O femeie a născut într-un veceu din curte; copilul, scăpat în latrină, salvat de pompieri
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

O femeie a născut într-un veceu din curte; copilul, scăpat în latrină, salvat de pompieri

GALERIE
pompieri-112
  • pompieri-112
- +

O femeie care locuieşte într-un cartier de la marginea Ploieştiului a născut într-un veceu din curte, scăpând nou-născutul în latrină, copilul, un băieţel de trei kilograme şi jumătate, fiind scos teafăr de către pompieri şi transportat la maternitate.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, pompierii prahoveni au fost solicitaţi să intervină, luni dimineaţă, pentru scoaterea unui bebeluş dintr-o latrină, la o adresă din Ploieşti.

Apelul a venit prin numărul 112 de la ruda unei femei care a declarat că, însărcinată fiind, femeia a mers la toaletă, dar a născut acolo, scăpând copilul în latrină. Întrucât gura latrinei era foarte îngustă, pompierii au decopertat cabina şi podeaua toaletei improvizate şi au scos de acolo nou-născutul.
Copilul, un băieţel de trei kilograme şi jumătate, este teafăr şi a fost transportat la maternitatea din Ploieşti.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Daniel Radu, a declarat că poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz şi că primele indicii arată că este vorba despre o naştere, şi nu despre tentativa mamei de a-şi arunca copilul. (Mediafax)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Temă

Cătălin ONOFREI

Temă

Test de reflecţie cognitivă: deliberare versus intuiţie.

Filmuletul zilei

opinii

Epilare inghinală

Briscan ZARA

Epilare inghinală

Sunt multe studii despre cum afectează psihologia omului ceea ce vedem, auzim, simţim din exterior. La fiecare întindere de coardă are loc o excitare a neuronilor care provoacă senzaţii neplăcute persoanei, dar dacă lucrurile se repetă, neplăcerea dispare încetul cu încetul şi apare o oarecare toleranţă la acea senzaţie, poate chiar e înlocuită cu plăcere. Nu mai eşti afectat, nu te mai impresionează în sens rău. Asta nu înseamnă că devii mai puternic, ci mai nesimţit, mai rigid, mai greu impresionabil.

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Ciprian IFTIMOAEI

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Articolul din această săptămână, ceva mai tehnic decât precedentele, demonstrează cu date statistice că, înainte de declanşarea pandemiei de COVID-19, nu a existat o criză a forţei de muncă în judeţul Iaşi.

New York, metropola vizionară

Mihai DORIN

New York, metropola vizionară

Conduita americană în raport cu celelalte civilizaţii ale lumii are şi o inevitabilă dimensiune imperială, însă felul în care ei au înţeles să valorifice cultura, rafinamentul, patriotismul, şi, nu în ultimul rând banii cetăţenilor în serviciul public, mărturiseşte despre măreţia naţiunii şi despre spirit vizionar. Pentru că în niciun alt loc din lume, patrimoniul cultural nu s-a îmbogăţit precum în America, prin râvna şi voinţa liberă a cetăţenilor educaţi şi prosperi. Statul este doar managerul acestui concept cultural.

pulspulspuls

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Băbăetee băă, pfiu, pfiuu, pfiuuuu.... Ia’n fiţi atenţi aicea la băiatu’ pe ce se mai cheltuie bănuţul ieşenilor, că poate pe asta nu o ştiaţi! 

Caricatura zilei

Urna

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.