Barbutul cultural în România

De ce? Simplu. Niște proaspăt instalați în funcții de decizie, în spatele ușilor închise, unde fumul de trabuc se amestecă cu cifrele reci ale deficitului bugetar, au decis că e loc de „îmbunătățiri”. Că, doară știm, dacă România e oricum penultima la consumul de carte în Europa, de ce să nu ne asigurăm că ajungem ultimii, cu stil, cu un fuck you elegant aruncat culturii și educației? E o logică pe care doar un geniu al autodistrugerii ar putea-o concepe. Vor să aducă mai mulți bani la buget, da, este clar că e o nevoie imperioasă, dar chiar cartea este problema? Ca și cum industria asta fragilă ar fi o mină de aur tăinuită. E ca și cum ai tăia o mână ca să salvezi unghia. Ai citit o carte în ultimul an? Felicitări, te afli printre cei 30% dintre români care au făcut-o.

Mizeria pieței de carte românești

Să ne uităm la un tabelul de bord înainte să intrăm în virajele periculoase. Piața de carte din România e un monstru hibrid, o fiară ciudată. A crescut, da, recunosc. De la 100 de milioane de euro în 2023 am sărit la 120 de milioane de euro în 2024. Pare o victorie, nu? E ca și cum ai câștiga la loto o sumă decentă, dar ai pierde toți banii în aceeași seară la păcănele. E un progres, dar în comparație cu vecinii noștri suntem încă niște pigmei. Ungaria, cu o populație la jumătate față de noi (aproximativ 9,7 milioane vs. 19 milioane), are o piață de carte de 130 de milioane de euro anual. Nu am scris greșit. E doar realitatea. Asta înseamnă că are piața de carte de mai bine de două ori mai mare decât la noi. Asta înseamnă că ungurii citesc ca apucații – sau cel puțin cumpără cărți într-un ritm care ne-ar face să roșim. Și la același preț: în România, ca medie, un volum te costă vreo 50 de lei – deci zece euro. La fel și în Ungaria, din ce știu. Și Bulgaria? Un alt pitic, cu doar 7 milioane de suflete, dar cu o piață de 60 de milioane de euro. Facem matematică rapidă și ne dăm seama că noi, românii, suntem campionii mondiali la nepăsare culturală.

Eurostat, ăia cu cifrele reci, ne-au pus diagnosticul în 2022: doar 29,5% dintre români citesc cel puțin o carte pe an. Nu mai putem spune că e un număr, este un epitaf. E certificatul de deces al oricărei ambiții de a fi o națiune educată. Vreo 11 milioane de români, conform estimărilor, n-au atins o carte în ultimul an. Ține de priorități, iar lectura e mult prea jos pe lista lor. Mare parte dintre români spun senini că nu au citit o carte în viața lor.

Dar să nu fim nedrepți. Unii chiar încearcă. Librăriile, fie ele fizice sau online, se zbat. Cărturești și Librarium, cu mirosul lor de hârtie proaspătă, încearcă să creeze o oază. Dar adevărata bătălie se dă în online. Acolo găsim jucătorii mari, precum Elefant.ro și Bookzone și mulți alți actori. Există un potențial, o masă de oameni care ar putea fi adusă în rândurile cititorilor, dar asta necesită stimulare, nu pedepse fiscale.

Prețul mediu? O nimica toată, cică. În jur de 50-52 de lei pentru un roman, conform studiilor din februarie 2023. Dar pentru unii 50 de lei înseamnă o zi de muncă, poate mai mult. Și aici începe nebunia. Prețul ăsta final e o treabă complicată. Librăria ia 40%-50%. Adică aproape jumătate. Tipografia? 10-13%. Drepturile de autor, bietele alea, undeva la 7-10%, depinde de multe – și depinde dacă sunt. TVA-ul, nenorocitul, e la 5% acum. Costurile de regie – salarii, chirie, curent, cafea pentru editori stresați unde mai intră? Și editura? E ca și cum ai alerga un maraton și la final îți dau un fir de iarbă. Aici se vede cât de fragil e sistemul. Orice șoc extern poate arunca totul în aer. Fiecare procent în plus la TVA se traduce fie într-un preț mai mare pentru cititor, fie într-o marjă de profit și mai mică pentru editori, ceea ce, în cele din urmă, duce la mai puține cărți noi și la o piață mai săracă.

Când statul se face că plouă

Și acum, piesa de rezistență a acestui spectacol grotesc: intenția guvernului de a arunca în aer totul. Publicul este rugat să ia loc și să fie atent. Deficit bugetar, presiuni de la Bruxelles – iar piața de carte pe care o avem se pare că este soluția. Se caută bani și, hm, prima țintă sunt bunurile esențiale, lucrurile care ne țin cu mintea la cap. Cărțile, desigur. Surse din interiorul coaliției de guvernare șoptesc despre planuri concrete: TVA-ul pentru cărți ar putea intra în vigoare rapid, poate chiar de la 1 august 2025 sau, cel mai târziu, 1 ianuarie 2026. Dacă ar avea măcar un sfert de creier funcțional, ar înțelege că asta e sinucidere culturală. Dar se pare că pragmatismul fiscal domină orice urmă de logică. Par să creadă că banii sunt undeva la suprafață, ușor de cules, fără să realizeze că vor scoate din pământ rădăcinile a ceea ce mai e sănătos.

Impactul? O lovitură în moalele capului, o hemoragie internă greu de oprit. Scumpire directă, moarte lentă: o carte de 50 de lei ar deveni 52 de lei cu 9% TVA sau 57 de lei cu 19% TVA. Ați zice ce mare brânză? Dar pe o piață unde lumea cântărește fiecare leu, unde mulți renunță la o carte ca să-și ia o cafea în plus, fiecare ban contează. O creștere de 4 sau 14 procente, adăugată la prețul final, înseamnă o diferență semnificativă pentru un buget deja aflat la strâmtoare. Și în loc să citim mai mult vom reuși să citim și mai puțin. Vom fi și mai jos în clasamentele Eurostat. Vom fi analfabeți funcțional, dar cu stil.

Librăriile sunt de ceva timp pe marginea prăpastiei: gândiți-vă la cele mici, independente, care abia se țin pe picioare. Astea vor fi primele care vor ceda. Deja s-a început: la Timișoara cele două bufnițe, după 9 ani de travaliu, au trebuit să cedeze și au tras oblonul. Dar și lanțurile mari vor simți șocul. Cărți mai puține vândute, mai puțină viață culturală, mai puține evenimente și lansări. Atmosfera de hub cultural pe care unele librării au reușit să o creeze ar dispărea.

Piratarea cărților va ajunge la niveluri noi. Când lucrurile bune devin scumpe, oamenii caută alternative. Și ghici ce? Internetul e plin de ele. Când prețul devine prohibitiv, morala devine flexibilă.

Despre gluma numită România Educată am tot scris. Proiectul prezidențial nu suna bine nici pe hârtie, darămite în realitate, pus în fapt. Dar pornim de la o premisă simplă: cum poți construi o națiune educată dacă taxezi la greu instrumentele educației? E ca și cum ai vrea să faci un tort, dar ai dubla prețul la zahăr și făină. Logica e inversă, complet pe dos. Este o contradicție flagrantă cu orice strategie de dezvoltare pe termen lung.

Și pentru ce? Impactul financiar asupra bugetului ar fi o nimica toată. Asociația Editorilor din România a calculat: dacă am trece la 19% TVA, ar aduce la buget doar 2 la mie din deficitul bugetar. Doi la mie! Asta e o sumă infimă, o picătură într-un ocean de datorii. Pentru asta merită să distrugem un întreg sector, să condamnăm la ignoranță, să batjocorim cultura? Pare o glumă macabră, o farsă ieftină. Este o măsură care ar aduce daune ireparabile pe termen lung, pentru un beneficiu financiar aproape inexistent.

Vecinii

Putem să facem un exercițiu simplu: să ne oglindim în ceea ce se petrece pe la vecinii imediați ai României. Lăsați Franța, Germania, Italia! Hai să aruncăm o privire pe la ei.

În Ungaria găsim pentru carte un TVA de 5%. Ca noi. Dar, cum ziceam, cititori și cumpărători de cărți la greu, cu o piață de 130 de milioane de euro. Asta arată că nu e doar TVA-ul, ci și o educație, o tradiție a lecturii.

Bulgaria: TVA 9%. Deja sunt peste noi cu taxa. Și totuși piața de carte de acolo este decentă pentru dimensiunea sa (60 milioane de euro la 7 milioane de locuitori – ar fi echivalentul pentru România a circa 170 de milioane). Și acolo au fost discuții de creștere a TVA-ului la alte produse (cum ar fi restaurantele), pentru a face rost de bani, dar au menținut o cotă redusă pentru cărți.

Cel mai frumos exemplu este Republica Moldova. E culmea. Cărțile sunt scutite de TVA! Zero! E ca și cum ai intra într-o oază după ce ai tot rătăcit prin deșert. Oamenii ăștia înțeleg valoarea cărții, valoarea culturii. Nu se joacă cu focul. Nu e vorba de sărăcie sau bogăție, ci de priorități, iar ei au arătat că prețuiesc patrimoniul cultural și accesul la educație.

Serbia: TVA 10%. Un pic mai mult. Și mai multe nu prea știu.

Despre Ucraina nu putem vorbi, este haosul războiului pornit de Putin, nu ai ce comparații să faci.

Când te uiți la nivelul ăsta, devine limpede că România, deja coada Europei la lectură, nu-și permite luxul de a crește TVA-ul la cărți. Nici măcar la 9%. Dacă o facem, suntem niște idioți monumentali. Este ca și cum am vrea să ne vindecăm de pneumonie, tăindu-ne plămânii.

Imaginea este puțin sumbră, zic eu. Piața de carte din România, o floare fragilă, abia înmugurită după decenii de neglijență, ce încă își revine după ultima criză financiară, este acum amenințată de o politică fiscală mioapă și sinucigașă. În loc să investim în educație, în loc să încurajăm lectura, să facem cărțile mai accesibile, ne pregătim să punem un bir pe gândire.

O populație și mai puțin educată, mai predispusă la manipulare, mai puțin capabilă să gândească critic, o populație care va continua să se zbată în ghearele analfabetismului funcțional, în timp ce elitele se vor plânge că „nu mai citește nimeni”.

Este un Fear and Loathing în cel mai pur sens al cuvântului, o poveste de groază. Nu mai e vorba doar despre bani, ci despre sufletul unei națiuni. Și se pare că suntem pe cale să-l punem ca miză pe o sumă derizorie.

Radu Cucuteanu este istoric, redactor de carte și traducător, angajat în prezent al Editurii Junimea

Publicitate și alte recomandări video