Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Consiliul Judeţean (CJ) vrea să concesioneze fosta clădire a Aviaţiei Utilitare şi peste 1,2 ha de teren din zonă către un transportator aerian de marfă. Firma care a depus cererea a fost înfiinţată cu doar trei zile înainte de a depune solicitarea la Aeroportul Internaţional Iaşi. Este vorba despre Heli Avia Service SRL, din Valea Adâncă.
Din adresa pe care compania a înaintat-o aerogării ieşene rezultă că Heli Avia Service SRL reprezintă interesele unor firme din Republica Moldova.
„Suntem interesaţi în obţinerea unui hangar de pe teritoriul aeroportului (chirie, leasing imobiliar, concesionare sau procurare. Preconizăm a utiliza imobilul dat în activitatea de producere din domeniul aviaţiei civile: staţie/organizaţie de deservire tehnică pentru elicoptere şi avioane”, se arată în adresa firmei către Aeroport.
Heli Avia Service SRL afirmă că are mandat să reprezintă interesele companiilor Aim Air SRL şi Aim Helicopter Plant SRL, ambele din Republica Moldova.
Cele două firme basarabene sunt interesate să identifice un aeroport menit „să servească în calitate de loc de dislocare pentru aeronavele companiei aeriene, precum şi loc de implementare a activităţii de producere în domeniul întreţinerii şi deservirii de aeronave”.
Potrivit site-ului companiei moldovene, Aim Air a fost înfiinţată în 2006 şi operează o flotă de elicoptere atât pentru transport pasageri (aerotaxi), cât şi pentru marfă. În perioada 2013 - 2015, firma a activat în Afghanistan ca subcontrator al unei companii canadiene, iar în 2014 a participat la activităţi de stingere a incendiilor de pădure în Turcia.
Solicitare de concesiune, pe repede înainte
Solicitarea Heli Avia fost făcută de 24 august 2018, la doar trei zile după ce firma a fost înfiinţată şi înainte de publicarea rezoluţiei în Monitorul Oficial (4 septembrie). Am încercat ieri să-l contactăm pe directorul societăţii (Sergiu Ciobanu), dar acesta avea telefonul închis.
În schimb, directorul aerogării ieşene, Cătălin Bulgariu, spune că necesarul de investiţii la fosta clădire a Aviaţiei Utilitare ajunge la cel puţin un milion de euro. Concesionarea face obiectul unui proiect de hotărâre ce va fi supus dezbaterii plenului CJ în şedinţa ordinară de mâine.
„Se aprobă demararea procedurii în vederea concesionării, prin licitaţie publică, a terenului în suprafaţă de 12.907 mp şi a construcţiilor existente pe acesta în suprafaţă de 3.435 mp”, se precizează în proiect.
Concesionarea ar putea fi pe 49 de ani, iar nivelul minim al redevenţei va fi determinat prin întocmirea unui raport de evaluare. Ulterior, raportul şi concesionarea vor trece din nou prin plenul CJ.
Cresc tarifele de închiriere a spaţiilor extramuzeale
Pe ordinea de zi a plenului de mâine au fost incluse alte peste 40 de proiecte de hotărâre, iar majoritatea fac referire la activităţi ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. În schimb, un alt proiect vizează schimbarea directorului Direcţiei Judeţene de Pază şi Protecţie. Astfel, Dănuţ Podea va fi înlocuit cu Mihai Lucaci, începând cu 1 decembrie.
La sfârşitul lunii octombrie, Lucaci a câştigat un concurs în acest sens. O altă iniţiativă constă în creşterea cu până la 25% a tarifelor de închiriere a spaţiilor extramuzeale şi a spaţiilor expoziţionale ale unor obiective (muzee, case memoriale, monumente istorice) ce se află în administrarea Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi.
Nu în ultimul rând, un proiect de hotărâre introdus pe ultima sută de metri pe ordinea de zi prevede preluarea de către CJ a unei suprafeţe de 6,7 ha de teren de la comuna Miroslava pentru construirea unei Săli Polivalente în satul Brătuleni. Terenul se află în apropiere de rondul Uricani. Rămâne de văzut dacă CJ va avea şi finanţarea necesară dezvoltării unui astfel de proiect.
Cuvinte cheie: + aeroport, iasi, hangar, elicoptere, basarabeni
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
E timpul să înveți engleza, limba de circulație internațională! (P)
25 de judeţe şi Bucureşti sub cod galben de ninsoare şi viscol până sâmbătă seara. Polei în Moldova
Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!
Politehnica a adus un internaţional de 20 de ani crescut în Italia. Iaşul a trecut Prutul
I-a tăiat faţa în trafic şi a sărit la bătaie. Scandalul s-a terminat cu o condamnare
Tânără de 21 de ani, condamnată pentru un accident mortal. Lipsa de experienţă!
Pot mare la Primărie: se împart 200 milioane de lei. Un contract mare la stârpitul căpuşelor
Un Caritas cu mobilă. 114 plângeri de înșelăciune la adresa Bismobil Kitchen
Gripa încă face victime la Iaşi. 40% dintre cei depistaţi cu gripă au nevoie de internare
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Casa Muzeelor din Iaşi
Gradul de lăcomie al medicului șpăgar de la Oncologie Suceava: bani și cadouri la fiecare 15 minute
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă
Elena Rybakina a învins-o pe Victoria Azarenka şi este prima finalistă de la Australian Open
Bărbat cercetat după ce a înfometat şi schingiuit peste 30 de câini
Tatăl lui Novak Djokovici s-a fotografiat cu susţinători ai lui Putin, la Melbourne
Motivele pentru care tancul Leopard este considerat cel mai bun din lume
Ford va decide până la jumătatea lunii februarie câte locuri de muncă va elimina în Europa
China anunţă o scădere cu 80% a bilanţului zilnic al morţilor din cauza COVID-19
Ciorapii lungi – confortul, mai presus de estetică în sezonul rece (P)
Instrument digital gratuit pentru verificarea sănătății creierului
Google face concesii importante în India legate de Android. Compania a fost amendată pentru monopol
Fraţii Tate, din nou la sediul DIICOT pentru a asista la percheziţiile informatice
Ilustraţii rare ale fabulelor lui La Fontaine, vândute la New York pentru 2,3 milioane de dolari
Elon Musk caută trei miliarde de dolari pentru a plăti datorii făcute pentru preluarea Twitter
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.