Basarabia din suflet

Perioada pe care am petrecut-o la Chisinau in calitate de consilier al ambasadei a fost foarte interesanta si, in acelasi timp, incomoda pentru un scriitor. Nu e simplu sa lucrezi intr-un loc in care orice miscare de-a ta e monitorizata si supravegheata de mai multe camere de luat vedere – vorbesc, desigur, la un mod simbolic. Experienta de la ambasada poate fi asemuita, pina la un anumit punct, cu cea a unui participant la o emiiune Big Brother. Diferenta e ca la Big Brother inregistrarile se transmit de posturile de televiziune ce vizeaza marele public, pe cind informatiile pe care le capteaza diferite surse, unele aflate in interiorul misiunii, altele risipite in jur, merg pe alte canale. Oricum, intrind in acest joc, trebuie sa fii constient ca esti supravegheat. Te supravegheaza serviciile specializate din ambasada, serviciile secrete ale tarii tale ce-si indeplinesc misiunea in tara unde ai fost trimis, serviciile tarii in care se afla ambasada, serviciile tarilor vecine etc., etc. Dupa ce ai constientizat acest fapt, te misti cu precautie. Dar la un moment dat te obisnuiesti cu atmosfera si incepi sa te manifesti mai liber. E extrem de greu sa-ti gasesti echilibrul intr-o astfel de situatie. Trebuie sa posezi o inteligenta sociala si politica mult peste nivelul mediu. In acelasi timp, trebuie sa fii capabil sa dezamorsezi din timp anumite tensiuni ce apar intre tine si cei din jur. Traind mult timp intr-un spatiu relational inchis, din pricina autocenzurii, in cadrul colectivului misiunii apar conflicte. Oricit ai incerca sa le eviti, nu reusesti. Sint unele momente foarte greu de depasit. Stii, e ca si cum ai lucra intr-o statiune de cercetare aflata undeva in apropierea Polului Nord, al carei obiect de activitate e insa altul. Sau ca si cum ai participa la o misiune a unei statii orbitale de lunga durata, menita sa observe cu atentie felul cum evolueaza viata in ocean. Fiti sigur ca, dupa o perioada, relatiile dintre oameni devin, fara nici un motiv, tensionate. Oamenii incep sa nu se mai suporte. Poate si din pricina stresului continuu si a lipsei de gravitatie (a contactelor umane necenzurate) si la surplusul de radiatii cosmice (aici, politice) la care sint supusi. Se produce un efect de sera. Plantele se sufoca din pricina toxinelor emanate pe timp de zi, chiar si oxigenul pe care-l degaja noaptea, in timp ce dorm, devine, la un moment dat, destul de nociv. Stind mult timp intr-un aer inchis, vegetatia sufera mutatii: plantele devin carnivore si incep sa se devoreze, la modul simbolic, desigur, una pe alta. Aceasta e atmosfera specifica spatiilor umane inchise. Nu e usor sa faci fata unor astfel de incercari.

Luind in calcul toti acesti factori, n-as putea spune ca am fost un diplomat perfect sau foarte valoros. Am cautat, insa, sa fiu onest. Avantajul meu a fost acela ca intelegeam foarte bine ceea ce se petrecea in jurul meu. A trebuit sa invat sa fac echilibristica.

Viata culturala basarabeana e impartita in mai multe bisericute. Cind vorbeai cu unii, se suparau altii. Am cautat sa nu nedreptatesc pe nimeni. De aceea, nu am tinut cont de sentimentele pe care le nutream fata de unii sau de altii. Daca aveau nevoie de un ajutor, ii ajutam. M-a surprins faptul ca, atunci cind am ajuns la ambasada, am observat ca unii scriitori, pe atunci tineri, erau priviti ca un fel de dusmani ai Romaniei. Am purtat nenumarate discutii cu ambasadorul de atunci, dl. Marcel Dinu, si am reusit sa echilibram, pe cit a fost posibil, situatia. Nu am stirbit prin aceasta actiune in nici un fel tabara adversa. Desigur ca acest echilibru era fragil si el s-a frint in momentul cind dialogul a disparut. Nu as vrea sa torn gaz pe foc facind dezvaluiri incendiare. Pot sa va spun doar atit, ca, la un an dupa plecarea mea, un grup de scriitori a ajuns la presedintia Romaniei. Spre surprinderea mea, am aflat ca, dupa aceasta deplasare, revistele "Contrafort" si "Sud-Est" era cit pe ce sa ramina fara nici un fel de sprijin. In privinta finantarii, dupa parerea mea, e normal ca Romania sa nu neglijeze nici una din tabere. "Literatura si Arta", "Limba Romana" isi au rolul lor in zona, iar "Contrafortul", rolul sau. Cum poti sa te bati cu pumnul in piept si sa proclami cu glas de tunet patriot, cind incepi sa spinteci, pe la spate, pe cei ce lupta alaturi de tine, sub acelasi steag si pentru aceeasi cauza, dar au alte idei despre arta si literatura. Si despre viata, in genere… E aceasta o atitudine patriotica? Tinerii traiesc sub un alt impuls, nu suporta prea mult eroii si nici gloria mai mult sau mai putin desarta, ei simt nevoia sa lupte cu inertia. Chiar daca gresesc, tu trebuie sa ai puterea sa le intinzi mina, asa e mersul lumii. In fond, daca stam sa ne gindim mai bine, soarta generatiilor vechi sta in mina generatiei tinere. Daca, dintr-o pricina sau alta, calauzindu-te dupa propriile-ti implusuri sau stirnit de nemultumirile altora, iti vei face un program din a pune piedici tinerelor talente, la un moment dat vei simti adiind in preajma ta doar umbre. Sau te vei inconjura de lingai si mediocri. Nu aceasta e menirea unui maestru. Imi cer scuze ca m-am infierbintat, dar mi-am adus aminte de niste lucruri care nu se fac. Nu-mi place cind se joaca poker la masa oficiala si rugby pe dedesubt… Cotonogeala e contagioasa. Nimeni nu ramine dator.

In privinta ambasadei… Dupa parerea mea, misiunea Romaniei din Republica Moldova e una din cele mai dificile. Eu cred ca aici ar trebui sa fie trimisi diplomati de elita si oameni de suflet. Diplomatii de elita se feresc, insa, sa vina la Chisinau. Ei vizeaza posturi mult mai importante. Cei care vin sint calauziti, desigur, de intentii bune. Dar fie ca nu poseda informatii suficiente, fie ca orgoliul national ii orbeste in asa masura, incit actioneaza mai mult visceral, decit apelind la logica si ratiune. Nu e de mirare, deci, ca, in ciuda intentiilor, noii diplomati intra sub influenta acelorasi grupuri zgomotoase, care, dincolo de lozincile afisate, urmaresc sa-si pastreze privilegiile pe care Romania, din ratiuni lesne de inteles, le-a acordat, inca de la inceputul anilor 90, daca nu cumva chiar mai devreme, cauzei nationale.

Dupa opinia mea, pentru eficienta cauzei nationale, grupul celor care lupta, sub o forma sau alta, pentru unire trebuie largit. Din pacate, diplomatii se lovesc de inertie. Si nu numai ei, ci si cei care dirijeaza fondurile la nivel central. Se preiau mereu vechile metehne. Nimeni nu are curajul sa taie nodul gordian.

Cum am gasit Chisinaul azi? Un pic cam prafuit… Scriu aceasta cu stringere de inima. S-au facut parca prea putine lucruri. Cladirile arata la fel ca si acum zece ani. Asfaltul de pe strazi s-a deteriorat, iar oamenii parca s-au girbovit. E posibil ca aceasta sa fie o simpla impresie.

Trecind granita si inaintind spre Chisinau, contemplind pe geam peisajul, am avut la un moment dat senzatia ca dau timpul inapoi. Pe drumul de la Sculeni la Calarasi piesajul e dezolant. Rar trece cite o masina pe sosea, constructiile noi stagneaza, iar cele vechi curg intr-o rina. Parca nici pamintul nu mai e atit de bine ingrijit ca in anii ’90. Padurile si lizierele, in schimb, nu sint chiar potopite de mormane de ambalaje ca la noi, in Romania. Asta pe de o parte, pe de alta parte, nu chiar totul a fost vindut s-au falimentat. Industria tutunului exista, "Bucuria" exista si ea. Marcile de vin exista, si cele de coniac, si cele de votca. Noi am falimentat toata agricultura si, bineinteles, tot ce tine de industria agro-alimentara. In zilele noastre, abia daca gasesti vreun produs romanesc pe piata interna (supermarketurile gem de produse straine, dai cu pusca si nu vezi un produs autohton!). E trist, dar adevarat.

Publicitate și alte recomandări video