Basmaua de sârmă ghimpată

Mai puțin de trei săptămâni mai așteptăm până vom încheia unul dintre cele mai agitate episoade din istoria recentă a echipei naționale: al doilea mandat al lui Mircea Lucescu. Nu există român întreg la minte și-n simțiri care să nu-i dorească marelui antrenor însănătoșire grabnică, în același timp nu puțini sunt cei care se întreabă dacă decizia curajoasă luată de Lucescu, aceea de a finaliza pe bancă aventura calificării tricolorilor la națională, nu ar putea avea consecințe nefericite. Trebuie spun că, din punct de vedere mai mult sportiv și mai puțin umanitar, cerbicia antrenorului a condus la unica soluție posibilă, alternativa fiind un interimat format din secunzi de profesie.

Sarcina tricolorilor pe 26 martie și după (nu trebuie uitat că mai există și un „după”…) este aproape de imposibil, dar nu trebuie să uităm că imposibilul acesta a fost făurit de noi prin punctele pierdute în fața Bosniei și a Ciprului. Comentatorii de modă nouă ne dau cu Transfermarkt în cap și ne explică ce imensă diferență este între valorile naționalei conduse de micuțul Montella și ale celei păstorite de marele Luce. În favoarea, osmanlîilor, aferim! Și ne mai glăsuiește partea informată a națiunii de infernul produs de fanii turci pe stadionul „Tüpraș” al clubului Beșiktaș Istanbul, considerat ca fiind cel mai dotat în decibeli din întreaga Europă. În plus, noi suspinăm după aproape cvadrigenarul Chipciu, dăm acatiste să nu se întâmple ceva lui Bancu și ne gândim iar la dezabuzatul Alibec. Speranța aia care moare ultima ne avertizează că fotbalul e plin de surprize, numai că surprizele legate sunt practic inexistente în lumea balonului rotund. Spre exemplu, liliputana Albacete a reușit să scoată galacticul Real Madrid din Copa del Rey, într-o conjuctură fastă ar fi putut bate și pe Barcelona, dar să le scoată consecutiv pe ambele ar fi fost greu de crezut. Dacă se aliniază planetele pentru România și tricolorii dau lovitura cea mare la Stambul, pentru pohta cea pohtită a calificării ar trebui să batem și Slovacia (cu Kosovo poate ne-am descurca), tot în deplasare. Iar Slovacia, chiar dacă nu are valoarea Turciei, e tot un adversar superior la ora actuală (zice și Transfermarkt!), condusă de un italian. Practic, tricolorilor le trebuie două surprize legate și astea cu ceea ce avem în căruță: un Rațiu, un Man, un Ianis, un Bîrligea… și care-or mai fi! Cam așa arată basmaua de sârmă ghimpată cu care s-a legat la cap Mircea Lucescu în condițiile unei sănătăți precare. Din fericire, capul lui Mircea Lucescu dă semne că funcționează bine. Dacă românii dau lovitura la Istanbul, vor mai avea o șansă (să zicem) la Bratislava. Dacă nu, tot mergem la Bratislava, probabil doar cu secunzii lui Lucescu, la un meci amical. Oricum, este bine că varianta de succesiune a lui Lucescu este bătută în cuie. Chiar în ipoteza aproape utopică a calificării la Mondialul nord-american, este foarte probabil că nu Lucescu va conduce naționala peste Ocean, ci Gheorghe Hagi. Faptul că Hagi și-a manifestat intenția de a transfera clubul său de suflet pe numele fiicei sale, Kira, e un semn.

Astfel, conform tradiției noastre cârcotașe în privința selecționerului echipei naționale, vor fi iar numeroase discuții. Nu se va uita, desigur, episodul 2001, numai că acum Gicanul nu mai este tinerelul cu caș la gură de atunci, ci un antrenor cu multe la activ. În plus, chiar dacă în acel an, nimeni nu l-a dat afară pe Hagi de la națională, machidonul merită un recurs. Un argument poate mai presus de controversata sa activitate tehnnică, este ceva care îl apropie de mentorul său, Mircea Lucescu. Respectul de care se bucură și, în consecință, speranța unui vestiar unit.

Deocamdată, râmânem doar cu o iluzie legată de Istanbul și Bratislava (sau Pristina) și urările de sănătate pentru Mircea Lucescu. Fiindcă despre Hagi vom avea timp destul ca să vorbim.

Publicitate și alte recomandări video