Bărbat din Iași, filmat când bate cu bestialitate un copil pe stradă, apoi pleacă și revine pentru a-l bate din nou

miercuri, 19 iunie 2024, 09:24
1 MIN
 Bărbat din Iași, filmat când bate cu bestialitate un copil pe stradă, apoi pleacă și revine pentru a-l bate din nou

Un bărbat din Iași este cercetat de polițiști după ce a lovit un copil, pe stradă. Se pare că a vrut să îi aplice o corecție unui băiat de 11 ani, care l-ar fi stropit pe fiul său cu un pistol cu apă.

O cameră de supraveghere a surprins momentul în care bărbatul oprește mașina lângă un grup de copii, coboară și îl lovește pe băiat, apoi pleacă, potrivit stirileprotv.

Se întoarce după doar câteva secunde, oprește mașina și îl lovește din nou pe băiat. Familia victimei a depus plângere la Poliție, iar oamenii legii au deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe.

IPJ IAȘI:

“La data de 15 iunie a.c., Secția nr. 2 Poliție Iași a fost sesizată prin apel 112 de către un bărbat cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 11 ani, a fost lovit de către o persoană.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce minorul de 11 ani se afla într-un parc de joacă din municipiul Iași, ar fi fost lovit de către un bărbat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut incidentul, urmând a fi dispuse măsuri legale.”

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii