Barna, mesaj pentru nemulţumiţii din USR: În momentul în care o dovadă de abuz îmi este prezentată, putem să discutăm
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Barna, mesaj pentru nemulţumiţii din USR: În momentul în care o dovadă de abuz îmi este prezentată, putem să discutăm

GALERIE
barna
  • barna
- +

Dan Barna le-a transmis colegilor din USR nemulţumiţi ca nu mai prind locuri eligibile pe lista candidaţilor la alegerile parlamentare şi care susţin că departajarea internă s-a făcut printr-un abuz, că atunci când îi va fi prezentată o dovadă de abuz, poate oricând discuta situaţia cu aceştia. Preşedintele USR a adăugat că oricând partidul poate decide să opteze pentru un alt lider, caz în care „cu plăcere i-aş înmâna acest mandat unui alt coleg”.

„Este larma firească a unei democraţii funcţionale pentru că din fericire sau din păcate, nici eu, nici colegul meu Dacian Cioloş nu avem luxul sau ocazia să punem într-o conferinţă de presă frumoasă, liniştită, cu sigla Alianţei în spate, să spunem «aceasta este lista de candidaţi ai Alianţei USR-PLUS. Ne-am gândit noi de vreo două zile. I-am trecut cu mâna şi aceştia sunt parlamentarii». În USR-PLUS e pe bune altfel. Altfel înseamnă că în fiecare filială colegii noştri şi cei care au fost parlamentari şi cei care aspiră acum la această poziţie trebuie să obţină susţinerea şi să-i convingă pe colegii lor de filială. Ori acest proces este firesc să fie unul care să creeze nemulţumiri, pentru că atunci când sunt câteva poziţii eligibile şi mult mai mulţi colegi care concurează legitim pentru aceste locuri, e normal să existe nemulţumiri pentru că, în cele din urmă, votul filialei e cel care stabileşte lista care este trimisă mai departe în procesul de stabilire a candidaţilor”, a declarat Dan Barna, luni la Digi 24, întrebat despre nemulţumirile din USR privind alcătuirea listelor pentru alegerile parlamentare.

El a mai spus că nu a luat candidaţi cu mâna şi să îi pună pe locuri eligibile la parlamentare, pentru că nu este Liviu Dragnea, iar USR a venit în politica românească tocmai cu mesajul că regulile contează, trebuie respectate „şi nu sunt doar la mişto, pentru când ne convin şi principiile nu trebuie folosite doar când îţi dă bine la socoteală”.

„Am văzut mesajele din ultimele zile şi profit de oportunitate să răspund. Asta legat cu faptul că modalitatea în care USR-PLUS îşi stabileşte parlamentarii a fost cunoscută de fiecare candidat de la începutul procesului. Este exact procedura din 2016, când am adus în Parlament actuala echipă de parlamentari USR care au adus teme atât de importante, ca «Fără penali», pensiile speciale, legile justiţiei, le-au adus pe agenda publică. Ori nu a îndoit nimeni sau nu a modificat nimeni în vreun fel, în aceste zile, modalitatea de a alegere. Toţi colegii mei care candidează ştiau că trebuie să obţină sprijinul filialei, că apoi trebuie să primească un aviz de integritate şi un aviz politic de la Comisia Naţională de Arbitraj şi apoi urmează să fie validată de către birourile naţionale USR sau PLUS. Deci regulile erau cunoscute, procedurile sunt cele dintotdeauna în statutul USR şi reproşul căruia trebuie să îi fac faţă în aceste zile şi voi rămâne exact în aceeaşi poziţie, pentru că eu consider că este poziţia corectă, este acela tocmai că nu am încălcat decizia Comisiei de arbitraj în cazul colegului de la Diaspora şi că nu am modificat acea decizie care era obligatorie pentru noi. Ori în momentul în care eu aş fi spus «Comisia de arbitraj a invalidat un candidat, dar eu Dan Barna, ca preşedinte, îl aşez cu mâna la loc». Sau în situaţia colegilor din Bucureşti sau din Cluj care la rândul lor au nemulţumiri as spune «pe colegul X îl iau de pe listă de pe poziţia a cincea sau a şasea sau a şaptea şi îl pun pe prima sau a doua poziţie», nu ar fi fost nicio diferenţă între Dan Barna şi Liviu Dragnea. Ori tocmai asta nu o să fac niciodată. Trebuie să ne respectăm regulile pentru că USR şi acum USR-PLUS a venit în politica din România exact cu acest mesaj: că regulile contează şi trebuie respectate şi nu sunt doar la mişto, pentru când ne convin şi principiile nu trebuie folosite doar când îţi dă bine la socoteală”, a explicat Barna.

Întrebat de ce i s-a cerut să facă un pas în spate de la şefia USR şi ce răspunde colegilor din partid nemulţumiţi care invocă un abuz în alcătuirea listelor de candidaţi, Dan Barna a spus că poate exista o discuţie dacă îi sunt prezentate dovedi că a existat un abuz.

„În momentul în care o dovadă de abuz îmi este prezentată, putem să discutăm. Însă avem mecanismele politice. Oricând partidul poate să decidă să opteze pentru un alt lider. În momentul de faţă însă USR-PUS şi-a stabilit majoritatea candidaţilor. În momentul de faţă toate obiectivele pe care le-am asumat de la preluarea conducerii partidului şi până în prezent au fost, zic eu, atinse într-o măsură semnificativă. Tocmai de aceea şi după prezidenţiale am obţinut în continuare validarea colegilor mei şi este, până la urmă, un suport politic pe care îl are fiecare dintre noi în partid. În momentul în care colegii mei decid că este cazul să mergem mai departe în partid cu un alt lider, cu plăcere i-aş înmâna acest mandat unui alt coleg”, a conchis Barna. 

Alianţa USR PLUS Sibiu a avut, sâmbătă, alegeri interne şi au fost votaţi de membri ai ambelor partide candidaţii USR PLUS Sibiu pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României. Liderul USR, Dan Barna, deschide lista pentru Camera Deputaţilor, în timp ce Claudiu Mureşan, consilier pentru management şi restructurare, este primul pe lista pentru Senat.

Alianţa USR-PLUS Bucureşti şi-a desemnat, sâmbătă, candidaţii pentru Parlamentul României. Lista pentru Senat este deschisă de Ştefan Pălărie, care a fondat şi condus aproape 10 ani Şcoala de Valori - un ONG educaţional. Lista pentru Camera Deputaţilor este deschisă de Claudiu Năsui, actualmente parlamentar şi lider al USR Bucureşti.

Senatoarea USR Florina Presadă este a şasea pe această listă, practic pe un loc neeligibil. „Prima pe judeţ, a doua pe ţară, a şasea pe listă! Iubiţi România cu ochii deschişi!”, a scris Presadă, sâmbătă pe Facebook.

Alte nemulţumiri au fost după ce biroul naţional a invalidat candidatura lui Vlad Teohari susţinută de USR-PUS Diaspora, după ce Comisia de arbitraj a partidului a dat un aviz negativ de integritate.

Teohari a semnat anul trecut o scrisoare deschisă iniţiată de Mihai Goţiu şi în care peste 100 de membri USR reclamau execuţiile din partid. Demersul fusese determinat de excluderea Olimpiei Ardelean ca urmare unei postări de pe contul ei personal de Facebook, în care sesiza nereguli din cadrul organizaţiei judeţene Ilfov. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spre 2024

Cătălin ONOFREI

Spre 2024

Spion rus ori doar simplu mercenar român, Ponta s-a activat şi a apăsat deja butonul roşu!

Filmuletul zilei

opinii

Zona de confort

Briscan ZARA

Zona de confort

E o poziţie în care am putea sta la nesfârşit, pe care o căutăm în momentele grele, o regretăm când o pierdem, dar pe care de multe ori o şi urâm pentru că nu ne oferă nimic deosebit. Cu toţii căutăm şi găsim această stare, fără ea e greu de trăit. Pentru că vrem sa ne simţim confortabil, liniştiţi, relaxanţi. Ca orice pe lumea asta însă, foarte rar recunoaştem când suntem într-o asemenea stare şi o apreciem extrem de puţine ori.

Familia românească în lumina datelor statistico-demografice

Ciprian IFTIMOAEI

Familia românească în lumina datelor statistico-demografice

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a stabilit ca pe data de 15 mai a fiecărui an să se aniverseze Ziua Internaţională a Familiei pentru a sublinia importanţa pe care comunitatea internaţională o acordă familiilor. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului şi a Patriarhiei Române, ziua de 15 mai a devenit zi de sărbătoare a familiei şi în România. Pentru anul 2021, Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a propus ca temă de reflecţie „Familiile şi noile tehnologii”.

Trilogia. Ultimul capitol

Mihai DORIN

Trilogia. Ultimul capitol

Drama universităţilor româneşti în primele decenii ale regimului comunist nu era un subiect lesne de acceptat la începutul anilor ’90 de comunitatea academică. Istoricul Dănuţ Doboş a constatat acest decalaj dintre subiectul istoric şi receptori, preferând, pentru început să se adreseze publicului larg.

pulspulspuls

De ai noştri fug toţi ca dreacul de tămâie

De ai noştri fug toţi ca dreacul de tămâie

Nu ştim dacă aţi observat în ultimele zile cam cât de tare a decăzut Iaşul, odată cu penaliada marilor cârmaci liberali, dar haideţi să vă atragem noi atenţia la un aspect care poate v-a scăpat. 

Caricatura zilei

Descoperire științifică

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.