Băsescu, vedetă la CNN
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Băsescu, vedetă la CNN

GALERIE
basescu-iar
  • basescu-iar
- +

Postul de televiziune CNN va difuza începând cu 23 mai o emisiune despre Portul Constanţa, în cadrul seriei de emisiuni "The Gateway", la realizarea căreia a participat preşedintele Traian Băsescu, imagini din timpul filmărilor fiind deja postate pe site-ul CNN.

 

Emisiunea în cadrul căreia preşedintele român i-a fost ghid în Portul Constanţa jurnalistei Becky Anderson, a fost înregistrată în aprilie şi va fi difuzată la 23, 25 şi 26 mai. Anderson s-a întâlnit cu preşedintele Băsescu, fost căpitan de navă, pentru a discuta despre planurile acestuia de viitor în privinţa Portului Constanţa, prezentat drept "cel mai mare port de la Marea Neagră" şi un "important punct de tranzit care leagă Europa de Est de Transcaucazia, Asia Centrală şi Extremul Orient".  "Până în decembrie 1989, Portul Constanţa a fost folosit în principal pentru exportarea bunurilor produse de economia României şi pentru a importa materii prime. În prezent Portul Constanţa este mai mult sau mai puţin un fel de poartă, în primul rând pentru România, conectând România cu restul lumii şi, în acelaşi timp, este o poartă pentru Europa Centrală şi de Est", afirmă Băsescu în timp ce face turul portului, însoţit de Becky Anderson. Traian Băsescu povesteşte apoi că legătura sa cu portul este întărită de cariera de 12 ani pe petrolierele mari. "Mândria că am fost căpitanul unui vas de 306 de metri mi-a oferit resursele să rămân puternic exact în această perioadă a vieţii mele", afirmă el. Băsescu vorbeşte şi despre planurile de viitor pentru acest port. "Este punctul terminus al unei autostrăzi albastre care începe în Rotterdam şi se termină în Portul Constanţa. Este de o importanţă extraordinară, deoarece este conectat practic la întreaga Europă. Dar trebuie să dezvoltăm capacitatea pentru vasele mari în Constanţa", afirmă preşedintele român, într-un interviu acordat la Cotroceni.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

După Congresul PNL

Alexandru LĂZESCU

După Congresul PNL

În acest moment pare mai probabilă o formulă de guvern minoritar PNL - UDMR decât una în care să se refacă vechea coaliţie cu USRPlus.

Filmuletul zilei

opinii

Delta lui Bogdan Bârleanu

Nichita DANILOV

Delta lui Bogdan Bârleanu

Pe artist îl obsedează nu atât peisajul în sine, cât relaţia dintre elementele primordiale, apă, pământ şi cer, mirajul pe care îl poţi vedea răsfrângându-se în fiecare bob de rouă sau în fiecare respiraţie a stufului şi a ierbii ce se ridică în văzduh. Adevăratul mister al începutului de lume îl putem regăsi aici. Peste împărăţia apelor, simţi plutind şi azi cuvântul şi sufletul lui Dumnezeu.

Taberele mele

Michael ASTNER

Taberele mele

Prima mea tabără? La Cisnădie!? În vacanţa de iarnă!? Nu ştiu cum am ajuns eu să merg în tabăra aia, de ce, în plus la doi paşi, la circa 40 km de la Apoldu de Sus?

Etimologicale pescăreşti (V)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (V)

Speculaţiile etimologico-istorice continuă cu o discuţie despre denumirile vaselor moderne.

pulspulspuls

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Pentru că tot e uichend şi, aşa cum am mai zis, nu vrem să vă mai amărâm pandemia cu acreala din politica actuală, am zis că, iată, să vă mai prezentăm şi fate ancorate în sinergia trecutului. 

Caricatura zilei

Victorie Cîțu

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.