vineri, 29.03.2024
Bărbatul care anul trecut a ucis o profesoară, la Cernavodă, a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la 27 de ani şi patru luni de închisoare, decizia instanţei nefiind însă definitivă.
Tribunalul Constanţa a decis, miercuri, condamnarea lui Romică Cosmin Hărăbor la 25 de ani de închisoare pentru omor şi la şapte ani de închisoare pentru tâlhărie. Instanţa a contopit apoi cele două pedepse, iar la cea mai grea, de 25 de ani, se adaugă doi ani şi patru luni, reprezentând o treime din pedeapsa de şapte ani de închisoare, rezultând în final pedeapasa de 27 ani şi patru luni de închisoare.
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în aprilie 2021, bărbatul a ucis-o pe Cristina Pălu, profesoară la Medgidia, el fiind cel care îi montase termopanele de la locuinţă şi uşa de la intrare în apartamentul acesteia de la Cernavodă. El a vrut să îi fure cheile de intrare pentru ca apoi să intre în locuinţă când vicima nu se afla acasă ca să îi sustragă divese bunuri. Bărbatul a sunat-o pe femeie, pretextând că doreşte să mai verifice ceva la ea în apartament, iar victima l-a primit. În momentul când a văzut că bărbatul încearcă să îi fure cheile de la apartament, femeia a început să ţipe. Atunci a imobilizat-o, i-a pus un căluş în gură ca să nu poată ţipa şi a strangulat-o cu o chingă folosită pentru prinderea bagajelor la maşină şi apoi a abandonat-o, lăsând-o cu mâinile legate.
Procurorii au precizat că bărbatul i-a furat apoi femeii suma de 500 de lei, telefonul mobil şi mai multe carduri bancare aflate în poşeta victimei. Ucigaşul a fost găsit de o patrulă de poliţie în apropiere de localitatea Deleni, în timp ce vomita pe marginea drumul, el spunând anchetatorilor că a înghiţit otravă de şobolani şi antigel. Bărbatul a fost transportat la spital, unde a stat câteva ore pentru îngrijiri medicale, iar după ce starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit a fost dus la audieri, iar ulterior a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor, după care a fost arestat preventiv.
Trupul neînsufleţit al femeii a fost găsit după ce sora ei a sunat la 112 pentru că nu mai reuşise să o contacteze, iar un echipaj de pompieri a intrat în locuinţă şi a găsit-o pe femeie decedată, ulterior cercetările fiind preluate de către procurori. Femeia ucisă era profesoară la Medgidia.
Cuvinte cheie: + criminal, profesoara, ucisa, Romică Cosmin Hărăbor
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Administratora unui bloc din București a fost înjunghiată mortal de un vecin
Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova
Cât costă kilogramul de miel de Paște: ”Nu-mi pot permite luxul ăsta”
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Rusia a primit un avertisment scris de la SUA înainte de atacul terorist de la Moscova
Cazul fetiţelor încurcate la externarea din maternitatea Ploieşti: ce sancțiune a primit asistenta
Ploieşti: Ce a păţit asistenta care a încurcat doi bebeluşi la externare
În pofida războiului, economia ucraineană a crescut cu 5,3% în 2023
Economia SUA a înregistrat o creştere peste estimări în trimestrul patru din 2023
Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu
Manchester City a transferat un fotbalist american de 14 ani
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Modificări: Tramvaiul 6 (Dacia – Târgu Cucu) va circula până în Tătăraşi Nord
Orașul din România de două ori mai mare decât Bucureștiul în care mulţi ieşeni îşi petrec vacanţa
Philipp Plein şi-a părăsit logodnica pentru o ieşeancă. Tânăra din Paşcani e însărcinată
Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei
Prahova: Bărbat ucis cu un singur pumn după o ceartă pe modul în care a parcat maşina
Dan Şucu anunţă că merge cu galeria Rapidului la meciul cu U. Craiova
Preţul aurului a urcat joi la 327,8351 lei/gram, o nouă valoare record
Nou scandal: Postări cu soldaţi israelieni care se joacă cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza
Prefectul Cojocaru acuză conducerea Aeroportului Iaşi de "politizare cu penali"
Conferința ,,BRICS și ordinea economică mondială”, la sediul Academiei Române din Iași
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
Ministrul Energiei explică modul cum va fi aplicată schema de plafonare la gaze şi energie
Noi măsuri în privinţa sistemului electronic RO e-Factura. Ce măsură anunţă Guvernul
Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel, preşedintele Comisiei Pre-Vetting din Republica Moldova
STUDIU - Gheaţa polară se topeşte şi modifică rotaţia Pământului: Timpul însuşi este afectat
Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc
Luis Enrique şi Hansi Flick, pe lista scurtă pentru a-i succede lui Xavi la FC Barcelona
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |