vineri, 29.03.2024
Un bărbat a fost prins, joi seară, sub un copac căzut din pădure, în apropiere de intrarea în sediul Jandarmeriei Române, el fiind preluat de un echipaj SMURD. Până la sosirea echipajelor de urgenţă, acestuia i s-a acordat primul ajutor de către jandarmul aflat de pază şi o echipă medicală din instituţie. Copacul prăbuşit a fost îndepărtat de pe şosea.
”În jurul orei 17.10 , pe strada Jandarmeriei, vis a vis de intrarea in Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane, un bărbat, de aproximativ 45 de ani, a fost lovit de un arbore căzut din pădure. La faţa locului au intervenit, de urgenţă, pentru acordarea primului ajutor jandarmul aflat în postul de pază şi un echipaj medical din incinta Jandarmeriei Române”, a transmis Jandarmeria Capitalei.
A fost solicitat sprijinul imediat al structurilor abilitate, SMURD, ISU-BIF, BPR. Totodată, au fost trimise efective suplimentare de jandarmi pentru asigurarea perimetrului.
”La ora 17.30 persoana accidentată fusese scoasă de sub copac, fiind preluată de un echipaj SMURD. S-a acţionat pentru îndepărtarea copacului de pe carosabil si reluarea traficului rutier. La ora 17.50 traficul rutier a fost reluat”, a precizat sursa citată.
Jandarmii rămân în zonă pentru a se asigura că au fost luate toate măsurile necesare pentru siguranţa cetăţenilor şi a participanţilor la trafic.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |