nici la futsal nu ne descurcăm prea bine! Bosnia ne-a învins acasă
Ministrul Educaţiei susţine că în învăţământ s-a atins borna de 100.000 de persoane vaccinate
Panică în Grecia! Un cutremur de 5,8 pe scara Richter a zguduit centrul ţării
Italia amână alegerile locale şi regionale din cauza pandemiei de COVID-19
Raport global: Obezitatea este un factor major de risc în decesele COVID-19
VIDEO: Conducerea liberală a Prefecturii şi-a reînnoit jurământul faţă de locuitorii judeţului
Pfizer mută o parte din operaţiunile de la Zaventem-Belgia în România
36 de pensionari au dat MInisterul Finanţelor în judecată cerând majorarea pensiilor
Preşedintele Ciprian Paraschiv spune că nu ştie dacă Andrei Cristea mai e antrenor la Poli Iaşi
Italia a blocat în premieră exportul de vaccinuri AstraZeneca către Australia
Traian Berbeceanu pleacă de la Prefectura Capitalei după patru luni
Iașul, pe locul al nouălea în țară după numărul de cazuri noi de COVID
Tot mai multe cazuri noi de COVID în fiecare zi. Azi, 4.271 infectări și 98 decese
Cine va asigura interimatul la Opera din Iași după suspendarea managerului Rancea
Concurs anulat și control la Primăria Iași. Un post de director ar fi fost cu „dedicație”
Știți ce se folosea înainte de inventarea radierei? Sau de ce avea un capăt albastru?
CADO lansează concursul pentru ONG-urile care vor monitoriza segregarea din educație
Cele trei căi prin care ancheta privind violențele din 10 august 2018 poate reîncepe
Cheltuielile de personal, care urmau să scadă, au crescut în ianuarie cu 687 milioane lei
Sporuri crescute de 600 de ori la Agenția de stat care îți caută de lucru
Protest al fermierilor din județele Iași, Botoșani și Vaslui, azi, în fața prefecturilor
Radu POPESCU„Ajutorul” rusesc |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Alexandru CĂLINESCUDe la un martie la altul |
George PLEȘUNevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi |
Nicolae CREŢUOdiseea, „la feminin”? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.