Bărbat reținut pentru tâlhărie calificată la Horlești. Victima, un pensionar de 78 de ani, agresată în propria locuință
Un bărbat de 45 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Miroslava, fiind acuzat de tâlhărie calificată.
Potrivit anchetei, incidentul s-a petrecut pe 5 octombrie, în comuna Horlești, județul Iași. Bărbatul ar fi fost surprins în interiorul locuinței de către proprietar, un pensionar de 78 de ani. Surprins în flagrant, suspectul ar fi devenit violent, l-ar fi agresat pe vârstnic, apoi ar fi fugit cu bunuri și bani din locuință.
„În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei. Aceasta a fost condusă la audieri, iar în baza probatoriului administrat, s-a dispus reținerea sa pentru 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, cu propuneri legale privind măsurile preventive iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului.
Publicitate și alte recomandări video