Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Bătaie de joc. Nu vă puteți da cu părerea despre proiectul de buget al judeţului

GALERIE
popa
  • popa
- +

Ascuns bine în pagina de internet a CJ, proiectul - publicat doar parţial - a depăşit perioada în care putea să primească propuneri din partea ieşenilor. Când va intra totuşi în dezbaterea consilierilor?

Plasat pe pagina de internet a Consiliului Judeţean, anunţul privind dezbaterea publică a proiectului de buget a stat stingher timp de zece zile la secţiunea intitulată „Noutăţi“, unde, de altfel, ultima informaţie fusese publicată cu peste un an în urmă. Pe 12 aprilie, vinerea trecută, au mai apărut trei anexe din viitoarea hotărâre de buget. Şi acestea tot stinghere, pentru că nu sunt însoţite nici până astăzi de proiectul de hotărâre în sine, cel care să stabilească şi să explice câţi bani pe ce se duc şi în decurs de câte săptămâni sau luni.

Dincolo de faptul că bugetul judeţului este tranşat cu mare întârziere faţă de anul trecut - când a fost adoptat încă în februarie - anunţul afişat la începutul lunii în curs este şi cinic pe deasupra. El invită ieşenii să studieze proiectul, inexistent însă, şi să facă propuneri până pe 15 aprilie inclusiv. Adică până lunea trecută. Ca şi cum toată această bătaie de joc nu era de ajuns, site-ul Consiliului Judeţean a funcţionat cu intermitenţe timp de câteva zile, paginile încărcându-se cu mare greutate. Situaţia s-a remediat taman în dimineaţa zilei de luni, 15 aprilie.

Chiar şi aşa, „nu a fost organizată nicio şedinţă publică pentru dezbatere. Aceasta e transparenţa din Consiliul Judeţean“, a remarcat un consilier din opoziţie.

Dacă ieşenii n-au avut habar ce se întâmplă cu banii lor, nici consilierii judeţeni nu au primit proiectul pe e-mail, conform uzanţelor, şi nici nu au fost înştiinţaţi de publicarea lui, fie ea parţială. „Nu este normal să stăm la pândă şi să căutăm acul în carul cu fan pe site-ul CJ. Vrem să trăim într-o ţară civilizată? Atunci trebuie să ne respectăm, nu să apelăm la tertipuri şi tactici ieftine de punere a opoziţiei în ofsaid“, a declarat liderul grupului liberal din CJ, Romeo Vatră.

Şi Alin Aivănoaei, consilier PMP, a descoperit cele trei anexe fără proiect pe site-ul CJ abia miercuri. Amendamente? Propuneri? „Doar în plen, când se va discuta proiectul de hotărâre“, ne-a spus el.

Totuşi, surse din cadrul CJ ne-au declarat că proiectul nu va fi pus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe ordinare, programată pentru miercuri, ci va fi convocată o reuniune extraordinară.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri