Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

BĂSESCU A SCĂPAT! Dosarul Flota, clasat de procurorii anticoprupţie

GALERIE
basescu
  • basescu
- +

Procurorii anticorupţie au decis clasarea dosarului Flota, în care fostul preşedinte Traian Băsescu era acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare, "întrucât faptele nu există", se arată într-un răspuns al DNA.

Decizia de clasare a dosarului a fost luată miercuri de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Conform sursei citate, infracţiunea de abuz în serviciu, de care era acuzat Traian Băsescu, nu există, deoarece prin exercitarea funcţiilor de decizie în cadrul Ministerului Transporturilor în perioada 1990-1992 şi 1996-2000, Băsescu nu a produs şi nu a determinat producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul CNM Petromin SA Constanţa. Procurorii explică acest lucru prin faptul că navele care fac obiectul dosarului au fost vândute în baza aprobărilor legale date de Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) - acţionarul majoritar al CNM Petromin SA în cadrul procesului de privatizare iniţiat de Guvernul României.

"Cele 16 nave aflate în contracte de management cu grupul Klaveness au rămas în proprietatea CNM Petromin SA (cu drept de dispoziţie asupra lor) până în 1999-2000, când acestea au fost vândute la licitaţie. Sumele realizate din vânzarea celor 16 nave au fost în cuantum de 63.134.735 USD. Decizia vânzării navelor nu a aparţinut Ministerului Transporturilor, ci a aparţinut FPS şi AGA a CNM Petromin SA, întrucât FPS şi nu Ministerul Transporturilor erau acţionarul majoritar al CNM Petromin SA", arată DNA.

De altfel, potrivit sursei menţionate, CNM Petromin, ca societate comercială pe acţiuni în domeniul transporturilor navale, la data de 31 decembrie 1992, avea datorii de 14.770.000 de dolari.

"Cu privire la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, reţinută prin actul de învinuire ca fiind realizată de faptul că "…în perioada 1991-2000, a emis acte de decizie la nivel de conducere a ministerului în exercitarea atribuţiilor de serviciu, atât prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu privire la constituirea şi atribuţiile CIS, CNM Petromin, ordinele de acordare şi retragere a dreptului de arborare a pavilionului românesc de către navele angajate în afacerea "Petroklav", a notei în baza căreia a dispus radierea din Registrul Matricol a mineralierului "Băceşti" şi a documentelor de plată "P&I" a 500.000 USD din creditul luat prin ipotecarea navei "Băceşti" pentru care asigurarea trebuie să fie plătită de navlositorul Borom Anglia, cât şi prin omisiunea cu ştiinţă a inserării unor date sau împrejurări reale referitoare la proprietatea reală asupra navelor CNM Petromin SA cu prilejul ordinelor de retragere a pavilionului românesc arborat de aceste nave", se constată că această faptă nu există, deoarece nu se poate susţine au fost atestate fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului ori a fost omisă, cu ştiinţă, inserarea unor date sau împrejurări", conform anchetatorilor.

În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, constând în faptul că "în septembrie 1992, în calitate de ministru al Transporturilor şi director (preşedinte) al BOD Petroklav Inc. Bahamas, după încetarea activităţii acesteia a acceptat virarea sumei de 500.000 USD în contul deschis la Citibak Londra, de unde şi-a însuşit-o, prezentând ulterior un extras de cont în care figurează nereal virarea sumei la asiguratorul navei Băceşti", a rezultat că fostul şef al statului nu şi-a însuşit suma de 500.000 de dolari, aşa cum se arată în actul de învinuire, ci că suma a fost plătită Clubului de asigurări P&I UK Londra şi reprezintă contravaloarea asigurării navelor din exploatarea Petromin.

"De altfel, cu referire la această presupusă faptă, respectiv delapidare, răspunderea penală s-a prescris la data de 30 septembrie 1999, ca urmare a intrării în vigoare la data de 1 februarie 2014 a noului Cod Penal, conform căruia, maximul special al pedepsei pentru infracţiunea de delapidare a fost redus la şapte ani", menţionează DNA.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost implicat în 68 de dosare penale, şase dintre acestea fiind încă în curs soluţionate, arată Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

"La Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în perioada martie 2004 - aprilie 2014, au fost înregistrate un număr de 58 de cauze penale, din care soluţionate 53. Două cauze au fost conexate la o alta soluţionată în cursul anului 2007 cu neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 lit. f din Codul de procedură penală", arată PICCJ.

Potrivit sursei citate, alte două dosare au fost declinate la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

"Dosarul înregistrat la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti se află în curs de soluţionare, iar dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, fiind dispusă, la data de 5 noiembrie 2008, soluţia de neîncepere a urmăririi penale în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d din vechiul Cod de procedură penală", conform răspunsului oficial al Parchetului instanţei supreme.

În prezent, conform sursei menţionate, în instrumentarea procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică se mai află un singur dosar penal.

În ceea ce priveşte Direcţia Naţională Anticorupţie, în intervalul 2002 - 2012, au fost înregistrate patru cauze penale în care apare numele lui Traian Băsescu, toate acestea fiind soluţionate.

"Un dosar a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, fiind ulterior trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosar în care procurorii au dispus, la data de 23 aprilie 2010, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d din vechiul Cod de procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală", conform PICCJ.

În alte trei dosare penale, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus neînceperea urmăririi penale şi clasarea.

La Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au fost înregistrate în cursul anului 2012, şase dosare penale în care apare numele lui Traian Băsescu, din care cinci sunt în curs de soluţionare, iar unul a fost clasat prin ordonanţa din 9 ianuarie, se mai arată în răspunsul transmis de PICCJ.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri