Cum arată bugetul Iaşului pe acest an. Comparaţii cu alte oraşe mari
Bugetul Iasului pe anul în curs va fi aprobat la mijlocul acestei saptamâni. Municipalit (...)
citeste totluni, 19.04.2021
Un localnic din comuna Focuri a fost prins de poliţişti în timp ce conducea un autoturism deşi nu avea permis de conducere pentru nicio categorie. Cel mai probabil, potrivit legii, acesta va fi condamnat de către judecători la închisoare.
“La data de 21 iulie, poliţiştii Secţiei 9 Rurală Hârlău au oprit pentru control, pe raza comunei Focuri, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Focuri. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost deschis dosar penal pentru infracţiunea de vehicul fără permis de conducere”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
Cuvinte cheie: + baut, volan, Iasi, Secţia 9 Rurală Hârlău, Focuri
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Videochatista cu sparanghel anti-mască, faliment: datorii de zeci de mii de lei, credit Prima casă
Ratele de infectare COVID în Iași, în scădere. Ce localități au mai rămas în scenariul roșu
VIDEO Un cățel accidentat a învățat să meargă ca un om. A topit inimile internauților
VIDEO Imagini care îți taie respirația: Coregrafa Ariadna Hafez dansează tango la 10 metri sub apă
Prorector, ”prins” când căra saci de gunoaie dintr-un parc sucevean
Muguri de cântec românesc - Ansamblul CJ Iași promovează copii talentați
VIDEO La un pas de tragedie. Un avion a aterizat forțat pe malul mării, printre turiști
Medicul Emilian Imbri: Bătălia cu virusul am pierdut-o. Ce se întâmplă acum e triumful virusului
Iaşi: Două pistoale, descoperite într-un rucsac aruncat lângă o ghenă de gunoi
România, campioană la scumpirea energiei electrice. De ce plătim facturi uriaşe la energie
Meseriile exotice pe care le-au avut membrii AUR inainte de a intra in politica
Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!
Zece cărţi pentru premiul de proză "Ziarul de Iaşi". Academia Română este partener de onoare
Cum arată bugetul Iaşului pe acest an. Comparaţii cu alte oraşe mari
Un ieşean a reuşit să oprescă ridicarea unui bloc lângă casa sa. Cum a convins judecătorii
Studiu: Ivermectina nu are efecte semnificative în tratarea bolnavilor de COVID
(VIDEO) Ce pedeapsă a primit proprietara câinilor Amstaff care au rănit mai mulţi ieşeni
S-a publicat calendarul înscrierilor: câte locuri sunt la creşe, pe cartiere?
Un caz interesant: dacă cel care te-a accidentat moare, rămâi nedespăgubit de asiguratori
Un revoluţionar ieşean „cu rol determinant”, refuzat de Primărie. Ceruse 1 ha de teren
Dosar penal pentru un şofer de BMW pentru că a vrut să dea prioritate. Cum e posibil?
Paturile libere de ATI se umplu cu pacienţi aduşi din toată ţara
Ingratitudine: părinţii şi-au luat înapoi casa donată fiicei şi ginerelui
Rezultate bune pentru elevi la simularea Evaluării Naţionale: au promovat 63% dintre candidaţi
Condamnată pentru că a rănit-o cu o piatră pe concubina fostului soţ
Medicii de familie vor putea monta dispozitive Holter pentru monitorizarea tensiunii
Peste două mii de locuri libere pentru vaccinare cu Pfizer şi Moderna în tot judeţul
3 sugestii interesante care să te ajute la decorarea apartamentului tău (P)
Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)
Un vis spulberat; echipa feminină de tenis de masă Politehnica Iaşi a ratat caliicarea în Superligă
Nichita DANILOVŞerban Axinte şi anxietăţile sale |
Dana ȚABREANoii infractori |
Michael ASTNER„Absolutismul” libertăţii de expresie |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.